Primarul municipiului Turda, Tudor Ștefănie, e nemulțumit de banii care au fost alocați pentru bugetul de anul aceta al instituției pe care o conduce. „E un dezastru. Sumele sunt foarte mici. Sunt supărat pentru că banii de la Consiliul Judeţean sunt mai puţini cu 50% decât în ultimii trei ani, cei de la bugetul statului sunt mai puţini, subvenţiile acordate de la buget sunt cu 20-30% mai mici decât anul trecut”, a declarat primarul Ștefănie pentru Ziua de Cluj, precizând că „sistemul de repartizare a banilor de la Ministerul Finanţelor este deficitar şi are la bază criterii subiective”.

Municipiul Turda nu figurează cu nici un leu pe lista cu sumele alocvate de la Guvern, prin Ministerul de Finanțe, pentru echilibrarea bugetelor, iar Cluj-Napoca apărea penultimul pe lista orașelor care primesc bani de la Executiv. Ambele orașe au avut scoruri mici pentru PSD la alegerile de anul trecut, iar voci din mediul politic, în special de dreapta, susțin că la repartizarea banilor din bugetul național, astfel de localități au fost ”pedepsite”.

1 COMENTARIU

  1. nu este vorba de pedeapsa–alcatuirea-bugetului-fondului bugetar din care se aloca –bugetul–fiecarui judet este in functie de gradul de strangere a-l banilor de constituire a –bugetului–la nivel macro….vezi dreptul administrativ reguli de constituire a fondului bugetar– cu respect, magistrat judecator ciurea-david lelioara denisa–luminita bals-olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.