Conform unui comunicat al USR Cluj, reprezentanții filialei clujene se arată consternati de modul în care statul român a retrocedat Castelul Ciucea. ”Înregistrăm cu profundă îngrijorare avalanşa de retrocedări din ultimii ani care vizează importante lăcaşuri de cultură: muzee, şcoli, case de cultură, biblioteci, galerii de artă etc., punând în pericol echilibrul şi consistenţa vieţii culturale româneşti şi chiar existenţa unor instituţii cu tradiţie sau a unor monumente ale patrimoniului cultural. Aceste aşezăminte sunt pierdute rând pe rând de Statul român şi de cultura naţională, în favoarea unor „presupuşi” (cum îi numeşte, pe bună dreptate, presa) moştenitori.

Una dintre cele mai şocante ştiri din ultimele zile e aceea a pierderii Castelului-muzeu de la Ciucea, lăsat moştenire Statului român, prin testament, de către Octavian Goga. De o bună jumătate de secol, acesta funcţionează ca model de valorificare a moştenirii culturale, evidenţiind, totodată, un episod exemplar de prietenie literară în stare să înfrunte vicisitudinile Istoriei: Octavian Goga-Ady Endre.

Salutăm eforturile Consiliului Judeţean Cluj de a păstra acest monument şi sperăm – în numele unei Dreptăţi mai presus de meschine interese personale – să aibă câştig de cauză, dar credem că soluţia optimă şi imperios necesară e aceea a reexaminării responsabile a Legii înseşi. Dacă va continua aplicarea ei nesăbuită, fără respect pentru valorile culturii naţionale, pentru prioritatea pe care Cultura se cuvine s-o reprezinte în descrierea de sine a unui popor, vom rămâne în amintirea generaţiilor viitoare drept nişte iresponsabili risipitori şi demolatori de avere naţională”, arată comunicatul USR Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.