Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că, în ceea ce priveşte situaţia româncelor ce ar fi fost abuzate la locul de muncă în Italia, există o anchetă penală în faza de cercetare preliminară în această ţară. Ea a fost întrebată, joi, la Guvern, dacă a fost informată de faptul că respectivele românce ar fi ajuns în acele locuri de muncă prin intermediul unor concetăţene. „Noi facem demersuri susţinute în acest sens”, a precizat Carmen Dan şi a amintit că, în aceste zile, în Sicilia, există o delegaţie română care abordează această problemă.

„Acea delegaţie este acum în Republica Italia. Din ce ştim de la ataşatul de interne al ministerului, aflat acolo, există o anchetă penală, care acum este în fază de cercetare preliminară, motiv pentru care informaţiile sunt confidenţiale”, a spus ea.

De asemenea, a adăugat Carmen Dan, cazul rămâne în atenţia Internelor. „Rămâne în atenţia noastră şi, ca precizare, noi reacţionăm imediat şi alocăm resursele necesare ori de câte ori, de pe teritoriul altui stat, suntem solicitaţi să intervenim pe cooperare în activitatea poliţienească. N-a venit o asemenea solicitare, dar sunt convinsă că şi urmare a acestui demers vom găsi soluţii pentru a rezolva cât mai bine şi cât mai repede această problemă”, a afirmat ea, conform Agerpres.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a adăugat că premierul va primi un raport final la încheierea respectivei deplasări. „Una dintre concluziile discuţiilor este (…) că se va propune şi se va lucra la crearea unui centru de asistenţă pentru victime. Este în stadiul de discuţie în acest moment. Aşteptăm concluziile acestei misiuni”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului. Un reportaj publicat duminica trecută de săptămânalul britanic „The Observer” relevă că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv ameninţări şi agresiuni sexuale.

În urma publicării acestor informaţii, prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus deplasarea de urgenţă în Italia a delegaţiei formate din reprezentanţi ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi ai Ministerului Afacerilor Externe, anume reprezentanţi de la Consulatul României la Catania şi ai Ambasadei României la Roma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.