Înmormântările capilor din lumea Mafiei sunt mereu un prilej de dispută în Italia. S-a întâmplat şi ieri, în capitală, după ce o parte bună a oraşului a „paralizat” pe durata înhumării lui Don Vittorio Casamonica, supranumit „Regele Romei„.

Au răsunat străzile pe melodia din celebrul film „Nasul” iar din cer au căzut mii de petale de trandafir, aruncate din elicopter. Trupul bărbatului a fost transportat într-un sicriu depus într-o caleaşcă trasă de şase cai iar în cortegiul funerar s-au înghesuit limuzine de multe sute de mii de euro.

Scenele, desprinse parcă din peliculele cu Al Pacino, au iritat clasa politică din Roma, deja împărţită în două din cauza unui scandal, „Mafia Capitale”, care s-a lăsat cu zeci de arestări.

Don Vittorio Casamonica a ajuns în Roma în jurul anilor ’70. De atunci, câteva cartiere importante ale oraşului, Tuscolana şi Anagnina, au devenit „moşia sa”. A fost anchetat şi reţinut, de-a lungul vremii, pentru scandaluri celebre care s-au petrecut la Roma. La descinderile făcute la domiciliile sale, s-au descoperit întodeauna obiecte de artă de valoare inestimbailă, unele dintre ele aparţinând Romei Antice, semn că Don Vittorio era cu adevărat „un rege al Romei„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.