Un bărbat mort de doi ani a fost amendat pentru că ar fi circulat, luna trecută, fără rovinietă. S-a întâmplat în orașul Huși. Sancțiunea a ajuns la mama bărbatului, o pensionară de 86 de ani, care a vândut demult mașina fiului și nu-și explică cum a fost posibil să primească o astfel de somație. Evident, autorităţile o plimbă pe drumuri pentru a lămuri situaţia creată de propria incapacitate profesională.

„Feciorul meu, care e mort de doi ani, a circulat la Râşeşti, fără rovinietă. Am luat amenda şi m-am dus şi eu la poliţie, poliţaiul m-a trimis la judecătorie. E normal, băiatul mort de doi ani şi să vină amenda pe numele lui şi cu maşina vândută?”, spune Tinca Bucătariu, mama bărbatului.

„De unde să am bani pentru amendă dacă de multe ori nu-mi ajunge de la lună până la lună pentru pâine, pentru mâncare”, a mărturisit femeia.

Reprezentanții CNAIR care au trimis pe numele bărbatului decedat din Huși amenda de 250 de lei spun că în momentul în care a fost vândută mașina, nu a fost anunțat și la poliție transferul de proprietar. Bărbatul decedat figura în baza de date a autorităților ca și proprietar, în continuare. Dar oare cei care se ocupă de actualizarea bazelor de date și de corelarea lor sunt toți într-un concediu de lăuzie? Doar cetățeanul este cel care trebuie să umble prin birouri cu acte? De ce mai există sistem informatizat, și încă unul plătit cu bani grei…

Femeia spune că a adus acte doveditoare pentru a clarifica situația, dar i s-a transmis că nu va scăpa de plata amenzii decât dacă apelează la instanță.

Acum patru ani, femeia a mai primit acasă o amendă pentru ca ar fi circulat ea însăși cu o viteza mai mare decat cea legală. Femeia a explicat atunci că nu s-a urcat niciodată la volan pentru că nu are permis. S-au facut verificări, iar problema a fost remediată atunci fără procese.

Amendat la doi ani după ce-a murit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.