In weechend, la Cluj Naoca a avut loc un targ de locuri de munca dedicat personalului din domeniul medical.

Potrivit unuia dintre organizatorii Târgului de locuri de muncă „Cariere în alb”, Bogdan Covaliu, la evenimentul organizat sâmbătă, la Cluj-Napoca, au fost aşeptaţi peste 600 de medici specialişti şi rezidenţi, dar şi studenţi sau asistenţi medicali.

„Avem 14 companii, care recrutează pentru Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave, Belgia, Olanda şi reprezintă mai multe lanţuri de clinici şi spitale, ajungând undeva la 1.000-1.500 de joburi per total. Avem şi o companie românească, o clinică din Vatra Dornei, care e pentru a doua oară aici. Cel mai mult se caută medici, medici specialişti şi rezidenţi, dar sunt şi posturi pentru stomatologi şi farmacişti”, a declarat cBogdan Covaliu.

Potrivit acestuia, cele mai căutate specializări de către angajatorii străini sunt medicină de urgenţă, terapie intensivă, radiologie, imagistică şi ginecologie, iar pe lângă salarii, care pornesc de la 2.200 de euro pentru asistenţi medicali, companiile oferă şi pachete de instalare, bilete de avion sau sprijin pentru cei care pleacă împreună cu familia.

Reprezentantul unei firme de recrutare care oferă locuri de muncă în spitale din Norvegia, Suedia şi Danemarca, Mădălina Neamţu, a declarat că locurile de muncă sunt oferite în clinici şi spitale publice şi se caută medici specialişti, dar şi asistente medicale sau medici stomatologi.

„În principiu, căutăm medici specialişti în nefrologie, cardiologie, pediatrie, ginecologie, dar şi medici stomatologi. Salariile pentru medicii specialişti sunt cuprinse între 3.500 şi 4.500 de euro, iar pentru stomatologi salariul e de 2.500 de euro. Pe lângă pachetul salarial, celor recrutaţi li se oferă şi un curs intensiv de limbă, ajutor pentru găsirea locuinţei şi alte beneficii. Medicii români preferă spitalele din aceste ţări pentru că salariile sunt bune, iar sistemul medical este performant”, a declarat Mădălina Neamţu.

Un alt recrutor, care oferă locuri de muncă pentru asistenţi medicali în clinici, spitale sau azile din Marea Britanie, Adelina Bisca, a declarat că salariile pentru un asistent medical sunt de cel puţin 30.000 de lire sterline pe an, în funcţie de experienţa acestuia.

„Noi căutăm asistenţi medicali din Europa pentru spitale, azile pentru vârstnici sau clinici de boli mintale, iar salariile sunt oferite în funcţie de experienţă, dar nu sunt mai mici de 30.000 de lire sterline pe an. Pe lângă salariu, angajatorii mai oferă bilete de avion, cazare, abonamente la săli de fitness sau chiar cazare pentru ambii soţi”, a declarat Bisca.

Managerul singurei clinici private din România prezentă la târg, Roman Boca, a declarat că participă la târgul de locuri de muncă pentru a convinge cât mai mulţi medici să nu plece în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.