Şi încornorat şi bătut de amantul iubitei cu care are un copil! S-a petrecut într-un sat de lângă Cluj!

638

Între Ioan Daniel Suciu şi Iulia a fost dragoste mare, iar rodul acesteia a fost o fetiţă – astăzi ajunsă la vârsta de un an şi nouă luni. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, originar din Mureş, a descoperit-o pe aleasa inimii prin intermediul reţelelor de socializare şi a lăsat totul de-o parte şi s-a mutat în satul Iuriu de Câmpie, arondat comunei clujene Cojocna. Însă timpul a trecut şi Iulia, fire zburdalnică, şi-a găsit un nou iubit, un bărbat mai puriu din sat, l-a alungat de la ea pe Daniel. Pe deasupra, Daniel a încasat şi o bătaie cruntă când l-a întrebat, omeneşte, pe amantul mamei fiicei lui de ce i-a distrus familia. Iar răspunsul acestuia a venit prompt: un pumn în zona feţei!

 

Daniel, bărbatul de 34 de ani aşteaptă, posomorât, să fie invitat în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj. Are o tăietură în zona ochiului stâng şi, pe figură, o expresie de îndârjire teribilă, de parcă toate stihiile soartei s-ar fi abătut asupra sa. Mărturiseşte acesta, cu sinceritate, ce-l aduce la instituţia medicală clujeană: “Am avut o viaţă frumoasă cu Iulia, care acum a împlinit 24 de ani şi o fetiţă reuşită, ajunsă la un an şi nouă luni. Am venit la ea din Mureş, în urmă cu cinci ani, când m-am angajat la un patron din sat, căruia îi îngrijesc animalele. A fost totul bine până nu demult, când în viaţa noastră a intrat Dafin, un individ din sat, divorţat, în vârstă de vreo 45 de ani, proprietar de animale. Am aflat, ultimul, aşa cum se întâmplă întotdeauna că în timp ce eu mă aflam la animale – ferma fiind situată chiar vizavi de casa lui Dafin – acesta “umblă” la concubina mea în timp ce eu eram la muncă. Între timp am constatat pe pielea mea cum mi s-au stricat relaţiile cu Iulia mea: era tot mai indiferentă, nu mă băga în seamă decât atunci când îi dădeam bani. Şi ce mă mira cel mai tare era faptul că schimba zilnic câte o hârtie de 50 de lei ca să-şi cumpere ţigări, cafea şi cosmetice, lucru care mă mira fiindcă eu nu îi dădeam banii ăştia. Apoi mi-a scos toate lucrurile în faţa porţii şi m-a alungat de acasă, aşa că am fost primit la patronul meu, unde locuiesc acum”. Povesteşte că vineri, 3 noiembrie şi-a întâlnit rivalul pe stradă, în faţa magazinului alimentar din sat şi l-a întrebat, omeneşte: “Ce te-a apucat să-mi distrugi familia, ştiind că e şi un copil la mijloc”? N-a zis nimic dar m-a lovit în ochi cu un obiect dur, iar eu am leşinat. N-am mai chemat salvarea, am îndurat durerea şi ruşinea, iar acum m-am prezentat la Cluj ca să-mi scot certificat şi să-i pot face plângere, la poliţie, lui Dafin.

Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate între 8 şi 9 zile de îngrijiri. Concluzionează apoi, Daniel– cu o înţelepciune de-a dreptul ancestrală, în ciuda vârstei, totuşi, fragede – împăturindu-şi cu grijă certificatul primit: “Acultaţi-mă, tot la mine se va întoarce fiindcă individual care i-a sucit capul o va părăsi curând. De asemenea, refuz să plec din acest sat fiindcă aici mă simt bine şi – chiar dacă nu voi fi aproape de Iulia – voi fi în preajma fetiţei. Fiindcă, nu-i aşa că are nevoie, biata de ea, de un tată”?


“La data de 6 noiembrie a.c., la nivelul Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida a fost depusă o plângere de către un bărbat, de 34 de ani, din Iuriu de Câmpie. Acesta a sesizat faptul că, la data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 20:30, a fost agresat de către un bărbat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

  1. din pacate acest om a sfarsit in chinuri injunghiat si stropit cu benzina a fost incendiat….sper sa aflati voi mai multe deoarece criminalul sa predat si nu,nu este dafin…..

LĂSAȚI UN MESAJ