La doi ani de la momentul în care procurorii DNA au descins la Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca, soţia senatorului Alexandru Cordoş, angajată la instituţia medicală şi-a primit sentinţa definitivă şi irevocabilă de la magistraţii Curţii de Apel Cluj.

 

În primăvara anului 2014 conducerea Spitalului Clinic Judeţean Cluj-Napoca rămânea şocată de percheziţiile ce le efectuau procurorii DNA. În scurt timp s-a aflat că cele două persoane vizate de ancheta penală desfăşurată erau Mihaiela Cordos şi Tiberiu Popan, doi angajaţi ai instituţiei medicale.

Imediat după, Mihaiela Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş a petrecut cinci săptămâni în arest preventiv, ea fiind reţinută pe 24 aprilie 2014.

Ulterior a obţinut schimbarea acestei măsuri preventive cu cea a arestului la domiciliu. Moment în care ziarele locale şi naţionale, în special Gazeta de Cluj publica informaţii din rechizitoriul DNA, unde Mihaiela Cordoş era acuzată de procurorii anticorupţie că ar fi primit ŞPAGĂ pentru a-şi trafica influenţa în cadrul Spitalului Judeţean Cluj.

Practic, ea ”vindea” posturile din cadrul unităţii cu sume cuprinse 3.000 şi 10.000 de lei. A vândut aproximativ 30 de posturi, iar majoritatea celor care au cumpărat influenţa au recunoscut fapta în faţa procurorilor DNA.

 

Stenograme din dosar

Mihaiela Cordoş se pregătea să ”aranjeze” concursurile înainte ca ele să fie scoase la concurs. Astfel, procurorii DNA au surprins o stenogramă în care nevasta senatorului PSD îi explica unei doamne, care vorbea de pe postul telefonic al lui Oltean Liliana Maria, că o să se anunţe când se scot posturile la concurs. Spre exemplu, redăm discuţia ce a avut loc pe 25 noiembrie 2014, între Mihaiela Cordoş şi o persoană ce dorea contra-cost să apeleze la serviciile acesteia.

  • Cordoş Mihaiela Lucia: D-apăi aşe ni, tu ce faci?
  • Doamnă: Da ce să fac, stau.
  • Cordoş Mihaiela Lucia: Îhm.
  • Doamnă: Aşteptăm să mă suni să-mi zici..
  • Cordoş Mihaiela Lucia: D-apăi după ce să te sun numa aşa ca să…ce să te sun.
  • Doamnă: Că ţi-i dor de mine.
  • Cordoş Mihaiela Lucia: No, bine tu, hai să povestim.
  • Doamnă: Tu nu s-o scos încă nimic, n-aţi aflat nimic încă?
  • Cordoş Mihaiela Lucia: Nu, nu încă nu.
  • Doamna: No, bine dară.
  • Cordoş Mihaiela Lucia: Deocamdată nu şi nici nu cred că în decembrie o să scoată pentru că am înţeles că vin rezidenţii, ce ştiu io ce-i p-aicea.

 

Influentă în cinci comisii

DNA o anchetase pe Mihaiela Cordoş, pentru că şi-ar fi traficat influenţa în perioada noiembrie 2014-aprilie 2015 la posturi de la Spitalul Judeţean Cluj. Gazeta de Cluj a aflat atunci că Mihaiela Cordoş a fost în cinci comisii în acea perioadă, de unde rezultă că restul de acte materiale până la 26 au fost făcute cu alte persoane din cercul său de prieteni. Patru dintre aceste posturi sunt de ”personal sanitar şi auxiliar sanitar”.

 

Trimiterea în judecată şi banii la biserici

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză şi de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de Mihaiela Cordoş cu măsura controlului judiciar. Ancheta DNA arată cum soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş îi ”mulgea” pe cei care aveau nevoie de locuri de muncă.

Mihaiela Cordoş, soţia senatorului clujean PSD Alexandru Cordoş, a fost trimisă în judecată. Alături de ea, procurorii DNA Cluj i-au mai trimis în judecată şi pe cei care au plătit mita soţiei senatorului pentru a se angaja.

Potrivit procurorilor, ”DĂNCILĂ DORINA şi OLARIU GHEORGHE, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată. DOLEANU VERONICA, KERESI RALUCA LAVINIA, MICLĂUŞ DORINA ROXANA, MOLDOVAN IOANA FELICIA, SABĂU ANGELA, SZEKELY ILINCA CODRUŢA, SUCIU EMILIA MARIANA, ŞUT ROXANA IOANA, UNGUREANU MARIANA, VIMAN VASILE, BARZ GABRIELA SIMONA, BIDIAN IRINA, CHIŞ MARIA, DUMA MARIA PERSIDA, LUPEA MARIANA, ROMAN DACIANA-MARIA, RUSU COSMINA LOREDANA, VLAS ADRIANA ATENA, SALANŢĂ GHEORGHE şi BĂRGĂOANU NONA ŞTEFANA, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. HARMATH CLAUDIA CRISTINA, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată”, arată procurorii DNA.

Conform aceloraşi informaţii, ”în intervalul 2013 — prezent, inculpata Cordoş Mihaiela Lucia, referent în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, a pretins şi a primit direct sau prin intermediul inculpatei Harmath Claudia Cristina, de la persoanele mai sus menţionate, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 — 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său, Cordoş Alexandru o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi a altor instituţii publice, să le obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/ locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, jurist consult etc.”, arată procurorii DNA.

De asemenea, DNA anunţă că s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de senatorul Alexandru Cordoş, pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată, şi faţă de Andreea Alexandra Cordoş, fiica sa, pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă (3 infracţiuni), complicitate la cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă (3 infracţiuni).Majoritatea celorlalţi inculpaţi au declarat că îşi recunosc vinovăţia.

 

Banii de la biserici i-au adus sentinţa de închisoare cu executare

Întrebată de judecător, după ce a făcut confesiunile ce confirmă acuzaţiile DNA, de ce a acceptat bani de la oameni aceasta a venit cu mărturisiri cutremurătoare: pentru ca să facă acte caritabile şi să îi dea la mănăstiri.

„ Am avut calitatea de secretar în cadrul comisiilor de concurs, calitate în care nu puteam să evaluez lucrările şi nici nu îmi dădea acces la subiectele de examen. Pe această cale doresc să arăt că regret nespus faptele comise şi MĂ OBLIG SĂ DESPAGUBESC TOATE PERSOANELE DIN CAUZĂ.  Cea mai mare motivaţie a mea, pentru care am comis aceste fapte, a fost bunătatea. Dar am acceptat banii pentru a face acte de caritate la mănăstiri şi biserici şi pentru că aveam nevoie să păstrez apartamentul cumpărat de la primărie, pe care în prezent nu îl mai deţinem deoarece a fost revendicat de către vechii proprietari. Am crezut că dacă merg la biserici şi mă rog, o să fie mai bine ” spune Mihaiela Cordoş.

Din declaraţia inculpatei reiese că lua bani de la oameni fără locuri de muncă pentru a-i da la biserici. De altfel, fragmentul ce spune că avea nevoie de bani să păstreze acel apartament cumpărat de la primărie poate fi interpretat şi ca faptul că, atât timp cât „cotiza” beneficia de locuinţa altor persoane, în mod ilegal.

Cu toate că Mihaiela îşi recunoscuse faptele, la doi ani după ce a fost ridicată de DNA, judecătoarea de la Tribunalul Cluj a decis să o condamne pe aceasta la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

 

Strămutare ba, suspendare da

După ce magistratul de la Tribunalul Cluj a motivat sentinţa, Mihaiela a făcut apel la Curte, imediat după cerând strămutarea apelului la o instanţă de aceeaşi competenţă îmsă într-un alt judeţ. Din nefericire, cererea de strămutare a acesteia a fost respinsă, iar magistratul de la Curtea de Apel Cluj a şi anunţat că în două săptămâni se va pronunţa.

Vestea bună pentru fosta angajată a Spitalului Clinic Judeţean Cluj-Napoca, a venit în momentul în care Curtea de Apel Cluj a decis să îi reducă din pedeapsa dată de Tribunalul Cluj, şi să transforme ”închisoare cu executare” în ”închisoare cu suspendare sub supraveghere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.