Copiii dintr-o comună clujeană vor învăța engleza cu profesori de la Litere 

Un clujean a venit cu o idee inedită pentru școlile din mediul rural, pe care o testează la școala din comuna Săcuieu: predarea la distanță. Eduard Martini a reușit, prin eforturi proprii și cu sprijinul asociației civice M10 Cluj, să adune aparatura și programele necesare pentru acest proiect pilot, prin care elevii vor învăța limba engleză cu profesori de la Facultatea de Litere.

”Sunt foarte multe localități în România în care nu vor fi niciodată suficienți profesori specializați pe toate materiile necesare, mai ales în cele în care sunt puțini copii. Și atunci noi ne-am gândit ca, pe modelul altor țări, unde s-au implementat deja programe de predare la distanță, să facem o clasă virtuală”, spune Eduard, care este și consultant în domeniul IT.

Astfel, printr-un sistem care leagă centrele de predare, cum este Cluj-Napoca, de sălile de clasă din mediul rural, platformele de e-learning oferă posibilitatea ca profesori bine pregătiți să țină ore pentru elevii din aceste școli, acoperind zone geografice extinse.

Proiectul este deocamdată într-o fază pilot, în care inițiatorul dorește să vadă care sunt rezultatele, și care ar fi provocările implementării mai departe a unor astfel de programe. Eduard, împreună cu voluntari din cadrul ONG-ului M10, a reușit să pregătească calculatoarele și echipamentele audio-video necesare implementării proiectului pilot de la școala gimnazială din comuna Săcuieu.

O șansă pentru elevii din mediul rural

eduard2

”Am ales limba engleză pentru că sistemul de evaluare este standardizat, lasă mai puțin loc pentru subiectivitate. Am fost la locație, am vorbit și cu doamna directoare, care ne pune la dispoziție o sală de clasă. Sunt copii care merg la ore de engleză la Huedin, astfel că acest proiect va fi binevenit atât de ei, cât și de părinți. Acum rămâne să facem acolo rețeaua de calculatoare, să cumpărăm căști, microfoane și camere web”, a spus Eduard Martini.

Pentru început, sistemul de predare va folosi NEO LMS, o platformă de e-learning, și Google Hangouts pentru partea de legătură audio-video între profesori și elevi. Dacă proiectul este un succes, e posibilă și trecerea la un sistem de învățare la distanță mai sofisticat. Deocamdată, acesta e implementat într-o singură locație, pentru a identifica eventualele probleme care pot apărea pe parcurs, și se va încheia cu o evaluare a succesului, prin prisma cunoștințelor acumulate de elevi.

”Vrem să vedem dacă, comparativ cu metoda clasică, această variantă de predare la distanță e fiabilă, dacă se înregistrează un progres cel puțin comparabil cu al elevilor din sălile de clasă obișnuite. Fără eficiență nu are rost să continui.

Cu sprijin se poate face chiar mai mult 

Momentan am strâns donații pentru a crea o rețea de 10 calculatoare second hand, ar fi fost frumos să dotăm cu calculatoare noi școala, probabil cu mai mult ajutor am fi putut să facem mai bine multe lucruri. Eu, de exemplu, am achiziționat pentru acest proiect 10 licențe de Windows pentru educație, și momentan totul e realizat din fonduri proprii. Dacă am găsi pe cineva care ne poate ajuta, un partener sau un sponsor, am putea face lucrurile mult mai bine pentru elevi”, explică Eduard.

Specialistul IT a mai menționat că s-a gândit chiar și la o premiere a elevilor în funcție de rezultate. Dar pentru aceasta este din nou nevoie de fonduri, astfel că orice parteneriat sau sponsorizare este binevenită.

Poate peste 10 ani astfel de proiecte vor părea ceva banal pentru copiii din mediul rural. Însă până acolo, cineva trebuie să facă primul pas.

 

5 COMENTARII

  1. „Un clujean a venit cu o idee inedită pentru școlile din mediul rural…predarea la distanță” – A fost implementata cu mai mult de 10 ani in urma de SIVECO – AEL (Asistent Educational in Licee) inclusiv cele din mediul rural (TOATE) !!! Unde este ideea …inedita ??

    • Se stie ca ziarele de provincie iubesc superlativele si poate autorul articolului s-a lasat dus de val. Dar oare in cate locatii mai functioneaza programele Siveco-AEL? Si cu ce costuri?

    • Buna.
      As dori, stimate domn, sa va raspund intrebarii lansate in comentariul Dvs.
      1. AEL este un sistem de imbunatatire a procesului de invatamant in clasa, nu are nici un element de predare sincrona la distanta. (video, audio, partajare continut, etc). Are elemente de invatare care pot fi folosite la distanta, dar toate sunt asincrone (adica nu exista interactiune in timp real intre elev si profesor in cadrul acestor module)
      2. Componenta software (fie AEL sau altceva) este doar o parte mica a acestui proiect. Se incearca rezolvarea unei probleme existente: lipsa cadrelor didactice in mediul rural, iar aceasta problema nu se rezolva de la sine, indiferent de ce solutie software ar exista pe piata. Este vorba de organizare, mobilizare, implicare, voluntariat. Infiintarea centrului regional de predare, cu profesori specialisti, voluntari, implementarea orelor „virtuale” in cadrul scolilor, dotarea acestor scoli cu echipamentele necesare, realizarea unei conexiuni de date suficient de buna pentru derularea acestor ore, voluntari care sa asigure in permanenta buna functionare a intregului sistem, toate acestea inseamna acest proiect.
      3. Acest proiect pilot nu are ca rezultat final un produs software, doar utilizeaza unul dintre miile de produse deja existente (unul dintre ele fiind si AEL), scopul final este sa inregistreze progresul pe parcursul unui an scolar si sa determine eficienta unui sistem de predare in care profesorul nu este fizic in clasa, este prezent doar prin intermediul tehnologiei. Pe baza acestui studiu se poate determina daca aceasta este o solutie viabila pentru rezolvarea problemei existente (lipsa cadrelor didactice in scolile din mediul rural, implementarea sistemului de invatare la domiciliu pentru elevii cu dificultati in a ajunge zilnic la o unitate de invatamant)

      Probabil ca nu este o „solutie inedita”, nu este nimic extraordinar, dar este ceva. O mana de voluntari incearca sa gaseasca o solutie la o problema existenta. Si fac asta nu doar aruncand critici in presa, ci incercand sa deruleze un proiect pilot pe care sa il disemineze si pe baza acestor rezultate sa identifice o solutie viabila.
      Stiti cati copii nu ajung niciodata sa invete sa scrie si sa citeasca? Cati nu au sansa sa invete limbi straine? Cati sunt condamnati sa duca o viata de ingrijitor de animale sau la camp deoarece scoala este prea departe de ei? Pentru toti acestia incercam sa gasim o solutie.

      Poate nu aceasta este solutia, dar macar incercam sa vedem daca este o solutie buna sau nu. Asa ca, stimate domn, daca doriti sa ne ajutati va astept sa va alaturati acestui proiect sau sa veniti Dvs. cu o initiativa si eu va promit ca am sa va ajut cu implicare reala, nu cu critici aruncate din fata calculatorului.

      Cu respect,
      Eduard Martini

      • FELICITARI! You are way ahead your time in Romania! Felicitari!
        Aceasta metoda – adica de invatamant la distanta in care predarea se face exclusiv prin intermediul cursurilor pe internet – se foloseste in America la scara extinsa si chiar de la nivelul clasei intai. E o modalitate foarte eficienta, si se foloseste cu foarte mult succes aici (in the US).
        Fetita noastra (9 ani) a facut un curs online cu un profesor si a fost extraordinar. Ne propunem sa facem (multe) asemenea cursuri in viitor.
        Felicitari inca o data!
        De asemenea as dori sa sugerez o idee pentru „brainstorming”: incercati sa faceti legaturi directe via Skype cu copii din America, de exemplu (fiindca aici locuiesc). Ar putea fi ceva foarte special pentru ambele parti. Cu mult drag va raspund daca doriti sa ma contactati.

  2. FELICITARI! You are way ahead your time in Romania! Felicitari!
    Aceasta metoda – adica de invatamant la distanta in care predarea se face exclusiv prin intermediul cursurilor pe internet – se foloseste in America la scara extinsa si chiar de la nivelul clasei intai. E o modalitate foarte eficienta, si se foloseste cu foarte mult succes aici (in the US).
    Fetita noastra (9 ani) a facut un curs online cu un profesor si a fost extraordinar. Ne propunem sa facem (multe) asemenea cursuri in viitor.
    Felicitari inca o data!
    De asemenea as dori sa sugerez o idee pentru „brainstorming”: incercati sa faceti legaturi directe via Skype cu copii din America, de exemplu (fiindca aici locuiesc). Ar putea fi ceva foarte special pentru ambele parti. Cu mult drag va raspund daca doriti sa ma contactati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.