Premierul Dacian Cioloş a restructurat conducerea DGIPI şi a pus această structură, neoficial, în subordinea Serviciului Român de Informaţii. În funcţia de şef al Direcţiei a fost numit Rareş Văduva, care din 2006 şi până în noiembrie 2014 a deţinut funcţii de execuţie şi de conducere în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Oficial, fostul şef al DGIPI, Gheorghe Nicolae, a fost demisionat la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă. Neoficial, Nicolae, care face parte şi el din structurile SRI, ar fi fost demis pentru că nu a luat atitudine în cazul ”Coloanelor oficiale pentru demnitari” şi pentru că în subordinea lui DGIPI ar fi  instrumentat puţine cazuri.

 

Anul trecut, când Gabriel Oprea ocupa funcţia de premier interimar, prima lui decizie a fost să îl reconfirme în funcţia de secretar de stat la DGIPI pe Rareş Văduva, din cadrul SRI. El lucrează ca subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din decembrie 2014, când a fost însărcinat să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii. Predecesorul lui, Gheorghe Nicolae, vine tot din SRI şi fusese numit în funcţia de conducere în 2014, de Guvernul Ponta.

SRI a ajuns, neoficial, să dirijeze acţiunile întreprinse de DGIPI, Justiţie sau Parlament, cel din urmă fiind singurul care ar putea controla acţiunile întreprinse de SRI. Serviciul pare scăpat de sub control şi există suspiciuni că slujeşte grupuri de interese ”obscure”. Culmea este că această ”dezlegare” a fost parafată de Guvernul tehnocrat al lui Cioloş în tandem cu Preşedinţia. Unele surse atrag atenţia şi asupra legăturii dintre Cioloş si  Virgil Ardelean, fostul şef al DGIPI. De asemenea, există o serie de informaţii care indică faptul că Dacian Cioloş ar fi fost ajutat de Virgil Ardealean  să fie nominalizat pentru funcţia de Comisar European pentru agricultură. Potrivit surselor, ”cheia” ar fi constat în arestarea lui Decebal Traian Remeş, care ar fi trebuit să primească din partea Guvernului României nominalizarea. Arestarea lui Remeş şi flagrantul în urma căruia a fost acuzat de corupţie ar fi fost ”regizate” de către Virgil Ardelean.

 

SRI face o rocadă la DGIPI

Potrivit declaraţiilor oficiale, schimbarea de conducere în cadrul DGIPI s-a făcut la solicitarea Ministrului de Interne, Petru Tobă. „Am cerut acest lucru pentru că doresc o conducere nouă, un suflu nou, doresc ca şi DGIPI să contribuie mult mai mult la realizarea obiectivelor prioritare ale Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Tobă, la reuniunea de bilanţ a Jandarmeriei Române.

Premierul Dacian Cioloş l-a demis în data de 10 februarie pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Nicolae. De asemenea, premierul l-a eliberat şi pe Rareş Văduva din funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

Premierul Dacian Cioloş l-a demis pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Nicolae Gheorghe. Decizia premierului a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, la data de 10 februarie, premierul l-a eliberat pe Nicolae Gheorghe din funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

În document este menţionat faptul că decizia premierului a fost luată în temeiul art.15 şi al art. 19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, precum şi în baza art. 22 din OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale.

De asemenea, premierul l-a eliberat şi pe Rareş Văduva din funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, acesta fiind avansat la funcţia de secretar de stat în cadrul Departamentului.

 

Ce ”cozi” a lăsat Vulpea la DGIPI

După ce Virgil Ardelean a ieşit la pensie, pe la şefia DGIPI s-au perindat Gelu Drăjneanu, care este vecin cu Constantin Dârnă, fostul prim-adjunct al lui Virgil Ardelean. De asemenea, şi Gelu Drăjneanu, care este şi avocat, are o firmă de detectivi. după alte câteva scandaluri, După aceea, la şefia DGIPI a fost numit Gelu Marin Oltean, fost ofiţer de poliţie la Cluj şi unul dintre “protejaţii” lui Virgil Ardelean.

 

Ce face DIPI?

Structura Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) este formată din aparatul central – cu direcţii generale/ diviziuni şi structuri independente  – şi aparatul teritorial – cu servicii judeţene de informaţii şi protecţie internă.

Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) este structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne, ce îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:

– Desfăşoară activităţi informative, în vederea obţinerii şi valorificării informaţiilor necesare prevenirii şi combaterii infracţiunilor grave;

– Identifică şi documentează informativ riscurile şi ameninţările la adresa ordinii publice – componentă a securităţii naţionale, generate de persoane ori de grupuri infracţionale organizate;

– Desfăşoară activităţi de informaţii şi protecţie internă, în scopul de a identifica, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale – privind personalul, misiunile, patrimoniul şi informaţiile clasificate ale ministerului;

– Implementează, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, standardele legale privind protecţia informaţiilor clasificate naţionale, ale Uniunii Europene şi ale NATO, coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora;

– Asigură coordonarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului şi desfăşoară activităţi specifice în conformitate cu prevederile Protocolului general de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului;

– Asigură controlul informativ asupra modului de respectare a regimului juridic privind produsele militare şi produsele şi tehnologiile cu dublă utilizare, în scopul prevenirii utilizării acestora de către statele supuse embargoului internaţional, exponenţii criminalităţii organizate transnaţionale, grupările teroriste şi persoanele fizice şi juridice neautorizate;

– Pune în aplicare actele de autorizare emise de către magistraţi, în cazurile prevăzute de lege;

– Participă la realizarea proiectelor derulate de Comunitatea Naţională de Informaţii, în limitele competenţei şi atribuţiilor legale.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.