Jumatate de deceniu a trecut de cand Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT) si-a inchis portile. Contractul “cu scandal“ cu cei de la Artex,care a ajuns si pe la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), nu va fi continuat nici in acest an, iar oficialii MNIT nu au cerut niciun leu pentru amenajarea expozitiilor. Posibilitatea ca turistii sa poata vedea exponatele celui mai important muzeu dintre Bucuresti si Budapesta ar putea fi taraganate pana dupa 2021, momentul cand municipiul Cluj-Napoca vrea sa fie Capitala Culturala Europeana. Momentul cand orasul de pe Somes va fi Capitala Europeana a Tineretului nu va putea fi fructificat de istoricii clujeni.
Muzeul de Istorie are 78 de posturi ocupate din organigrama de 81 de oameni. Daca acesti oameni se apucau sa puna mana pentru refacerea expozitiilor in cinci ani puteau termina lucrarile. Dar managementul defectuos si interesul scazut al Ministerului Culturii nu a adus decat prejudicii municipiului Cluj-Napoca. Schimbarea de directori va fi decisa oricum de Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce fostul director a castigat in martie 2012 la Curtea de Apel Bucuresti. In schimb, termenul acordat de judecatorii de la ICCJ este martie 2014.

 “Avem discutii permanente cu oficialii ministerului Culturii. Din pacate, nici ministerul Culturii nu are inca aprobat bugetul, asa ca inca nici noi. Nu avem primita nicio fila de buget. Am solicitat fonduri pentru ceea ce ar trebui sa facem in acest an. Dorim punerea in aplicare a proiectului de consolidare. Speram sa primim fondurile ca sa intre in executie proiectul de consolidare care este destinat bibliotecii universitatii. Din cauza tasarii cartilor si a rafturilor s-au produs lasari ale planseului. Iar in rest mai dorim sa facem lucrari de finisaje interioare concomitent cu partea de incalzire centrala. Daca vor fi bani pentru investitii nu o sa stam in asteptare cum am stat si pana acum. Suma prevazuta de constructor in proiect este 1 milion de euro. La incalzirea centrala proiectul este din 2007.  Am cerut doar reactualizarea proiectului pentru ca daca in anul acesta ne dau fondurile pentru inceperea lucrarilor de consolidare sa ne dea fonduri si pentru reactualizarea proiectului de incalzire central. Este totusi vechi de sase ani. Durata de executie a proiectului este prevazuta in proiect, respective de 12 luni si fara discutie vom continua si in 2014 si atunci anul viitor cand e partea de finisaje sa intre in discutie proiectul de incalzire centrala in asa fel incat sa nu se mai sparga pardoseli, pereti si asa mai departe.  Contractul cu firma Artex este intr-o stare de asteptare. El nu este reziliat. Nici nu ne-a cerut nimeni sa facem acest lucru. In contractul cu firma Artex erau prevazute si aceste lucrari. Eu cred ca toate lucrarile astea vor fi facute sub o coordonare unica. Vom face o renegociere a contractelor cu firma Artex si toate lucrarile vor fi scoase din suma aferenta contractului cu cei de la Artex. Nu avem cum sa cerem bani pentru contractul cu firma Artex pentru ca daca ii sa lucrezi pe partea de finisaje nu poti face absolut nimic pentru expozitie. Ce sa lucrezi la expozitii cand o sa fim cu peretii la caramida si toate piesele scoase in depozite? Chiar din lapidarul medieval toate piesele trebuie scoase. Nici nu avea rost sa cerem bani pentru amenajarea muzeala pana nu terminam finisajele muzeale. Am luat de la contractual cu Artex si vom oferi partea cu finisajele la alta firma incat sa nu mai zica ca firma respectiva face si finisajele“, a declarat pentru Gazeta de Cluj directoarea adjuncta a Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, Viorica Crisan.

80.000 de lei in 2012

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a primit anul trecut de la Ministerul Culturii “fabuloasa“ suma de 80.000 de lei, valoarea fiind infima faţa de caţi bani ar avea nevoie conducerea pentru redeschiderea expoziţiilor: 10 milioane de euro. Mai precis, suma primita in 2012 este de 570.356 de ori mai mica decat necesarul real, iar cele 400.000 de opere de arta ale MNIT nu sunt vizitabile de public. Deşi numeroşii miniştrii care s-au perindat pe la Cultura au promis fonduri, chiar secretarul de stat Vasile Timiş a declarat la inceputul lucrarilor ca in doi-trei ani se va deschide expoziţia, singurele lucruri care au ramas au fost promisiunile.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a inceput sa se inchida in 2009. Planul de restaurare propriu-zis nu a demarat inca.  In schimb, planurile vechi se reinnoiesc, cele noi se mai recalculeaza si tot asa pana cand oamenii isi vor pierde interesul pentru cultura care ar fi putut pune umarul la brandul Clujului. Toate lucrurile merg atat de incet in acest proces incat parca viteza melcului pare sa depaşeasca viteza sunetului. De fapt, totul se desfaşoara in bine-cunoscutul stil romanesc: intai inchizi muzeul, iar apoi vezi cum te descurci si daca faci rost de fonduri. Uite ca nu au facut din 2009 rost de niciun ban, insa aparent nimeni nu sufera nicio consecinta. Doar oamenii carora li se restrange accesul la istorie, insa gurile lor nu se aud…
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.