Cine-mparte parte-şi face, uneori şi prietenilor, dacă are de unde. Pe acest principiu funcţionează şi Primăria Cluj-Napoca, care îşi bate joc de spaţiul public, avizând împânzirea centrului şi a fiecărui colţişor de intersecţie cu mijloace de publicitate. În plus, acest lucru li se pare absolut normal celor din administraţia locală, care susţin că promovarea evenimentelor culturale scuză disconfortul cauzat clujenilor, cărora aceste spaţii le sunt destinate.
Gazeta de Cluj a mai scris, în urmă cu aproape o lună, despre bannerele, în formă de prismă, care au împânzit oraşul. Am solicitat atunci informaţii despre acestea reprezentanţilor Primăriei, Comisiei de Urbanism şi Poliţiei Locale. Se pare că toată lumea e de acord că nu e nicio problemă ca la fiecare pas să te loveşti, în centrul oraşului şi în intersecţii, de folii de plastic fixate pe beţe de metal, cfac cuiva promovare pe gratis, cu binecuvântarea Primăriei.
Am adresat o solicitare în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, prin care am vrut să aflăm care este regulamentul sau avizul care permite amplasarea bannerelor cu trei sau patru laturi din municipiul Cluj-Napoca prezente pe trotuare, spaţii verzi şi alte spaţii publice, precum şi când a fost elaborat avizul şi în baza cărei cereri. De asemenea, am vrut să ştim câte astfel de metode de afişaj publicitar sunt amplasate în municipiu şi pe ce perioadă, dar mai ales care este utilitatea publică a unui astfel de afişaj.
Cunoşteam şi noi regulamentul
Răspunsul primită săptămâna trecută de la biroul mass-media al Primăriei este, din nou, incomplet şi puţin sforăitor. Aflăm că „mijloacele de promovare au primit aviz favorabil pentru amplasare în baza HCL 130/2009. Conform art. 9 lit. b din capitolul III al regulamentului privind organizarea, autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate de pe raza municipiului Cluj-Napoca: „în zona protejată a municipiului Cluj-Napoca este acceptată
publicitatea (panouri, banere ş.a.) numai pentru evenimente temporare şi în interesul
comunităţii (festivaluri, sărbători ş.a.)”.
Perioada pentru care au primit aprobare pentru amplasarea acestor prisme/cuburi este maximum 30 de zile, conform art. 25, alin. 1 şi 2 din HCL 130/2009 „Acordul pentru publicitate temporară va fi eliberat pentru evenimente ştiinţifice, manifestaţii culturale sau sportive, de către primarul municipiului Cluj-Napoca. Durata maximă de valabilitate a unui acord este de 30 de zile”, iar pentru această metodă de promovare nu se percep taxe de închiriere”.
Gratis, în sufrageria noastră
Astfel am primit confirmarea că pentru aceste bannere, de care în cea mai mare parte beneficiază societatea Amprenta Advertising (observaţi că se evită nominalizarea beneficiarului), nu se percepe nicio taxă. Aspectul de bâlci al oraşului şi inconvenienţele cauzate clujenilor sau, mai ales, turiştilor, nu aduc nici un beneficiu cetăţenilor. În mod sigur, există destule modalităţi prin care pot fi informaţi despre evenimentele din oraş fără a ocupa Bulevardul Eroilor sau intersecţia de la Hotel Continental. Ca să nu mai vorbim despre fiecare colţişor de iarbă cât de cât vizibil pe marginea drumului şi trotuarele din centrul (istoric!) al oraşului. În plus, se poate observa uşor că Radio Napoca (al patronului Amprenta) sau firmele care au reclamă pe aceste bannere nu sunt manifestaţii culturale!
Însă tocmai promovarea acestor evenimente este, după părerea oficialilor din Primărie, utilitatea publică a acestor dispozitive de afişaj. Aceştia susţin că este vorba despre 25 de bucăţi, dar la o scurtă plimbare prin centru putem număra mai multe. În plus, acestea nu sunt prezente numai în zona protejată (ultracentrală) a oraşului, Primăria lui Boc scoţând la înaintare orice loc le convine „partenerilor”.
Ce-i iese Primăriei
Dacă tot e gratis, de ce oferă Primăria aceste spaţii? Pentru că este partener în cadrul tuturor acestor evenimente? Sau pentru că mai are încă facturi de plătit, informal, firmei contractate pentru publicitate?
În data de 5 aprilie 2013, Primăria Cluj-Napoca şi Amprenta Advertising au semnat un acord-cadru de prestări servicii pentru publicitatea municipiului. Contractul a fost adjudecat pentru 96.280 de lei fără TVA, deşi instituţia şi-a calculat un buget de 300.000 de lei. Criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, administraţia a sărit imediat pe oferta mai mică de o treime din suma estimată. Ofertele celorlalte companii participante au fost aproape duble: Trend Communication 187.560 lei, iar Vitrina Advertising 175.188 lei, sume care se apropie probabil mai mult de „preţul corect”.
Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în Articolul 13, arată că ”servituţile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate”. Adică nu companiei Amprenta, ci cetățenilor clujeni.
Pentru prieteni, la ofertă
Desfășurarea concertului Billy Idol, organizat de Amprenta Advertising în Piața Unirii, a fost contestată de clujeni pe rețeaua Facebook. Aceștia au protestat împotriva confiscării spațiului public urban prin ridicarea unui gard în piața centrală închiriată de Primăria Cluj societății Amprenta pe un preț de nimic: 1300 de lei. Instituţia a închiriat trei zile, iar Amprenta a plătit numai una, la un preț modic de 0,36 euro/mp.