Cererea de arbitraj pentru autonomia „Ținutului Secuiesc”, solicitată de mai multe consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș, a fost respinsă marți, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei, scrie Agerpres. Președinta delegației României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă, a declarat pentru sursa citată că cererea a fost respinsă pentru că ‘nu este de competența Congresului și a Consiliului Europei’. Potrivit acesteia, tema în cauză face subiectul unei dezbateri politice interne, prin urmare trebuie dezbătută în țară și nu la instanțele europene.

Cele 47 de consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș care au solicitat sprijinul Consiliului Europei în vederea obținerii autonomiei ‘Ținutului secuiesc’ au fost reprezentate la Strasbourg, printre alții, de către președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, și primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, se arată într-un comunicat de presă transmis marți AGERPRES de către secretariatul delegației României la Congres.

‘Dezbaterea a fost una foarte aprinsă, la aceasta participând membri din Franța, Italia, Finlanda, Portugalia și Republica Moldova (…) Chiar dacă prezența unui grup de aproximativ 20 de persoane de naționalitate maghiară, condus de șefa delegației Ungariei la CPLRE, a creat presiune asupra membrilor Comisiei, președinta delegației naționale a României, dna Ludmila Sfîrloagă, a reușit, prin intervenția sa argumentată și hotărâtă, să obțină respingerea atât a arbitrajului cerut de reprezentanții „Ținutului secuiesc” cât și a posibilității ca acest Congres să trimită o misiune de monitorizare în România. Acest demers a avut sprijinul celorlalți membri ai delegației României’, se menționează în documentul citat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.