Spionajul rusesc, sub lupa guvernului elveţian

54

Elveția a cerut Rusiei să înceteze orice activități de spionaj pe teritoriul său, după ce în ultimele zile au apărut două cazuri suspecte de spionaj.

Ministerul de externe elvețian l-a convocat pe ambasadorul rus la Berna de trei ori în acest an, pentru ai expune preocupările cu privire la operațiunile suspecte care vizează organizațiile cu sediul în Elveția, inclusiv un laborator folosit pentru a testa şi verifica arme chimice.

„Departamentul Afacerilor Externe al Elveției a cerut Rusiei să pună capăt imediat activităților ilegale desfășurate pe teritoriul elvețian sau împotriva țintelor elvețiene”, a afirmat într-o declarație duminică ministerul de externe elvețian, potrivit Reuters, citat de defenseromania.ro.

Agenția de informații din Elveția a declarat vineri că a colaborat cu omologii britanici și olandezi pentru a elimina un complot rusesc, format din doi cetăţeni ruşi, care, potrivit ziarelor, vizau un laborator elvețian.

Citând surse anonime, ziarul elvețian Tages-Anzeiger și NRC Handelsblad din Olanda au declarat că agenții suspectați se îndreaptau spre laboratorul Spiez din apropiere de Berna, care analizează arme chimice și biologice și testează agenți neutrotoxici precum Novichok.

Marea Britanie spune că Moscova a folosit agentul neurotoxic Novichok pentru a încerca să-l asasineze pe fostul spion rus Serghei Skripal în orașul englez Salisbury în martie și a acuzat doi bărbați ruși în absență de tentativă de crimă.

Serviciile de informaţii din Rusia tot mai prezente în elveţia

Între timp, procurorii elvețieni au declarat că investighează un atac cibernetic împotriva birourilor Agenției Mondiale Anti-Doping din Elveția. Procesele penale au fost lansate în martie 2017 pe baza suspiciunii de spionaj politic, a declarat sâmbătă biroul procurorului general.

Persoanele vizate au fost aceeași pereche identificată vineri de serviciul de informații al Elveției, a afirmat biroul.

Elveția ar putea fi vizată deoarece găzduiește numeroase organizaţii internaționale, cum ar fi Comitetul Internațional Olimpic și Biroul Națiunilor Unite cu sediul la Geneva.

Ziarul elvețian Sonntags-Zeitung a declarat duminică că, potrivit unei estimări a agenției elvețiene de informații, unul din patru diplomați ruși din Elveția lucrează sau au lucrat ca ofițeri de informații.

Peste un sfert dintre cetăţenii ruşi acreditaţi în Elveţia în calitate de diplomaţi ar fi de fapt spioni, potrivit unei evaluări confidenţiale a guvernului elveţian şi la care două ziare elveţiene susţin că au avut acces, transmite duminică EFE.

Cotidianele Le Matin Dimanche şi Sonntag Zeitung scriu că Rusia este ţara la care se refereau autorităţile elveţiene în ultimul raport privind securitatea şi în care avertizau în legătură cu posibila prezenţă a unor spioni în legaţiile diplomatice, fără a face însă nicio referire la vreun stat anume.

Potrivit celor două ziare, Serviciul de Informaţii al Confederaţiei Elveţiene a detectat agenţi ai serviciilor de informaţii ruse cu paşaport diplomatic care sunt repartizaţi între ambasada Rusiei la Berna şi consulatele din Zurich, Lausanne şi Geneva. Totuşi, potrivit surselor citate, cea mai mare parte a activităţii de spionaj ar avea loc la Geneva, unde se concentrează un număr mai mare de emisari, şi în special la Misiunea Diplomatică rusă pe lângă ONU şi la alte organizaţii internaţionale

Ambasada rusă la Berna a descris afirmațiile ziarului Sonntags-Zeitung drept „nefondate” și ” fară fudament”.

„Aceasta pare o încercare absurdă de a oferi cititorilor o viziune părtinitoare asupra rușilor care lucrează în Elveția”, a declarat ambasada rusă.