Sursa foto: Monitorulcj.ro

În 2012 administrația locală a Municipiului Cluj Napoca anunța construirea parkingului Negoiu-Mehedinți, lucrare ce ar fi asigurat locurile de parcare pentru peste 300 de mașini. 

În prezent, construcția respectivă s-a realizat în proporție de aproximativ 30%, iar firma ce câștigase licitația a intrat în insolvență și a abandonat lucrarea. Parkingul respectiv trebuia deja finalizat. 

Pe procedură, dat fiind ca asocierea Construdava – Icco Energ SRL se afla în imposibilitatea de a realiza lucrarea, Primăria Cluj-Napoca trebuia să anuleze contractul și să re-organizeze o licitație care să finalizeze obiectivul. 

Însă, marți 17 ianuarie, la trei ani de când parkingul trebuia finalizat, primarul Emil Boc a făcut un anunț foarte important: Icco Energ SRL revine să termine lucrarea.

„Firma Icco Energ SRL a intrat în insolvență. Însă am vorbit cu asociatul care a rămas la conducerea firmei(probabil Acsinte Doru ori Costan Calin Filimon conform datelor listafirme.ro), iar acesta și-a luat un angajament față de noi că revine și continuă lucrările începute în 2012 ” explică Emil Boc.

Acest parking va crea 376 locuri de parcare pentru locuitorii din zonă, va avea demisol, parter şi cinci etaje. Valoarea totală a investiţiei este de aproape 6,5 milioane lei.

Reamintim că în prezent, în ceea ce îi privește pe locuitorii de pe strada Mehedinți din Mănăștur, locurile de parcare reprezintă un disconfort uriaș. Pe lângă crearea unor spații jumătate pe carosabil și jumătate pe trotuare, unde locuitorii își parchează mașinile, un număr considerabil de clujeni ce au plătit abonamente pentru un astfel de loc se confruntă deseori cu situația în care acel spațiu este ocupat. De aici se nasc diferite conflicte și acțiuni infracționale prin care locuitorii se răzbună pe cei ce s-au parcat neregulamentar prin vandalizarea mașinilor acestora( ștergătoare de parbriz îndoite sau rupte, zgârieturi pe caroserie, tăierea cauciucurilor sau spargerea farurilor/stopurilor).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.