Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat marţi decretul oficial de numire a lui Valeriu Streleţ în funcţia de premier al Republicii Moldova. Nominalizarea lui Streleţ a apărut surprinzător luni seara, după ce mai multe zile părea că prim-ministru va fi actualul ministru al educaţiei, Maia Sandu. Partidul Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) a avut disensiuni pe această temă cu ceilalţi parteneri din Alianţa pentru Integrarea Europeană III, Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal (PLM).

 

Partidul Liberal-Democrat din Republica Moldova l-a propus luni după-amiaza pe Valeriu Streleţ pentru funcţia de prim-ministru, renunţând la candidatura Maiei Sandu din cauza disensiunilor cu Partidul Democrat şi Partidul Liberal. Maia Sandu, propusa iniţial de Partidul Liberal-Democrat pentru funcţia de premier al Republicii Moldova, înaintase o serie de măsuri pentru combaterea crizei economico-financiare şi ceruse un „partener de încredere” la conducerea Băncii centrale, condiţii care i-au nemulţumiţi pe colegii de alianţă.

Ulterior, Nicolae Timofti a semnat decretul de numire a lui Valeriu Streleţ, la ore distanţă după nominalizarea acestuia. ”Consider ca el va îndeplini datoria importantă în stat, mai ales în condiţiile dificile în care ne aflăm cu toţii. Sper că îşi va forma o echipă bună”, a declarat Timofti.

De asemenea, şeful statului de peste Prut a precizat că actualmente sunt mai multe probleme stringente care trebuie să fie soluţionate. ”Eu cred că politicienii noştri au înţeles multe lucruri şi anume că trebuie să fim uniţi ca să ieşim cu bine din aceste probleme cu care ne confruntăm”, a conchis Timofti.  Valeriu Streleţ are la dispoziţie 15 zile ca să alcătuiască un guvern şi să ceara aprobarea Parlamentului.

 

Cine e Valeriu Streleţ

Valeriu Streleţ, nominalizat prim-ministru al Republicii Moldova, este unul dintre cei mai bogaţi deputaţi. Politicianul locuieşte într-o casă de lux, estimata de experţii imobiliari la opt milioane de lei moldoveneşti (aproape 400.000 de euro). El are doua apartamente, trei terenuri, trei automobile şi deţine acţiuni la trei companii, potrivit RISE Moldova. Pe locuinţa sa din Chişinău apare un ochi încadrat într-un triunghi,simbol pe care Vladimir Voronin, şeful Partidului Comuniştilor l-a calificat drept masonic. Deşi este de aproape 22 de ani în politică, a stat mai mult în umbră. Cea mai importantă funcţie a fost cea de şef al facţiunii PLDM în Parlament, arată rise.md.

Valeriu Streleţ, este de origine din satul în satul Tareuca, raionul Rezina. A absolvit Facultatea de Istorie la USM, în 2005 a absolvit Facultatea Economie Generala şi Drept de la ASEM, iar în 2004 a terminat Institutul European de Studii Politice. În 1993, Streleţ a activat în calitate de profesor de politologie şi istorie a culturii la Liceul Român-Francez Gh.Asachi din Chişinău.
În 1994-1995  a fost şeful secţiei publicitate la Fondul de investiţii pentru privatizare CAIS. Din 1996 până în 2003 este director general SRL BIOPROTECT. În perioada noiembrie 2006 – august 2009 a fost preşedinte şi ulterior membru al Consiliului reţelei locale din Moldova, Pactul Global ONU al Responsabilităţii Sociale Corporative. În 2002 devine subsecretar general al Partidului Social Liberal, iar în 2007devine vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat.
În 2009 este ales deputat din partea PLDM, iar în 2011 ajunge să conducă fracţiunea parlamentara a liberal-democraţilor. Vorbeşte româna, rusa, franceza şi engleza. Streleţ este căsătorit şi are patru copii.
valeriu strelet

 

”PL şi PD au refuzat categoric să discute cu mine”

Actualul Guvern moldovean, susţinut în Parlament de comunişti, este condus, interimar, de Natalia Gherman, după ce premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia pe 12 iunie, pe fondul unei anchete privind presupusa falsificare a unei diplome de studii.

Iniţial, pentru funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova a fost propusă Maia Sandu, de Partidul Liberal-Democrat. Până la urmă a fost nominalizat de către preşedintele Nicolae Timofti liberal-democratul Valeriu Streleţ. ”Premierul nu poate rezolva singur problemele Republicii Moldova, am încercat să explic acest lucru liderilor alianţei de guvernare, dar PL şi PD au refuzat categoric să discute cu mine”, a scris marţi pe Facebook Maia Sandu, cea care părea favorită la şefia Guvernului.

”Îmi exprim, încă o dată, convingerea că această ţară va avea şansa să devină un stat democratic, care să ofere un trai decent cetăţenilor săi, dacă oamenii oneşti şi profesionişti vor reuşi să-şi unească eforturile pentru a împinge lucrurile în direcţia dorită de toţi”, a mai scris fosta favorită la şefia Executivului de la Chişinău.

 

Master la Harvard şi consilier al directorului Băncii Mondiale

Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972 în satul Risipeni, raionul Făleşti, RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică. Între anii 1989 şi 1994 ea a studiat la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management. Din 1995 până în 1998 a studiat relaţii internaţionale la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. În perioada 2009−2010 a studiat la Harvard Kennedy School of Government (SUA), obţinând titlul de Master în administraţie publică. Între 2010 şi 2012, Maia Sandu a activat în calitate de consilier al Directorului Executiv la Banca Mondială, în Washington DC, SUA. Din 24 iulie 2012 până în prezent este ministru al educaţiei în Republica Moldova.

Pe 7 septembrie 2014, în cadrul unui miting organizat de Partidul Liberal Democrat din Moldova, Maia Sandu a declarat că aderă la partid, împreună cu Natalia Gherman. Totuşi, la o emisiune TV din mai 2015, ea a precizat: ”Am decis să ader la acest partid, pentru că m-a sprijinit în toate reformele pe care le-am implementat în domeniul educaţiei. Eu nu mi-am formalizat neapărat relaţia cu echipa, fac parte din partid, dar oficial, pe hârtie, nu sunt membră a PLDM”.

 

Ce condiţii le-a pus

După demisia lui Chiril Gaburici din funcţia de prim-ministru în iunie 2015, Natalia Gherman a asigurat interimatul aproximativ o lună de zile, timp în care se desfăşurau negocierile pentru formarea Alianţei pentru Integrare Europeană 3‎. La 23 iulie Maia Sandu a fost desemnată drept candidat al PLDM la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova.

Totuşi, după ce într-un timp scurt ea a înaintat mai multe condiţii pentru a accepta funcţia (printre care numirea unui guvernator american la BNM şi un procuror general european), iar ca urmare, celelalte două componente ale alianţei (PDM şi PL) au lăsat să se înţeleagă că nu o vor susţine, Partidul Liberal Democrat din Moldova a înaintat o altă candidatură în locul Maiei Sandu, pe Valeriu Streleţ, vicepreşedintele PLDM, candidatura căruia a fost discutată şi a întrunit consensul în cadrul Alianţei.

 

Fostul premier despre ”nada” Maia Sandu

Faptul că Maia Sandu nu a rămas candidatul PLDM la funcţia de premier i se pare lui Iurie Leancă previzibil. Acesta a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care spune că prin acest fapt alianţa de guvernare demonstrează încă o dată că nu vrea schimbările atât de necesare pentru scoaterea ţării din criza profundă în care se află.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.