Un jurnalist de origine română stabilit în Germania arată cu degetul spre ministrul clujean Ioan Rus și spune că ar fi implicat, alături de Ion Țiriac, Elena Udrea și Gerhard Schroder în afacerea EADS. În cursul acestei săptămâni, Parchetul din Munchen a efectuat o serie de percheziții la sedii ale grupului Airbus din cauza unor suspiciuni de corupție legate de contracte cu Arabia Saudită și România. Pe de altă parte, DNA și ministrul Rus neagă implicarea celor enumerați mai sus în aceste dosare.

 

Conform unor anchete apărute în presa germană, ziariștii de la Huffington Post publică un amplu articol despre afacerea EADS din România. Ei scriu despre implicarea în semnarea acestui contract a fostului cancelar german Gerhard Schroder, a Elenei Udrea, dar şi a ministrului Ioan Rus.

Parchetul din Munchen a confirmat aceste percheziții care au avut loc în octombrie, potrivit articolului în cauză, din care a fost publicat marți seara un fragment. Și Airbus a confirmat pentru cotidian că are loc o anchetă a justiției germane. Suspiciunile de corupție se referă la contracte de circa 3 miliarde de euro încheiate cu Arabia Saudită și cu România pentru echipamente care asigură securitatea frontierelor acestor țări, potrivit aceleiași surse.

Parchetul din Munchen anchetează mai multe persoane. Aceste percheziții au avut loc în sedii ale filialei germane a companiei Airbus Defence and Space, la Ottobrunn și Unterschleissheim, în apropiere de Munchen, precum și în apropiere de Ingolstadt, Ulm și Friedrichshafen, orașe în sudul Germaniei.

În 2009, grupul a obținut un contract de circa 2 miliarde de euro cu Arabia Saudită pentru furnizarea unor echipamente de protecție și tehnici de supraveghere ultramodernă pentru monitorizarea a circa 9.000 de km de frontieră a acestei țări, amintește ziarul.

 

Ioan Rus spune că nu a avut nici o legătură cu ”tunul” EADS

Pe de altă parte, ministrul Ioan Rus spune că nu a avut nici o implicare în contractul EADS. „Ioan Rus, persoană fizică sau ministru de interne, nu a avut niciodată nicio întâlnire, nicio discuție, directă sau prin interpuși cu EADS. Niciodată! Sigur este onorant să te pună cineva alături de cancelarul Germaniei, de Klaus Mangold, de Bodo Hombach etc. și cineva să-și închipuie că acesta e nivelul lui Ioan Rus, de cancelar al Germaniei. Dar vă repet: eu nu am avut niciodată nicio discuție, nicio întâlnire cu EADS, de niciun fel, nici ca ministru, nici ca persoană particulară”, a precizat Ioan Rus. El a afirmat că nevoia unui management integrat al securizării frontierelor României s-a discutat în ultima perioadă a mandatului său de ministru de Interne, dar că negocierile s-au desfășurat după ce el a plecat de la minister.

Reprezentanții DNA spun că valoarea dosarelor se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro. „Suntem în evaluare. Valoarea contractelor Microsoft și EADS verificate în acest dosar depășește 1 miliard de euro. Nu înseamnă că atât este și prejudiciul. Îl vom stabili după ce stabilim valoarea reala a contractelor. În cazul licențelor Microsoft, valoarea suspectată de procurori ca fiind obiect al infracțiunilor de mită și trafic de influență este în jur de 60 de milioane de euro, dar prejudiciul efectiv este încă în evaluare. (…) Majoritatea persoanelor care au semnat contracte în licențele Microsoft e posibil să apară și în partea de EADS, sunt ministere care apar și într-o parte și în alta, ca semnatari ai contractelor sau având o contribuție pentru încheierea lor. De aceea, dosarele sunt lucrate împreună.”, arată DNA.

 

Udrea nu știe nimic

Elena Udrea a spus, într-o intervenție la televiziunea Digi24, că nu are informații suplimentarea despre dosar. „Păi cele care sunt în presă, este evident că există acest dosar EADS, au fost făcute percheziții la niște oameni de afaceri, asta a fost informație publică și aștept ca acest dosar să apară și să vedem miniștrii implicați în dosar”.

„Chiar ieri m-a sunat Procuratura de la Munchen, un gest neobișnuit, mi-au cerut niște detalii, mi-au dat numărul de dosar. Le-am propus procurorilor din Munchen, le-am dat și un nume al unui martor care e dispus să prezinte structurile din România, este vorba de un cetățean român și este unul dintre arhitecții sistemului de corupție EADS, care deja colaborează cu DNA, procuratura din Munchen va lua legătura direct cu DNA”, a spus Vlad Georgescu, autorul articolului din huffingtonpost.de, pentru Digi24.

Potrivit DNA, pe contractele cu EADS sunt comisii rogatorii în derulare cu colegi din statele europene și trebuie să se coordoneze cu aceștia.

„Nu am derulat anumite activități până în prezent, pentru că așa a fost cursul anchetei, nu pentru că nu ne-am fi dorit. De obicei, când sunt cazuri în cooperare cu altă autoritate judiciară din străinătate, scopul principal e să te coordonezi în anchetă, dacă ea se derulează în alt stat și în România. Se lucrează ritmic, avem persoane care au venit să colaboreze, avem mulți funcționari care au dat declarații în dosar și cu siguranță se va ajunge la învinuiri de persoane. Nu ne interesează calitatea și numărul persoanelor care vor fi învinuite. Procurorii DNA vor continua acest dosar, vom strânge toate probele și vom stabili adevărul cu privire la încheierea acestor contracte”, a spus șefa DNA într-o conferință de presă.

Ea a subliniat că față de persoanele urmărite penal au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Despre posibilitatea ca în cazul EADS să apară alte nume mari, aceasta a arătat: „Putem să ne așteptăm la orice. Dacă din investigație va rezulta că persoane cu funcții importante au fost implicate în fapte de corupție sau fapte conexe unor fapte de corupție, da, ne putem aștepta și la acest lucru”. Referitor la faptul că dosarul Microsoft ar fi fost servit de FBI, ea a subliniat că această anchetă este una românească făcută de DNA.

 

Potrivit procurorilor, contractul EADS a fost semnat în anul 2004 de ministrul de interne Marian Săniuţă. Preţul iniţial a fost stabilit la 540 de milioane de euro, dar a fost suplimentat, prin acte adiţionale, până la peste 700 de milioane de euro. Procurorii DNA spun că multe dintre acte ar fi fost încheiate după ce mai mulţi foşti miniştri şi demnitari din MAI ar fi primit mită de câteva milioane de euro – se arată în articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.