Spectacole de operă la satele din Cluj

59

O asociaţie culturală a lansat un proiect în premieră naţională, intitulat „Hai în sat la Operă”, în cadrul căruia vor fi organizate zece spectacole de operă în zece localităţi rurale din judeţul Cluj.

„Realitatea pe care s-a construit proiectul „Hai în Sat la Operă” este lipsa contextelor culturale și artistice în mediul rural. Asociația Culturală Hai în Sat a plecat de la ideea că stilul de viață al oamenilor care trăiesc în comunitățile rurale este total lipsit de evenimente de calitate, cu adevărat artistice, care să contribuie la culturalizarea acestora și la oferirea unor oportunități care să diminueze discrepanța dintre sate și orașe”, arată aceștia. „În 2018 căminele culturale, majoritatea dintre ele renovate, sunt fundamental lipsite de componenta numită cultură. Cu puține excepții, evenimentele din aceste cămine culturale se rezumă la mesele de după înmormântare, botezuri sau zile de naștere”, spune Alin Pop, membru fondator al asociației culturale „Hai în Sat”. Conceptul proiectului „Hai în Sat la Operă” presupune organizarea a zece spectacole în zece comunități rurale din Cluj. Pe scenă vor urca artiști consacrați dar și tineri artiști ai Operei Naționale Române din Cluj Napoca, ai Operei Maghiare din Cluj Napoca și studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. „Repertoriul va fi unul facil, conținând arii din opere celebre, operete, musical, lied, astfel încât să fie plăcut de un public mai puțin obișnuit cu acest gen muzical”, mai arată Pop. Spectacolele încep în 14 octombrie în Suceagu, continuă în 28 octombrie în Viștea și 11 noiembrie în Mărișel, în 25 noiembrie e programat spectacol în Sâncraiu, în 2 decembrie – în Corușu, 9 decembrie – Mănăstireni, 13 ianuarie – Popești, 27 ianuarie – Mera, 10 februarie – Aghireșu și în fine în 24 februarie în Baciu. Pop spune că se așteaptă la o asistență de cel puțin o sută de persoane la fiecare spectacol, mai ales că accesul la spectacole e gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ