Municipiul Cluj-Napoca pune la bătaie pentru 2015 aproape 9 milioane de lei pentru proiecte culturale în anul în care orașul este Capitala Tineretului. Banii pentru cultură sunt cu 100% mai mulți decât în anul precedent. Aproximativ 4 milioane de lei trebuie să vină și de la Ministerul Mediului, iar Guvernul a spus că va sprijini și el Capitala Tineretului. În ceea ce privește banii care vor veni de la Consiliul Județean(CJ) Cluj pentru evenimente culturale, aceștia se lasă așteptați, ca în fiecare an, după alocarea bugetului. Cam prin aprilie-mai se va ști exact ce sume vor fi disponibile, dar autoritățile județene spun că vor sprijini și ele activitățile culturale.
Finanțările acordate evenimentelor culturale sunt diferite la Consiliul Județean Cluj și la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Astfel, cei interesați pentru a obține finanțări de la Primăria Cluj-Napoca pot depune proiecte până la finalul lunii ianuarie, iar cei care doresc o finanțare de la CJ Cluj vor putea depune proiectele abia în perioada aprilie-mai, după votarea bugetului. “Din acest buget ne propunem 4 elemente esențiale: finalizarea proiectelor europene demarate, finalizarea proiectelor realizate din alte fonduri, demararea proiectelor noi multianuale și susținerea proiectelor din cadrul Cluj Capitală Europeană a Tineretului și Cluj Capitală Culturală Europeană 2021. Anul acesta am dublat suma alocata pentru activități culturale, față de anul trecut. În 2014 pentru astfel de activități am acordat 4,5 milioane de lei, iar anul acesta vom aloca 9 milioane de lei” , a precizat primarul Emil Boc.
Neglijenți cu propria pagină de internet
Federația Share,cea care patronează proiectul Cluj-Napoca Capitala Tineretului în 2015, nu se prea omoară cu postările pe internet. Sunt mai preocupați de rețeaua de socializare Facebook, unde au 59.000 de urmăritori și postează zilnic. Pe de altă parte, pe pagina lor oficială de internet, www.cluj2015.eu, nu s-a mai făcut o postare pe pagina principală din 8 decembrie 2014. Adică cu mult înainte ca orașul Cluj-Napoca să devină capitală culturală europeană. Astfel, oficialii Share neglijează conținutul paginii personale de internet, postând pe rețeaua de socializare știri de pe alte site-uri de profil din Cluj.
David Guetta, capul de afiș al Capitalei Tineretului
DJ-ul francez David Guetta este capul de afiș al celor de la Share în cadrul festivalului Untold organizat în acest an. Până în acest moment el este cel mai în vogă artist anunțat să concerteze în cadrul Capitalei Tineretului în 2015. La eveniment va mai mixa Avicii. Pe de cealaltă parte, organizatorii Electric Castle, festivalul de la Castelul Banffy din Bonțida, a anunțat drept cap de afiș pe Fatboy Slim. Ei vor mai organiza un festival și în municipiul Cluj-Napoca intitulat sugestiv ”Electric City.” Capi de afiș la respectivul eveniment vor fi ”Chase&Status”, dar și Morcheeba. Evenimentul va avea loc în subsolul stadionului Cluj Arena, precum și la Sala Polivalentă pe 28 martie.
Capitala Tineretului cu Julio Iglesias
Cel mai bine vândut artist latino, Julio Iglesias, va reveni și el în Cluj-Napoca în 2015. Concertul său va avea loc în luna mai, iar acesta va susține un eveniment și la București. Julio Iglesias va cânta pe 22 mai la Sala Polivalentă. El a mai susținut un concert în Cluj în 2008.
Cel mai celebru festival a rămas fără bani
Festivalul Electric Castle nu și-a primit în 2014 finanțarea de la Consiliul Județean(CJ) Cluj. Organizatorii evenimentului au cerut 60.000 de lei de la autoritățile județene. Cu toate că este cel mai plăcut festival pe Facebook din județul Cluj, cu 51.000 de aprecieri, acesta nu a beneficiat de finanțarea autorității județene. Oficialii Electric Castle spun că este o greșeală a lor, dar că vor continua parteneriatul cu oficialii autorităților județene.
Oficialii Electric Castle: Consiliul Județean Cluj ne-a susținut încă de la prima ediție
PR-ul de la Electric Castle, Andi Vanca, a explicat că nu au primit banii dintr-o eroare logistică pe care și-o asumă. Banii respectivi trebuiau să fie donați la comunitatea din Bonțida și la castelul Banffy, locația unde se desfășoară concertele.
”Dosarul de decont a fost întocmit conform procedurilor, fiind posibil să fi survenit o eroare din partea noastră în momentul depunerii acestuia. Vom verifica această situație și vom lua toți pașii necesari pentru îndeplinirea procedurii, dacă se confirmă faptul că dosarul nu ar fi ajuns la partenerii noștri din Consiliul Județean Cluj, care au susținut acest festival încă de la prima ediție.
În acest moment, singurul risc este al nostru, ca organizatori, deoarece nedepunerea dosarului înseamnă că sumele deja cheltuite din fonduri proprii nu se vor deconta, ci vor rămâne în bugetul CJ. Sumele decontate – de fiecare dată, ulterior evenimentului, pe bază de documente justificative – de către Consiliul Județean sunt folosite pentru logistică și lucrări de care castelul și comunitatea locală din Bonțida beneficiază și după încheierea fiecărei ediții de festival”, a declarat Andi Vanca, PR la Electric Castle.
Oleleu: Electric Castle nu a cheltuit banii
Vicepreședintele CJ Cluj, Ioan Oleleu, a declarat pentru gazetadecluj.ro că banii destinați culturii nu au fost absorbiți în integralitatea lor în 204. ”Pe secțiunea de cultură, sport, tineret, socio-educațional avem o absorbție de 85% din fonduri. Electric Castle a avut o alocare, însă nu a cheltuit banii”, a declarat anterior Oleleu.
”Noi ne dorim ca parteneriatul cu CJ Cluj să fie unul pe termen lung. Sprijinul pe care l-am primit în cele două ediții (logistic și financiar) ajutându-ne foarte mult în organizarea festivalului. Da, vom depune cerere de finanțare si anul acesta”, a conchis Andi Vanca.
UDMR s-a luptat în ultima clipă pentru Cluj-Napoca
Foștii miniștrii UDMR Csilla Hegedus și Attila Korodi au semnat ultimele acte în Guvernul Ponta pentru acțiuni care vizau municipiul Cluj-Napoca. Sediul UDMR este la Cluj-Napoca în mandatul lui Kelemen Hunor, clujeanul de la conducerea uniunii. Dacă Attila Korodi a lansat un call de proiecte de 4 milioane de lei pentru Cluj-Napoca – Capitala Tineretului în 2015, ministrul Csilla Hegedus a lansat competiția pentru Capitală Culturală din 2021, fapt cerut intens de autoritățile clujene. ONG-urile din Cluj si nu numai pot accesa cele 4 milioane de lei(890.000 de euro) prin intermediul unor proiecte de 200.000 de lei. Primăria Cluj-Napoca a acordat celor de la Federatia Share, organizatorul Capitalei Tineretului in 2015, 1,8 milioane de lei. Însumând cele două cifre rezulta aproximativ 1,3 milioane de euro, mult mai puțin față de cele 10 milioane de euro, valoarea necesara ducerii proiectului la bun sfârșit.
”Capitala Europeană a Tineretului 2015 este un prilej important prin care putem modela atitudini verzi și putem determina transformarea tinerilor din spectatori ai naturii în protectori ai acesteia. Așa cum am gândit Programul, încurajând parteneriate între ONG-uri din orașe diferite, vor fi desfășurate în oglindă acțiuni de conștientizare a tinerilor din întreaga țară. Programul va genera practic o efervescență a experiențelor, schimbului de viziuni, astfel încât spiritul Capitalei Europene a Tineretului se va regăsi nu doar în Cluj ci în toată țara”, a declarat Attila KORODI, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice intr-un comunicat postat vineri pe site-ul ministerului.