Steluţa Cătăniciu, deputatul care l-a urmat pe Tăriceanu în partidul neîntregistrat, PLR, şi ulterior ALDE a primit o lovitură umilitoare tocmai de la conducerea partidului. Dacă la finalul anului trecut, ALDE Cluj o anunţa pe Cătăniciu ca şi aleasa partidului pentru a candida la funcţia de primar a Municipiului Cluj-Napoca la alegerile locale din iunie, acum conducerea formaţiunii politice a lansat o serie de criterii ce o elimină din start pe aceasta din cursa electorală.

 

 

Călin Popescu-Tăriceanu şi  Daniel Costin o taie de pe listă pe Cătăniciu

Aruncată dintr-un partid într-altul, Cătăniciu nici nu a  apucat să îşi spele reputaţia după ce a testat-o pe candidata  la Ministerul Justiţiei- electronista Cristina Guseth, cea dintâi este obligată să renunţe la candidatura pentru primăria Cluj-Napoca, deoarece nu îndeplineşte noile criterii impuse de cei doi copreşedinţi ai acestei formaţiuni politice, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi fostul vicepremier, Daniel Constantin.

calin popescu tariceanu rade

Potrivit unui comunicat de presă al ALDE Cluj, ”candidaţii vor trebui să respecte criteriile de integritate stabilite de conducerea centrală a partidului, să fie buni profesionişti şi să fii dovedit prin activitatea lor politică faptul că au activat în interesul comunităţii, spun reprezentanţii acestei formaţiuni politice.

Însă datorită faptului că deputatul clujean Steluţa Cătăniciu a pierdut definitiv procesul de incompatibilitate care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ALDE nu o va susţine să obţină voturi pentru funcţia de primar.

După ce la termenul trecut magistraţii Înaltei Curţi îi aprobaseră o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, la începutul acestei săptămâni judecătorii au decis să îi respingă recursul şi, implicit, să păstreze verdictul de incompatibilitate emis de Agenţia Naţională de Integritate la adresa lui Cătăniciu. Pe 24 martie anul trecut, la ÎCCJ a fost depus dosarul 556/33/2013 în care Steluţa Cătăniciu, deputat clujean, a reclamat Agenţia Naţională de Integritate care îi pusese lui Cătăniciu ”ştampila” de incompatibil.

 

mircea irimie

Mircea Irimie face propuneri pentru substituirea Steluţei

Cătăniciu deţine funcţie de co-preşedinte al ALDE Cluj alături de deputatul Mircea Irimie. Însă, după stabilirea criterilor de integritate pe care trebuie să le respecte candidaţii din partid la alegerile locale  din vară, Irimie a fost nevoit să facă alte propuneri pentru a o substitui pe colega sa.

„Din păcate doamna Cătăniciu şi-a pierdut şansa de a candida. A fost o greşeală făcută fără intenţie dar legea nu face distincţie. Dânsa ar fi fost candidatul nostru dacă nu era această situaţie”, a mai afirmat deputatul Mircea Irimie.

În aceste condiţii, ALDE Cluj va face trei sau patru propuneri de persoane pentru primăria Cluj-Napoca, către conducerea centrală a partidului, care va avea ultimul cuvânt în desemnarea celui care îl va înfrunta pe Emil Boc şi pe ceilalţi contracandidaţi care vor mai intra în bătălia pentru fotoliul de primar.

Deputatul Mircea Irimie a declarat pentru ZIUA de CLUJ că ALDE Cluj a făcut deja două propuneri către conducerea centrală a partidului, care vor intra în competiţia internă privind candidatura la primăria municipiului.

Este vorba de copreşedintele ALDE Cluj-Napoca, Leonard Horvath  şi de vicepreşedintele ALDE Cluj, Adrian Mureşan, care este şi singurul consilier local al ALDE din deliberativul municipiului Cluj-Napoca. Potrivit deputatului Mircea Irimie, până la 1 martie, ALDE va stabili candidaţii pentru primăriile din judeţ.

Candidaţii care au deja mandate de primari, consilieri judeţeni şi consilieri locali vor avea un drept de preemţiune, dacă vor dori să candideze din nou, cu respectarea criteriilor de integritate, au mai stabilit reprezentanţii ALDE.

Potrivit unor surse, consilierul local şi vicepreşedintele ALDE Cluj, Adrian Mureşan s-a arătat mai mult decât bucuros să fie nominalizat pentru a concura împotriva primarului Emil Boc.

 

ALDE-istul ce câştigă peste 14000 de lei

Mureşan Adrian, consilierul local ALDE, dispune de câteva resurse financiare pentru campanie electorală. Acesta cumulează anual 177.839 lei. Această sumă provine  din cadrul firmei  SC MADCOM 161.350 lei. O altă firmă, SC ADIMURPROD SRL,  în cadrul căreia, Adrian Mureşan este director  îi aduce anual 7.108 lei.  În plus, Mureşan este şi administrator la  SC SPĂLĂTORIA EXPRES,  de unde încasează 1.208 lei. Să nu uităm însă datorită cărei funcţii analizăm profiturile anuale: de la Consiliul Local, domnului Mureşan îi revin  8.173 lei. Lunar, pune la ciorap 14.819 lei.

Mureşan Adrian se regăsea şi el în topul proprietăţilor  din 2014 ,cu un teren agricol de 3500 mp în comuna Baciu.

leonard horvat

Horvath cultivatul religios

În 2014 fostul şef al Direcţiei de Cultură din Cluj, Leonard Horvath, ajunge director al Fondului Cultural Naţional. Cu doi ani în urmă, acelaşi om, în alt partid , era acuzat că face campanie electorală în biserică. Horvath Candidatul PRM Cluj la alegerile parlamentare, era menţionat de Gheorghe Funar, într-o scrisoare adresată ÎPS Andrei Andreicuţ, că şi-a făcut campanie electorală într-o biserică din comuna Gilău.

De-a lungul carierei sale politice, Horvath s-a dovedit a fi un traseist politic. Acesta a început cu UDMR, a continuat cu PRM iar acum este lider politic al ALDE la nivelul  municipiului Cluj-Napoca.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.