În perioada 24-28 martie, Teatrul Maghiar de Stat Cluj organizează o microstagiune în care vor fi prezentate, cinci zile consecutiv, patru dintre cele mai recente și una dintre cele mai îndrăgite producții ale teatrului. Astfel, pe 24 martie va fi programat spectacolul Cel care închide noaptea de Nona Ciobanu, regia: Nona Ciobanu; pe 25 martie Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, regia: Gábor Tompa; pe 26 martie Dorința de Franz Xaver Kroetz, regia: István Albu; pe 27 martie Unchiul Vania de A.P. Cehov, regia: Andrei Șerban, iar pe 28 martie – #cântecdelebădă, după Cehov, regia: Ferenc Sinkó. Toate spectacolele vor fi supratitrate în limba română.

Microstagiunea face parte din seria de programe organizate de Teatrul Maghiar de Stat cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie).

Accesul la spectacolele microstagiunii se va face prin intermediul unui  „micro-abonament”, la un preț special, cu care se va putea intra la toate cele cinci reprezentații. Pachetul va avea prețul de 90 de lei, iar pentru studenți și pensionari va costa 60 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.