Necesitatea realizării acestei investiţii cu valoarea estimată la circa o jumătate de milion de lei este determinată de dorinţa adaptării serviciilor medicale oferite la rigorile europene actuale precum şi de nevoia de a preîntâmpina cererea de servicii medicale, tot mai ridicată, venită din partea pacienţilor. Aceste aspecte sunt accentuate, totodată, de faptul că adresabilitatea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, într-o continuă extindere, a depăşit de mult limita regională, acesta devenind treptat un bastion naţional al luptei împotriva TBC şi a bolilor de plămâni.


În ceea ce priveşte lucrările de intervenţie, programate a se desfăşura pe parcursul a maximum şase luni, acestea vor consta, în principal, în realizarea unei zone de ambulator, amenajarea unui salon de supraveghere urgenţe, realizarea unui nou salon cu baie proprie şi cu acces de pe coridorul principal, relocarea spaţiului de sterilizare în imediata vecinătate a sălilor de operaţii, separarea zonei de primire urgenţe de restul secţiei, etc.

„Am considerat investiţia ca fiind mai mult decât necesară, cu atât mai mult cu cât această secţie de chirurgie toracică este singura de acest fel din cadrul centrului universitar clujean. Ceea ce ne propunem prin intermediul acestor lucrări este să contribuim la modernizarea infrastructurii şi a circuitelor medicale din cadrul secţiei, urmând a rezulta astfel o creştere a calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor ce suferă de boli de plămâni”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

În prezent, Secţia de chirurgie toracică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie dispune de 30 de paturi, din care cinci doar în compartimentul ATI, asigurând asistenţă medicală curativă pentru pacienţii cu tumori maligne şi benigne, pneumotorax şi traumatisme toracice.

Având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie este o instituţie sanitară de monospecialitate care asigură, prin secţiile clinice şi serviciile din structură, asistenţă medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă şi de recuperare a pacienţilor cu afecţiuni respiratorii tuberculoase – TBC şi non-tuberculoase (BPOC, Astm bronşic, patologie tumorală malignă şi benignă, pleurezii, supuraţii bronho-pulmonare).


Istoric

– 1887-1901 – Se construiesc Clinicile Universitare (str. Clinicilor nr.1-3). In cadrul Clinicii Medicala I, interne (actualul Pavilion II al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello) cu 65 de paturi „amenajat cu terase de cura igienico-dietetice dupa regulile vremii „a functionat Sanatoriul de Tuberculoza.
– 1919 – Clinica Medicala I, incluzand Sanatoriul de Tuberculoza este preluata de Facultatea de Medicina, Profesorul Iuliu Hatieganu fiind decan al facultatii. Sanatoriul de Tuberculoza este condus de dr. Liviu Pop. In aceasta perioada, se specializeaza in patologia bolilor pulmonare, inclusiv tuberculoza dr. Leon Daniello (preparator la Clinica Medicala I Cluj, asistent universitar la Paris).
– 1926 -1968 – Sanatoriul de Tuberculoza devine baza de invatamant sub denumirea de Clinica Ftiziologica, fiind prima catedra de specialitate din tara, incredintata tanarului Dr. Docent Leon Daniello , si in administratia Directiei Clinicilor.
– 1942 – Se infiinteaza prima catedra de ftiziologie din tara condusa de Prof. Leon Daniello.
– 1949 – Pavilionul I intra in patrimoniul Clinicii (prin desfiintarea Ordinului calugaritelor greco-catolice). Din momentul reorganizarii si in prezent in Pavilionul I functioneaza Sectiile Clinice I si II Laboratorul de Analize Medicale, Farmacia si Serviciile Administrative.
– 1949 – Clinica Ftiziologica isi schimba denumirea in Institutul de Ftiziologie Filiala Cluj, director  Profesor  Dr. Leon Daniello
– 1952 – Restructurare cu transformare in Spital Unificat Antituberculos, cu Dispensar TBC pe strada Joliot Curie (Dispensarul TBC a fost mutat ulterior pe str. Motilor in cadrul Policlinicii, iar din 1981 functioneaza in Pavilionul II pe str. B.P.Hasdeu nr. 6)
– 1973 – Spitalul Clinic TBC preia prin absorbtie Sanatoriul TBC Savadisla.
– 1992-1993 – Spitalul Clinic TBC îşi schimbă denumirea în „Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello”.


Profesorul Leon Daniello, care a condus disciplina ca un adevarat maestru, intre anii 1926-1968 a format o adevarata pleiada de straluciti colaboratori, dintre care s-au recrutat succesorii sai in clinica, si intemeietorii altor Clinici de Ftiziologie din tara, in spiritul scolii medicale clujene (Iasi, Craiova, Targu-Mures, Timisoara, Bucuresti, Sibiu). A fost succedat la catedra de elevii si colaboratorii sai apropiati : Prof. Dr. Docent V. Moisescu (1968-1980); Conf. Dr. G.Petrescu (1980-1988).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.