În Basarabia sau Republica Moldova, pentru pretențioși, există o mână de activiști fără de care moldovenii s-ar scufunda în fosta URSS. Printre ei se numără ziaristul și activistul Oleg Brega care chiar dacă a fost bătut, înjurat și trimis la origini nu renunță la a spune că Moldova nu-i a rușilor ci-i a celor care vor să se exprime liber și necenzurat.
Reporter: Unde consideri că faci jurnalism, în Basarabia, Republica Moldova sau fosta URSS?
Oleg Brega: Da, în toate cele enumerate sau în oricare dintre ele, de fapt, mă exprim în limba română, uneori și rusește sau englezește și consider asta mai degrabă activism civic decît jurnalism, chiar dacă am luat în anii trecuți premii ca fiind un gazetar bun. De altfel, am fost premiat și pentru niște documentare ale mele, dar nici cinematografie nu cred că fac, sau poate le-am mixat pe ambele într-un fel de video-militantism pentru drepturile omului și adevăr.
Rep.: Când crezi că cei care te urmăresc ar putea fi interesați de subiecte culturale, în loc de cele sociale, pe care le tratezi acum cu preponderență?
O.B.: Ultima vreme îmi petrec zilele în instanțe de judecată, deopotrivă cu dosare ale mele și ale altora, dar activitatea asta justițiară și reportajele mele de la proteste cu tematici diverse ar putea să facă parte din cultura civică a unei societăți democratice în devenire sau revenire la normal.
Rep.: Care a fost cel mai dificil subiect cu care te-ai confruntat până acum?
O.B.: Mi-e greu să fac clasamente în condiția cînd am uneori cîte două proteste pe zi și cîte un proces de judecată sau conflict cu vreun polițist, funcționar sau cetățean de rînd deranjat de curiozitatea mea.
Rep.: Bănuiesc că ai fost amenințat de multe ori cu bătaia sau chiar cu moartea (de multe ori ai fost agresat), nu te-ai gândit niciodată că ar fi timpul să renunți la meseria de ziarist?
O.B.: Nu cred că aș vrea să fiu corespondent de război sau să militez pentru drepturi într-un stat totalitar. La început mă consuma foarte tare acest ritm și tensiunile pe care le trăiesc aici zilnic sau chiar și noaptea uneori. Acum m-am obișnuit și n-aș schimba ocupația asta pentru nimic altceva mai puțin periculos, mai comod, mai bănos.
Rep.: Simți uneori că lupți pentru cauze pierdute?
O.B.: Am ajuns de cîteva ori pe culmile disperării, eram gata să renunț, să emigrez, dar îmi trecea repede, și schimbarea pe care o observ în mentalitatea, comportamentul celor din jur, susținerea verbală sau chiar de alt gen pe care o primesc de la persoane necunoscute sau foarte cunoscute mă fac să continui. Am, mai des, îndoieli asupra unor subiecte, personaje pe care le apăr, dar asta mă ajută să fiu lucid în militantismul meu. Unele proteste pe care le susțin, unele personaje despre care vorbesc și relatez aproape în exclusivitate sunt cronice, disperante, dar nu le consider cauze pierdute dacă omul mai crede în dreptate și mai are încredere în efectul mediatizării, al solidarității.
Rep.: Îți aduci aminte care a fost prima dată când ai ieșit pe teren?
O.B.: Primul interviu n-o să-l uit niciodată, era cam prin 1992-93, am mers într-un sat să filmez despre ”oameni și privatizare” pentru emisiunea Baștina, care e găzduită și azi de televiziunea publică, cu aceleași prezentatoare și același mod de abordare a vieții de la sate. În fața aparatului pornit și a unui președinte de kolhoz am început să tremur și să mă bîlbîi de credeam că nu mai iese nimic. Pînă la urmă a fost un reportaj acceptat și difuzat.
Rep.: Ai încercat să te implici în politică; nu ți-e teamă că vei deveni din același aluat din care sunt făcuți cei pe care îi anchetezi în reportajele tale?
O.B.: Dacă am rezistat trecînd prin media, am lucrat la posturi publice și private, am scris la ziare politice și publicații culturale, dacă am putut să-mi păstrez echilibrul și libertatea în condiții de angajare în manipulare aproape a tuturor colegilor de breaslă, dacă am putut să fiu la fel şi în societatea civilă, iar asociaţia Hyde Park, pe care am fondat-o şi condus-o primii cinci ani pe timp de guvernare comunistă, nu poate fi acuzată de partizanat, spălare de fonduri sau ineficiență, de ce n-aș pretinde că și în politică aș rămîne integru?!
Rep.: În ultimii ani, presa din România a devenit din ce în ce mai tabloidă; care crezi că sunt motivele pentru care s-a întâmplat acest lucru?
O.B.: Poate că-i de vină indiferența publicului, care cumpără/consumă astfel de media, poate că e vina patronilor și a jurnaliștilor care coboară ștacheta atît de jos sau împing presa spre zona galben-gri.
Rep.: Cu ajutorul mișcării/grupului HydePark ați avut rezultate concrete care să fi schimbat ceva în mai bine, la modul practic?
O.B.: Datorită activismului nostru și celor cîteva dosare cîștigate la CEDO acum avem cea mai bună lege despre întruniri din toată Europa, iar la nivel de capitală aceasta e chiar respectată de funcționarii publici și de către forțele de ordine, consider că e meritul ”educației” noastre cu acțiuni și demersuri care să îmblînzească cerberii și să netezească spațiul public pentru proteste pașnice altor moldoveni sau chiar străini, apatrizi. Proiectele noastre virtuale: Curaj.MD, Școala Curajului, festivalul de film Amatorul sau Microfonul liber din fiecare duminică în parcul central contribuie la constituirea unei societăți civile veritabile, democratice. Mulți dintre formatorii de opinie de azi au trecut prin școala Hyde Park, deseori exemplul nostru sau precedentele noastre la Strasbourg sau în instanțe interne sunt invocate de alți activiști de drepturile omului.
Rep: Împreună cu Anatol Mătăsaru ați făcut mai multe proteste creative, aveți ceva pregătit pentru anul ce vine sau vă lăsați purtați de imaginație atunci când vine vorba de Chirtoacă sau de ”porcurori”?
O.B.: Mătăsaru, chiar dacă a fost declarat senator onorific Hyde Park și se exprimă frecvent pe Curaj.TV, e un artist liber și nu coordonează proiectele lui decît cu nevasta înțelegătoare și cu cei doi copii care s-ar putea curînd să-i fie alături la manifestații stradale. Am fost uimiți că pe 29 ianuarie, de ziua profesională a procurorilor, n-a făcut niciun eveniment teatralizat, n-a fost nici la procesul de judecată unde riscă să fie arestat pentru o acțiune similară de acum doi ani, de asta am fost nevoit să fac eu, în locul și în numele lui un protest solitar la Procuratura Generală. Dar nu mă îndoiesc că Anatol va fi activ și anul acesta pe internet și în spațiul public real.
Rep.: Ce părere ai despre persoanele religioase care se identifică cu unele cauze pentru care militezi?
O.B.: Nu prea mă interesează viața privată a personajelor mele sau manifestarea publică a convingerilor lor religioase, politice, atîta timp cît nu dăunează altora. Dacă mă susțin în activitatea mea de culoarea curcubeului, s-ar putea să fie și ei niște deschiși la minte, fără cromafobii și alte frici, ar putea fi religioase doar din oportunism, din comoditate, din inerție. De altfel, cred că majoritatea concetățenilor mei/ai noștri, că am și cetățenie românească, sunt raționali, tradiționaliști doar în limita rezonabilului, deci ar trebui considerați mai degrabă neutri, indiferenți la dogme religioase decît credincioși.
Rep.: Și tu și Savastie Bastovoi condamnați comunismul; cum te raportezi la acțiunile derulate de Bastovoi?
O.B.: Îi suspectez pe slujitorii bisericilor și pe politicieni de ipocrizie, șarlatanism și alte metehne la limita legalității despre Ștefan/Savatie știu prea puține ca să-l judec, dar suficiente ca să nu treacă neobservat. Sunt cu ochii pe el și nu-i voi ierta niciun atac la adresa libertății de exprimare, a diversității, a drepturilor omului.
Rep.: Ce crezi că ar trebui să fie prioritar pentru Basarabia, unirea cu România sau integrarea în UE?
O.B.: Ambele scenarii sunt agreabile, ar putea să ducă la stabilitate și bunăstare pentru ambele state, dar dacă oamenii de pe ambele maluri ale Prutului vor fi liberi, prosperi, mulțumiți în lumea inevitabil globalizată, admit chiar scindarea actualelor teritorii în oricîte state, aderarea la orice actual sau viitor proiect geopolitic, așadar, prioritare pentru mine sunt fericirea, confortul, drepturile oamenilor, și nu aparteneța la o nație, la un stat, la vreo uniune.
Rep.: De ce crezi că mulți dintre basarabeni au preferat să își facă un rost în viață în România?
O.B.: Pentru că acum România e un stat mai aproape de prosperitate și stabilitatea occidentală, pentru că vorbim aceeași limbă și oamenii se simt ca acasă. Da fapt, cînd eram gata să emigrez, și eu mă gîndeam doar să trec Prutul.
