Asociația Cultura Viva din Berna și Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca organizează în acest an cea de-a XXII-a ediție a Academiei Sighișoara, programată în intervalul 1 -14 august 2015, ocazie cu care va oferi și publicului din Târgu Mureș ocazia de a participa la un concert susținut de Ansamblul Baroc ‘Transylvania’ (Zoltan Majo – flaut drept, Matyas Bartha – vioară barocă, Ciprian Câmpean – violoncel baroc, Erich Turk – clavecin).

Evenimentul va avea loc marți, 4 august, în Biserica Romano Catolică (Str. Trandafirilor, nr. 61).

Concertul susținut de Ansamblul Baroc ‘Transylvania’ se intitulează Manuscrisul de la Sf. Gheorghe (1757): muzica veche autohtonă între provincialism și cosmopolitism, numele evenimentului făcând referire directă la conținutul programului muzical. Acesta cuprinde lucrări transcrise din manuscrisul amintit, aparținând unor compozitori precum G. Ph. Telemann, Fr. M. Veracini, G. Visconti, P. Castrucci, dar și o suită anonimă de dansuri în caracter popular.

Erich Turk s-a născut în 1972 la Cluj și este absolvent al Academiei de Muzică ‘Gh. Dima’. A studiat orga cu Ursula Philippi (Cluj) și Mihai Rădulescu (Viena), iar clavecinul cu Ilton Wjuniski (Paris) și Gordon Murray (Viena). A participat activ la numeroase cursuri de măestrie de orgă, clavecin, dirijat și basso continuo în Portugalia, Franța, Germania, Elveția și la Moscova. Între 1995-1999 a fost organist și dirijor de cor la Biserica evanghelică din Mediaș, iar din 1995 este angajat al Academiei de Muzică ‘Gh. Dima’, unde în prezent predă orgă, clavecin, bas cifrat, muzică de cameră și organologie. A susținut numeroase recitaluri în majoritatea țărilor europene atât în calitate de solist, cât și în calitate de membru al Ansamblului Baroc ‘Transilvania’ și al altor formații camerale.

A efectuat înregistrări radio și TV, iar discografia lui constă în 7 CD-uri (trei solo și patru cu Ansamblul Baroc Transilvania) și un DVD documentar cu muzică autohtonă. Este preocupat de păstrarea instrumentelor vechi, fiind invitat frecvent al festivalurilor de muzică veche din România (București, Miercurea Ciuc, Timișoara și Cluj). Erich Turk este fondatorul casei de discuri TransylvANTIQs și se implică activ în organizarea unor evenimente legate de muzica veche la Cluj, precum concursuri de muzică barocă (în cadrul festivalurilor La Stravaganza 2009, 2011, 2013) sau Academie de Sablé en Transilvanie (2009, 2010, 2011).

De asemenea este membru al orchestrei baroce internaționale Balkan Baroque Band. La Concursul Internațional de Orgă ‘J.S.Bach’ din Bruges (Belgia) 2000 Erich Turk a obținut premiul 2 și premiul publicului.

Ansamblul Baroc ‘Transylvania’, înființat în 1995, se dedică muzicii baroce, cu precădere celei autohtone, folosind copii ale unor instrumente istorice. Abordează însă și muzica contemporană din Transilvania, interpretând în primă audiție absolută mai multe lucrări ale compozitorilor Hans Peter Turk, Adrian Borza, Dan Voiculescu, Adrian Pop și Cornel Țăranu. Succesul activității ansambului este confirmat de cele trei CD-uri și un DVD editate, transmisii radio și TV repetate și o activitate concertistică bogată (peste 450 de apariții publice).

În afară de participarea la festivaluri din România, la ceremonii și recepții organizate de Președinția României sau misiuni diplomatice, ansamblul a efectuat numeroase turnee în străinătate (Germania, Olanda, Elveția, Marea Britanie, Austria, Italia, Suedia, Belgia, Ungaria, Republica Moldova). A concertat în locuri precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig Munchen și a participat la festivalul de muzică veche ‘Landshuter Hofmusiktage’, Germania.

Academia Sighișoara a fost nominalizată în top-ul Cele mai frumoase 20 de festivaluri de vară din lume de către website-ul londonez de divertisment și știri din muzică, CMUSE — www.cmuse.org (Classical Musicians Everywhere — Muzicieni clasici de pretutindeni) pe 20 iulie 2014.

Începând cu ediția 2014, Academia Sighișoara este co-finanțată printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă; cele 20 de ediții ale Academiei Sighișoara anterioare au beneficiat în special de suportul și generozitatea oamenilor de afaceri elvețieni din România.

Association Cultura Viva Sighisoara

Bern, Switzerland

www.verein-culturaviva.ch

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.