În zona străzilor Calea Turzii-Mozart-Mikszath Kalman-Plaiuri s-a început construcția a cinci imobile P+12 și a încă cinci P+5. Conform gornistul.ro, Terenul pe care urmează să se ridice cele zece blocuri se află într-o zonă de case unde regimul de înălțime al construcțiilor ar trebui să fie cu mult sub cei 28 de metri aprobați de Primăria Cluj-Napoca.

 

Sorin Dan a obţinut autorizațiile de construire, iar lucrările au demarat efectiv. Persoane autorizate au declarat că pentru obţinerea autorizațiilor de construire este nevoie de mai multe avize de la Primărie. Unul, şi cel mai important, este regimul de înălţime. Pentru acest ansamblu imobiliar a fost aprobat un regim de înălțime de 28 de metri, deși zona este consacrată a fi una exclusiv de case. Aprobarea a fost dată de consilierii locali tocmai la sfârşitul anului trecut, cu ocazia votării PUG-ului.

La fel, în cazul unui ansamblu imobiliar de o asemenea amploare, se impune obligativitatea realizării unui număr de cinci căi de acces la lucrare. În fapt, există o singură cale de acces, din str. Plaiuri. Strada Plaiuri a fost modernizată de Primăria Cluj-Napoca şi dimensionată pentru trafic uşor şi nu pentru trafic greu, cu autobasculante de 20-30 de tone care au început să treacă zilnic cu material din excavaţii şi materiale de construcţii.

Oamenii sunt revoltați că, în urma traficului neîntrerupt al autovehiculelor de mare tonaj, prin transmiterea de vibraţii, au început să apară fisuri, crăpături sau alte forme de degradare ale caselor din zonă. Totodată, sunt afectate şi restul străzilor din cartier care au acelaşi regim de utilizare, fiind dimensionate pentru trafic uşor sau trafic semigreu ocazional sau excepţional.

Astfel, pentru realizarea unui ansamblu de blocuri care vor număra aproximativ 1.000 de apartamente, nu se mai ia în considerare nimic, nici de către dezvoltatorul imobiliar Dan Sorin, și nici de către -lucru mult mai grav!- Primăria Cluj-Napoca.

„Gata, s-a terminat cu una dintre cele mai vechi şi liniştite zone de case din Cluj-Napoca. Pe Sorin Dan, pe cei din Primăria Cluj-Napoca, pe cei din Consiliul local nu îi interesează nicio normă urbanistică. Nici regimul de înălţime, nici distrugerea reţelei stradale şi, implicit, a rețelelor de canalizare, apă, gaz, pentru modernizarea cărora Primăria a cheltuit milioane de euro. Bani luați din buzunarele contribuabililor. Iar pentru repararea şi întreţinerea lor va trebui ca aceeași contribuabili să scoată alți bani din aceleași buzunare. Probabil, majorând taxe”, a declarat unui rezident din zonă.

„Ne-am întâlnit mai mulți oameni nemulțumiți care locuim în această zonă cu un avocat pentru a strânge semnături, încercând să facem ceva. În această zonă, regimul de înălțime este de maxim P+4, iar căile de acees din cartier sunt dimensionate pentru traficul de până la 7,5 tone. Pentru restul traficului, constructorul trebuie să amenajeze un drum de şantier direct din Calea Turzii, stradă dimensionată pentru acest tip de tonaj”, a completat un alt locatar nemulțumit din zonă.

Sorin Dan este un potent om de afaceri clujean. El a vândut, cu câteva luni în urmă, hotelul de lux City Plaza, hotel cotat la 4 stele. Valoarea estimată a hotelului este de circa 10 milioane de euro, având o aripă nouă care a costat 6 milioane de euro și care a fost ridicată în 2010. Aceasta este clasată la 5 stele. 

Cifra de afaceri a hotelului a fost în 2013 de 2,5 milioane de euro, dar nu a făcut profit, pierderile fiind de 500.000 de euro. Din 2010, fiecare an a mers pe pierdere, din cauza investiției la noua aripă care a fost realizată pe credit.

Sorin Dan este asociat cu Ștefan Gadola, acționar la Energobit, având în chirie restauratul Chios.

Omul de afaceri a declarat că se va axa pe dezvoltarea parcului tehnologic Liberty, închiriat acum în totalitate de Siemens, dar și pe dezvoltarea unui cartier de locuințe în Andrei Mureșanu Sud, exact proiectul imobiliar despre care este vorba în acest material. 

 Potrivit Forbes, averea lui Sorin Dan este situată la 9-10 milioane de euro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.