În cadrul proiectului „ Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”, s-au realizat economii care, în urma demersurilor CAA, vor rămâne în comunitate, prin demararea unui proiect. Acest proiect are ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite de companie. Valoarea aplicației de finanțare (a economiilor mai sus amintite) este de aproximativ 6 milioane euro.

caa sus

Directorul general al CAA, Cristian Octavian Matei, oferă mai multe detalii: „Am găsit soluții pentru multe probleme cu care s-a confruntat comunitatea noastră, respectiv cetățenii din arealul de deservire al Companiei de Apă ARIEȘ.

Astfel, în cursul anului 2014, Compania de Apă Arieș a efectuat demersuri susținute pe lângă AM POS Mediu  pentru a utiliza economiile realizate în cadrul proiectului din etapa întâi.

Aceste eforturi au fost încununate de succes și în perioada imediat următoare vom demara o serie de investiții care sunt menite să rezolve rapid câteva probleme.

Cele mai importante realizări după finalizarea investiției sunt: înlocuirea apometrelor în întreg arealul deservit. Aceste echipamente cu citire la distanță au avantajul că, utilizatorii nu vor mai fi deranjați pentru “citirea contoarelor de apă” și vor avea acces în timp real la informații legate de consumul de apă.

O altă realizare este achiziționarea utilajelor moderne. Acestea ne vor ajuta la rezolvarea cu celeritate a avariilor și se vor putea realiza noi investiții (extinderi și reabilitări rețele)

Prin demararea acestui proiect, se vor îmbunătății multe aspecte socio-economice din Turda, Câmpia Turzii și comunele arondate: crearea de noi locuri de muncă pe perioada derulării proiectului; creșterea economică regională, prin îmbunătățirea infrastructurii; servicii eficiente și adecvate de apă potabilă și apă uzată, lucru ce va conduce la atragerea investitorilor în comunitatea noastră;

 

creșterea calității vieții și mediului înconjurător și implicit îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din punctul de vedere al celor două servicii distribuite.

De asemenea, prin achiziționarea echipamentelor de intervenție se vor evita deversările apei din conductele avariate, în spațiile publice. Aceste investiții vor permite continuarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, ducând la o creștere a calității serviciilor oferite de CAA către cetățeni.

Apreciem susţinerea, implicarea şi înțelegerea locuitorilor vis-a-vis cu demersurile noastre de îmbunătățire continuă a serviciilor. Aceste îmbunătățiri se vor resimți în viitorul apropiat. Va fi disconfort pe perioada derulării contractelor, prin opriri repetate de furnizare a apei, dar facem toate diligențele pentru a scurta cât mai mult timpul acestor neplăceri.

 

Descrierea proiectului:

Prin acest proiect se propune modernizarea sistemului de alimentare cu apă și apă uzată din arealul de deservire al CAA, precum și achiziționarea de către Operatorul Regional a unor echipamente de ultimă generație, cu scopul de a crește capacitatea de operare:

  • Dotari suplimentare vehicule operaționale
  • Achiziția de echipamente operaționale
  • Achiziția de echipamente specifice analizelor biologice și microbiologice pentru laboratorul de apă
  • Achiziție și montare contoare cu citire la distanță
  • Implementarea unui sistem de monitorizare și control a stațiilor de pompare apă potabilă și debitmetre pentru apa uzată
  • Reabilitarea și modernizarea stației de epurare Turda-Câmpia Turzii
  • Reabilitarea liniilor electrice existente la Uzina de Apă Cornești

Prezentul proiect cuprinde:

  1. Investiții de modernizare și dotari pentru îmbunătățirea capacității de operare a Companiei de Apă Arieș
  2. Creșterea capacității de întreținere a infrastructurii de apă și apă uzată aflată în gestiunea companiei, precum și modernizarea Stației de epurare Câmpia Turzii,
  3. Modernizarea liniilor electrice de la Uzina de apă Cornești
  4. Înființarea unui Dispecerat Local la Câmpia Turzii
  5. Modernizarea Laboratorului de analiză microbiologică a apei potabile

Aceste investiții vor deservi toate UAT-urile membre ale ADI “Apa Văii Arieșului”.

 

Rezultate așteptate:

  • Îmbunătățirea alimentării cu apă și a capacității de operare în sistemul de alimentare a Operatorului Regional,datorită achiziției și montajului de contoare cu citire la distanță. Pierderile înregistrate în sistem au ramas la un nivel destul de ridicat, aproximativ 35%, acestea fiind datorate în special sistemelor de contorizare care nu au fost înlocuite prin proiectul derulat.
  • Creșterea colectării apei uzate în UAT-urile deservite de Operatorul Regional prin reabilitarea și modernizarea stației de epurare Turda-Câmpia Turzii, prin echiparea stației de epurare cu Grătar și Stație de primire apă provenită din vidanjare.

 

La sfârșitul anului 2015, Stația de epurare va dispune de o instalație destinată preluării apelor uzate şi nămolului provenite din vidanjarea foselor septice, subsolurilor şi alte asemenea, asigurându-se funcționarea optimă a stației de epurare, atât treapta mecanică, cât și treapta biologică; reducerea volumului deșeurilor, deci implicit o economie pentru cheltuielile de transport ale acestora prin achiziția unui compactor de deșeuri/reziduuri mari; optimizarea procesului de reducere a pierderilor de apă din conducte, ceea ce va conduce la o utilizare corectă a resurselor prin utilizarea unor echipamente (set loggeri, generator impulsuri) pentru detectarea scurgerilor și remedierea acestora; intervenția rapidă în zonele de apariție a defectelor cu ajutorul unor dispozitive (obturator mecanic, dispozitiv de rerotunjit, aparat automat de sudură) fără a fi necesara oprirea apei din amonte; inspecție conductelor (RoCam pentru conducte de canalizare) din arealul deservit de Compania de Apă Arieș în vederea prioritizării lucrărilor de reabilitare; efectuarea analizelor microbiologice conform standardelor europene, prin modernizarea și dotarea unui laborator de analiză a apei potabile; funcționarea în siguranță a echipamentelor din stațiile de pompare apă potabilă,  automatizarea completă, eficientizarea și efectuarea unui randament electric superior precum, și eliminarea avariilor produse la pornirea, respectiv oprirea pompelor prin înființarea unui Dispecerat Local Câmpia Turzii, cu ajutorul unor aparate de măsurat parametrii electrici, montare debitmetre apă uzată și convertizoare și acționarea pompelor SPA (Mihai Viteazu, Variantă, Castanilor); furnizarea sustenabilă a serviciilor de apă și canalizare la tarife accesibile; furnizarea unei ape de calitate, în conformitate cu cerințele Directivei 98/83/CEE; protecția mediului, prin implementarea unui management eficient al nămolului și un management eficient al tratării apei uzate și nu în ultimul rând, îmbunătățirea unei structuri instituționale eficiente, pentru a furniza servicii de apă și canalizare sustenabile.

Opririle de furnizare a apei potabile vor fi anunțate din timp clienților din zonele afectate de lucrări.

 

DIRECTOR GENERAL

                                             Cristian Octavian Matei

 

Contact: Compania de Apă Arieş SA Sediul social: str. Axente Sever nr. 2 Turda

Telefon: 0264-311771/ Fax: 0264-311772

E-mail: office@caaries.ro/http://www.caaries.ro

Project manager: Bogdan Bobic

 

caa logo 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.