Situația din Orient, în deosebi din Siria

: Începutul asaltului trupelor irakiene, kurzilor și a aliaților lor, îndeosebi a americanilor, pentru ocuparea orașului Mosul mă face să îndrept din nou privirea spre Orient. Raportul între trupele ce își desfășoară ofensiva și apărătorii ISIS a orașului care este de 5 la 1, deci izbânda lor nu ar trebui să comporte probleme. Specialiștii militari vorbesc însă de luni de zile pentru a ocupa orașul. Aceasta pentru că trupele ISIS folosesc populația civilă a orașului de peste 1 milion și jumătate de locuitori ca scut uman. Cu fanaticii nu este deloc ușor să te lupți. Trupele afgane și securitatea lor, care au fost și mai sunt sprijiniți de forțele NATO, inclusiv de detașamente militare românești, luptă de peste 10 ani cu talibanii, dar până la lichidarea lor va mai trece ceva timp.

Complicată și foarte complexă este situația din Siria, dar este simplist și incomplet să arunci vina pentru această situație exclusiv pe intervenția rușilor în conflictul civil. Se părea că se va ajunge la un acord între ruși și americani pentru încetarea focului, îndeosebi a bombardamentelor pentru ca cei din Alep să primească ajutoare umanitare, dar trupele guvernamentale și cele rusești au bombardat convoaiele cu alimente și alte ajutoare de acest gen. Ca urmare și a acestui fapt, relațiile americano-ruse sunt atât de încordate, cum n-au mai fost de la sfârșitul războiului rece.

Recent Federația Rusă a amenințat Polonia și România cu rachete Iskander având baza de lansare în orașul care a trăit, localitatea lui Kant și au denunțat unilateral un acord pentru reducerea producerii plutoniului, materie primă indispensabilă pentru fabricarea armamentelor nucleare.

Ioan M. Ioniță, în numărul din octombrie al revistei Historia, făcând o trecere în revistă a situației internaționale, conchid: ”După 100 de ani, Europa de azi pare mai complicată, mai instabilă și mai impredictibilă decât cea dinaintea lui 1914” pornind de la premisa că ”Rușii joacă din nou în forță la nivel global”. Nu cred că exagerează deloc, mai ales că există contradicții acute și la nivelul Uniunii Europene, unele dintre cele mai ascuțite fiind cele dintre Turcia și Grecia, prima criticând prevederile Tratatului de la Lausanne. Deci nu este scutită de amenințări nici regimul strâmtorilor de la intrarea și ieșirea de la Marmara, care desparte Europa de Asia.

Îngăduiți-mi de câteva considerente despre Siria, mai ales că am cunoscut mulți sirieni atât în Orient, cât și în România, sirieni de aici fiind la studii sau făcând afaceri în țara noastră. Când președintele Băsescu a vizitat Siria se spunea că se află acolo peste 3.000 de soții din care majoritatea și-au păstrat cetățenia română. Deși conflictul, adică războiul civil de aproximativ cinci ani în această perioadă s-au amestecat în lupte atât americanii cât și rușii, nu toate nevestele s-au întors în România, viața lor fiindu-le astfel permanent în pericol. Tocmai din acest motiv, România este probabil singura țară din UE care și-a păstrat ambasada la Damasc.

Președintele Bashar al-Assad desigur este un dictator, dar câte țări arabe nu au conducători autoritari. Cu siguranță însă, în timpul guvernării lui, a existat un climat de toleranță religioasă inclusiv pentru creștini. Îmi aduc aminte că peste PS Florentin a vizitat Siria înaintea de începerea războiului civil. După reîntoarcere, a dat un interviu revistei Viața Creștină. În acel document redă o discuție avută cu președintele Siriei, care a declarat reprezentanților cultelor creștine veniți acolo, în care a declarat că în Siria musulmanii reprezintă trupul (corpul), iar creștinii gâtul. Prin această metaforă, președintele țării voia să sublinieze că practicanții creștini fac parte integrată din națiunea siriană. În Libia, unde m-am găsit mai mult de doi ani, trecerea de la Islam la creștinism se pedepsea cu moartea.

Bashar al-Assad provine dintr-o ramură musulmană, cea al aluiților, dar conviețuirea în Siria între șiiți, sumiți, alte ramuri musulmane cum ar fi kurzii, precum și creștinii s-a realizat fără să existe dificultăți insurmontabile.

La un moment dat o parte din sirieni, care au devenit acum aliații puterilor occidentali s-au revoltat, iar Bashar, după modelul tatălui lui Hafez al-Assad i-a reprimat violent inclusiv i-a bombardat, ceea ce întrece măsura chiar și pentru o țară arabă.

Rușii, care au două baze militare în Siria, i-au ajutat pe guvernanți și revolta prooccidentală nu a reușit, dar nici nu a fost anihilată complet. În conflict, au intervenit și kurzii, anti Bashar al-Assad, dar și rușii. Kurzii din Siria sunt agreați de occidentali. Și kurzii, la fel ca palestinienii suportă o nedreptatea a istoriei. Sunt un popor, respectiv o națiune fără țară. Pe acest fond complicat s-au înfiltrat militanții ISIS (Daesh) anti Bashar al-Assad, dar și împotriva rebelilor prooccidentali. Cel mai  mult ISIS îi dușmănesc pe șiiți și creștini. ISIS a ocupat teritorii mari din Siria. La militanții din Siria a mișcării ISIS au venit să se instruiască adepții lor din Europa Occidentală, care, după ce s-au întors din țările din care au plecat, au comis atentate îndeosebi în Franța și Belgia. În această situație, în mod firesc, americanii și rușii trebuiau să se înțeleagă deoarece din trupele ISIS fac parte și foarte mulți ceceni locuitori din Rusia. Se părea că s-a ajuns la un acord: rușii și americanii îi bombardau împreună pe ISIS, dar înțelegerea a căzut și situația părea fără ieșire, deși recent la Berlin s-a mai realizat un acord pentru suspendarea temporară a bombardamentelor.

Ar fi în interesul tuturor să se ajungă la un acord fiindcă ISIS-ul nu este agreat de nimeni în afară de fanaticii care îi decapitează pe cei de altă religie. România înainte de 1989 a făcut mari și multe lucrări în Siria: rafinării, fabrici de ciment, de îngrășăminte chimice și nu cred că Siria și-a plătit în întregime datoriile față de noi. (Apropo de datorii, de la Irak se pare că nu vom mai primi aproape nimic). Acum nu se poate face nimic acolo în afară de faptul că asistăm cum refugiații și migranții de acolo invadează Europa. Cel mai mare efort pentru găzduirea lor îl face doamna Merkel, dar din cauza acestei situații s-ar părea că va pierde următoarele alegeri parlamentare. În panoplia oamenilor politici nu este singura în această situație. Așa a pățit și Churchill la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial și generalul Charles de Gaulle care a scos Franța din viesparul algerian.  Dar așa sunt marile națiuni; nerecunoscătoare, deci egoiste.

Adrian Man

P.S. Zilele acestea s-a împlinit un an de când ne-a părăsit Lorin Pop, coleg de facultate, prieten devotat și deosebit de atent. Cei mai mulți dintre supraviețuitori îți vom păstra o amintire caldă și permanentă. Ne vom revedea cu drag!