Sorin Grecu şi noua sa carte despre iadul concentraţionar românesc din comunism: “Aţi venit să munciţi…nu să trăiţi”!

388

Cea de-a şasea carte de reportaje a lui Sorin Grecu – şi a douăsprezecea din bibliografia sa – reprezintă un adevărat strigăt al vieţiilor distruse sub comunism, aparţinând zecilor de foşti deţinuţi politici, pe care jurnalistul le-a readus atenţiei publice în acest volum. “Aţi venit să munciţi…nu să trăiţi” scria în anii `50 pe frontispiciul lagărului de muncă de la Oneşti, frază care a inspirat şi titlul cărţii. Volumul, de 320 de pagini, va găzdui – pe lângă poveştile neromanţate ale victimelor – şi fişele microfilmate ale dosarelor de la Securitate a unsprezece dintre protagonişti. Cartea va fi lansată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, marţi 31 iulie 2018, la ora 14.00 , unde sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi de eveniment!

 

Sorin Grecu, despre carte

“Observ cu nedumerire cum în ultima vreme apar, cu mare pompă, o groază de cărţi de ficţiune având ca temă universul concentraţionar românesc al anilor `50-`60!  De parcă autorii lor n-ar avea habar un lucru binecunoscut, acela că REALITATEA DEPĂŞEŞTE ORICE FICŢIUNE şi un fapt lăudabil ar fi fost să facă doar pe „grefierii” unor asemenea evenimente, încă relatate de puţinii supravieţuitori ai puşcăriilor şi lagărelor de muncă din comunism. În opinia mea o scriere de ficţiune despre un asemenea subiect, când realitatea acelor ani a depăşit absurdul – „specialitatea casei” la români! –  seamănă cu un păun năpârlit de la o zoologică grădină căruia, grijuliu, ca să dea cât mai bine bine la poză, personalul i-a introdus o pană în cur…  “Aţi venit să munciţi…nu să trăiţi” – devenit titlul cărţii de faţă, era sloganul care trona pe poarta lagărului de muncă de la Oneşti în acei ani. E limpede, fraza, de sorginte pur dantescă depăşeşte prin duritate până şi renumita inscripţie de pe poarta funestului Auschwitz, „Munca vă va face liberi”! Dovadă a faptului că, pe alocuri, universul concentraţionar românesc l-a depăşit până şi pe cel creat de către nazişti, iar acest lucru e bine ştiut… Am dorit, aşadar, ca noua mea carte să înglobeze destinele a zeci de foşti deţinuţi politici din zona Clujului, asta deoarece numărul lor se reduce, drastic, de la o zi la alta, dar şi pentru că nimeni, niciodată n-a scris ceva despre unii dintre ei. E omagiul meu cinstit şi pios pe care îl aduc acestora, înglobând în carte şi câteva povestiri adevărate despre alte genuri de eroi ai neamului – dar şi despre deţinuţii prezentului cenuşiu, oameni cu talent, chiar cu geniu – rătăciţi în „trecutul continuu”. Dar reprezintă şi un îndemn pentru cei lucizi, să facă orice pentru ca astfel de atrocităţi să nu se mai repete!”

 

ISTORICUL  Marius Oprea: “Cartea foştilor deţinuţi politici a lui Sorin grecu – 34 de povestiri dintr-un suflet!”

 

Ziarist de vocţie şi formaţie din vechea gardă” a presei din anii `90

 „Mai ţineţi minte cine şi mai ales cum a murit? Prin ce celulă, prin ce casimcă sau izolare, ori răpus de ce boală s-a stins? Mai ţineţi minte prin ce ungher de canal ori ce şantier a căzut, prin ce groapă comună a fost aruncat sau prin ce vârf de munte ori văgăună de munte a fost împuşcat fratele vostru? Câţi dintre ei au cruce? Câţi au nume? Munţi de suferinţă au crescut până la cer şi morţii noştri au umplut gropile comune. Moartea lor a fost dintre acelea care dau fiinţă unui neam”. Nu se găseau cuvinte mai potrivite decât cele de mai sus, scrise în mărturia unui supravieţuitor al temniţelor comuniste – braşoveanul Nicolae Purcărea – pentru a deschide această carte de mărturii, culese de Sorin Grecu.

Ziarist de vocaţie şi formaţie din „vechea gardă” a întemeietorilor presei româneşti din anii ’90, veteran al presei clujene de şcoală veche – în sensul bun al cuvântului, un adevărat artist al reportajului, Sorin Grecu are talentul rar de a ghici în fiecare om un subiect, de a descoperi dincolo de aparenţa banalului câte un destin exemplar şi câte o poveste care – odată scrisă de el – merită citită, pentru că dă măsura felului în care cotidianul intră în istorie şi anonimul devine personaj al acesteia. Cu atât mai mult cu cât acest anonim, pe care nici nu îl observăm trecând pe lângă el pe stradă este unul dintre cei care, la un moment dat, pe parcursul vieţii sale, a intrat în coliziune cu „sistemul”, cu regimul de ocupaţie sovieto-comunist care vreme de jumătate de veac a obturat destinul românilor. Sorin Grecu este învăţat să-şi ţină răsuflarea, să-şi lase la o parte propria respiraţie şi cuvintele, pentru a le asculta pe ale celor pe care îi descoperă, adevărate perle ascunse în apele terne ale obişnuitului. Şi abia apoi, despărţit de subiecţii pe care i-a găsit, cu răbdare şi talent de arheolog al conştiinţelor, se aşează la masa lui de scris, unde cuvintele îmbracă povestea într-un limbaj tranzitiv şi lipsit de patetismele la care te-ar predispune poveştile auzite cu până câteva ceasuri înainte. Căci aceasta este măsura unui ziarist talentat – cea de a sparge banalitatea cotidianului, de a face ştiri şi nu de a se lăsa purtat, „fabricat” de ele.

 

„O carte a supravieţuitorilor”

 

Toate reportajele lui Sorin Grecu poartă această marcă a profesionalismului, dar mai ales ele sunt pline de implicarea lui – e plin de o umană şi creştinească înţelegere şi compasiune, iar acestea nu sunt explicitate într-o frazeologie patetică, ci subtil sugerate, prin cuvinte simple, care cultivă permanent tensiunea între genul proxim şi diferenţa specifică, fiecare propoziţie a reportajelor lui putând fi un titlu în sine al întregii poveşti istorisite.

Sorin Grecu scrie o carte a supravieţuitorilor. El ne vorbeşte despre rezistenţi ai regimului comunist, oameni care au cunoscut direct rigorile temniţei comuniste, sau care pentru atitudinea lor de frondă au avut de înfruntat o şi mai crudă represiune, aceea de a fi internaţi abuziv în spitale psihiatrice. Căci numai nebun puteai fi socotit de regim dacă, precum Florian Pop, descendent al clujeanului Ioan Pop, semnatar al actului Unirii de la Alba Iulia şi ministru în primele guverne de după 1918, odată intrat tocmai în Securitate (chiar dacă într-un serviciu tehnic al acesteia) scriai la „Europa Liberă” în 27 iulie 1976, arătând: „la noi, Paranoicul doreşte şi muncitorul plăteşte”. Un diagnostic corect, dar cu atât mai periculos pentru semnatar, cu cât acesta era un „cadru” al Securităţii. După 1989, acelaşi Florian Pop, ofiţer inginer-constructor din fosta Securitate este cel care a ridicat monumentul rezistenţei anticomuniste din Cluj şi cele 153 de cruci de piatră de la Gherla, care marchează cimitirul deţinuţilor morţi în acest penitenciar. Sau, din aceeaşi categorie a dizidenţilor din aparatul sistemului represiv comunist (căci au fost şi din aceştia), Sorin Grecu l-a descoperit şi a descoperit şi povestea lui Gheorghe Laghiu, fost educator politic într-un penitenciar, care a fost condamnat la şase ani de temniţă pentru că în 1983 a trimis la „Europa Liberă” dosarele de detenţie ale deţinuţilor politici de odinioară – mai precis lotul legionarilor de la Penitenciarul Aiud – pe care le găsise, întâmplător, într-o firidă a unui birou, într-o noapte când era de serviciu. O rară probă de curaj în acele timpuri, ale ceauşismului, care n-a putut rămâne netaxată.

Sunt apoi, în această carte a destinelor, poveştile unor supravieţuitori ai temniţelor comuniste, precum Emil Ungur, deţinut în minele de plumb de la Cavnic, Gavril Mircean, care făcea parte dintr-o întreagă familie condamnată pentru delict de conştiinţă (ca martori ai lui Iehova) şi care a refuzat să devină informator al Securităţii, fapt ce i-a adus arestarea şi condamnarea, Traian Merca, fost locotenent transmisionist întemniţat în 1957 pentru că ar fi fraternizat cu revoluţia din Ungaria, Radu Marin, deţinut care l-a îngrijit în infirmeria Aiudului pe Radu Gyr, Mihai Dan, cel care a citit în lagărul de la Oneşti cuvintele care dau şi titlul acestei cărţi („Aţi venit să munciţi, nu să trăiţi”), Ioan Crişan din Cara, judeţul Cluj, deportat cu părinţii şi bunicii săi la Basarabi, în judeţul Constanţa, Liviu Şăulean, arestat pe când era minor, membru al „Organizaţiei Albatros”, socotită subversivă, deşi era vorba de nişte copii înarmaţi cu pistoale cu gloanţe de plută. Ori viaţa maramureşanului Gheorghe Bărcan, arestat şi întemniţat fără judecată – lucru nemaiîntâlnit! – la vârsta de 20 de ani, pentru a-şi petrece următorii trei ani prin temniţele comuniste şi a suferi, alţi nouă, o serie lungă şi incredibilă de ostracizări! Acesta refuzase să devină informator al Securităţii dar a fost arestat sub pretextul că familia sa adăpostise în casă un fugar! A fost, practic, modalitatea prin care securiştii s-au răzbunat pentru că Bărcan refuzase colaborarea cu ei. Alţii, precum Mircea Spătăceanu, din „Mişcarea Goma” ori „frontieristul” Vasile Cenan, care a traversat Marea Neagră până aproape de Turcia cu o barcă pneumatică sunt oameni care s-au împotrivit făţiş regimului dictatorial aberant al lui Ceauşescu. Nu lipseşte nici povestea plină de miez a unui adevărat „evreu rătăcitor”, Mischael Suder (pe care l-am cunoscut bine şi eu), ori a unui supravieţuitor al Auschwitz-ului, Zoltan Blum.

O parte substanţială a acestui volum de reportaje o constituie reconstituirea destinelor unor martiri ai comunismului, morţi în anchete, în temniţe sau executaţi sumar. Figurile lor sunt evocate de urmaşi. Găvrilă Roba recompune figura tatălui său Vasile, ucis în sediul Securităţii din Cluj în 1951, cât şi propriul destin, după tragica întâmplare; la fel, povestea lui Gelu Dodu, fiul lui Ioan, care s-a sinucis în aceeaşi clădire, refuzând să cedeze presiunilor şi să devină informator, ori poveştile rezistenţei lui Mihăilă Cuc din Ceanu Mare, ucis de Securitate în 8 august 1949 sau a lui Nechita Georgiu din Huta Maramureşului, care a fost ucis fără nicio judecată sunt tot atâtea reconstituiri pe care Sorin Grecu le alcătuieşte cu profesionalism şi simţire, apelând şi la opinia unui specialist de marcă în domeniu, precum dr. Gheorghe Petrov.

 

 “Sorin Grecu a reuşit să spargă tăceri vinovate şi temătoare”

 

Toate reportajele din carte au câte o pildă a lor, ascunsă primei vederi. Aflăm astflel, prin exemplul şi povestea lui Victor Maghear, şi el fost deţinut politic în lagărul de la Periprava (unde scriu aceste rânduri, descoperind victimele torţionarului Ioan Ficior, alături de dr. Petrov), că aceşti oameni şi-au păstrat verticalitatea şi conştiinţa – el este cel care, la Cluj, a avut curajul să-l apostrofeze pe preşedintele Traian Băsescu, după mascarada „condamnării comunismului” (act formal, lipsit de urmări), cerându-i socoteală direct, în faţa unei săli arhipline de susţinători: „Ce-aţi făcut cu ţara aceasta?”

Ei, toate personajele acestei cărţi, au în spatele poveştii vieţii lor câte o pildă care se poate desluşi la sfârşit, după ce povestea e parcursă, precum aceea a lui Ştefan Rusu, preot care a dat statul român în judecată, solicitând despăgubiri de peste 100.000 de euro pentru „suferinţele îndurate”, pentru a se dovedi, la administrarea probelor în instanţă, că a fost turnător al Securităţii, furnizând peste 400 de note informative, în urma cărora cel puţin două persoane au fost condamnate politic. Sorin Grecu a reuşit să spargă şi tăcerea vinovată a acestuia, dar şi pe aceea temătoare a lui Grigore Pepene, deţinut politic în casa căruia încă domneşte teama, pentru că „aceiaşi comunişti ne conduc”. Autorul a intrat în intimitatea tuturor ca într-o carte cu paginile albe şi deschise spre a fi scrise. Şi o scrie cu măiestrie şi cu un suflu viu, un ritm alert şi plăcut lecturii, empatizând totodată cu toţi cei intervievaţi, devenind parte a vieţii lor, ca un reporter desăvârşit, asemenea lui Brunea-Fox. Am lăsat la urmă poate cea mai pilduitoare viaţă povestită în această carte de Sorin Grecu, aceea a Mariei Giurgiu, care a creat nu mai puţin de 46 de specii noi de trandafiri. Ea este fiica unui preot greco-catolic, martir al temniţelor comuniste.

Aici, în această carte, descoperiţi 34 de povestiri scrise dintr-un suflet – cel al lui Sorin Grecu – pentru noi toţi. De la un fost securist, internat cu forţa la psihiatrie pentru că a trimis scrisori la „Europa Liberă” şi care după Revoluţie s-a ocupat direct de ridicarea monumentelor închinate eroilor anticomunişti şi până la fiica unui deţinut politic care creează flori, în minunata carte a lui Sorin Grecu puteţi afla un adevăr simplu, pe care şi eu l-am găsit, ca şi autorul, cu mai multă vreme în urmă – şi anume că, dacă te apleci cu atenţia cuvenită asupra ei, descoperi că realitatea bate de departe ficţiunea.

 

Dr. Marius Oprea

Periprava, 19 iulie 2018

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ