Parcul industrial Tetarom IV este un proiect care a început propriu-zis la zece luni de la semnarea contractului. Tergiversările repetate şi faptul că proiectul a fost unul greşit a făcut ca timp de opt luni să dureze refacerea proiectului tehnic. Mai mult, principala problemă era legată de alimentarea viitorului parc industrial, care nu s-a făcut nici până în ziua de azi datorită costurilor foarte mari. Astfel, un proiect de 55 de milioane de lei al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj s-a dus de râpă.

 

Când fostul şef de la CNADNR nu răspunde de 4 luni

Opt luni a durat revizuirea proiectului tehnic, iar 10 luni a durat până la începerea propriu-zisă a lucrărilor în parcul industrial Tetarom IV. Culmea este că una dintre principalele persoane care au blocat proiectul este însuşi Mircea Pop, care până nu demult era în Consiliul de Administraţie al CNADNR, iar cei de la DRDP Cluj, din subordinea lor, i-au transmis pe constructorii Tetarom IV la fosta firmă a lui Mircea Pop, DP Consult,cea care a proiectat centura de Est a municipiului Cluj-Napoca. Cu toate că la prima adresă cei de la DP Consult au spus că alimentarea de gaz să nu traverseze centura, la a doua adresă nu au mai răspuns de patru luni de zile. Faptul este confirmat chiar de reprezentanţii echipei de implementarea a proiectului Tetarom IV.

”Cu adresa nr. 29 din  data de 19.01.2015,  SC Civitas Proiectare SRL, solicită încă odată la DP Consult SA punctul de vedere în scris privind lucrările de pozare conductă de gaz pe VOCE km 0+051 – 1+535 stânga, km 1+535 – 1+580 dreapta, amplasare SRMP şi subtraversare conductă de descărcare ape de la staţia de epurare km 1+775, adresă la care nu s-a primit răspuns. Până la această dată, nu s-a emis, de către D.R.D.P. Cluj, noua Autorizaţie necesară execuţiei lucrărilor de alimentare cu gaze naturale, fapt ce împiedică proiectantul general să implementeze măsurile de revizuire a proiectului tehnic cu privire la acest obiect”, explică echipa de implementare a proiectului Tetarom IV.

 

Problema energiei electrice în Tetarom IV

Trasarea energiei electrice în parcul industrial Tetarom IV nu mai are aviz tehnic, deoarece acesta a expirat. Planul iniţial era ca parcul industrial Tetarom IV să fie alimentat printr-o linie aeriană existentă, respectiv cea intitulată Cluj Sub-Poiana, pe stâpi montaţi pe un drum cu câmp. Chiar a fost obţinut un aviz de racordare din anul 2011, care momentan este expirat. Însă pe unde se dorea să se aducă curentul este un şan antifoc şi antifurt prin pădure, iar pentru a face un nou traseu trebuie despădurit şi împădurit în altă parte, fapt care ar reprezenta costuri enorme de suplimentare a proiectului.

”Având în vedere cele de mai sus, realizarea racordului electric aerian LEA 110 kv pe traseul proiectat, nu se poate face deoarece aceasta impune parcurgerea procedurii de scoatere definitivă  din fondul forestier pentru crearea culoarului de siguranţă, conform Legii nr. 46/2008 şi Ordinul MMP nr. 924/2011. Procedura de scoatere definitivă din fondul forestier presupune costuri suplimentare şi o durată mare de timp, ceea ce duce la imposibilitatea realizării obiectivului de investiţii până la data limită de implementare a proiectului”, explică reprezentanţii proiectului.

 

Suplimentări de 12,5 milioane de lei

Parcul industrial Tetarom IV este încă un eşec pe fonduri europene, arătam anterior. Însă cauzele acestui eşec sunt profund impregnate la nivel naţional, unde cei de la CNADNR şi cei de la Electrica nu au dat avize pentru acest proiect. De fapt, cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au dat un aviz iniţial, însă ulterior au avut nevoie de avizul de la constructorul şi proiectantul centurii de diamant a municipiului Cluj-Napoca. Culmea sau nu, proiectantul centurii de diamant a fost Mircea Pop, unul dintre membrii în CA ai CNADNR, dar şi reprezentantul proiectantului centurii. Mai mult, cei de la Civitas Proiectare au făcut un proiect care ulterior s-a suplimentat cu 12,5 milioane de lei. Din banii clujenilor. Dar oare să fie toţi de acord?

Vina pentru eşecul Tetarom IV nu este cea care pare la prima vedere. Toată lumea a arătat cu degetul spre echipa de management a proiectului, dar nimeni nu a spus până acum că cei de la Tetarom au refuzat să se ocupe de implementarea efectivă. Cu toate că a existat o dispoziţie în acest sens dată de preşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan, ea nu a fost respectată. De fapt oare îl ascultă cineva pe preşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan?Mai ales când acesta a recunoscut că tergiversarea unui proiect l-a convins mai mult decât argumentele juridice.’Păi o fi tocmai legal aşa?

 

Vakar Istvan: Tergiversarea m-a convins mai mult ca argumentele

”Au invocat tot felul de chestii din contract. Amândouă parcurile industriale Tetarom am vrut să le dau aşa cum am făcut cu IC-PONOR, la instituţiile care se ocupă. După două săptămâni am renunţat la acea dispoziţie în care am spus că să facă parte din echipa de management de proiect, dar acum voi face prin hotărâre de CJ. Vă daţi seama că nu am făcut acea dispoziţie, ci compartimentele de specialitate.

Îmi doresc ca toate proiectele care sunt în cazul regiilor subordonate să se implice cei din regii, nu cei din CJ. Erau destul de multe blocaje.Nu sunt o figură conflictuală. Nu pot să comentez cine a greşit. Tergiversarea m-a convins mai mult nu argumentele. Sunt convins că o să respecte ce vom hotărî în şedinţa de CJ. Acea parte de confinanţare o închidem şi o avem în buget.Va fi făcută partea de hală, care este ridicată. Avem de făcut infrastructurile şi finisajele. Eu am discutat în principiu cu directorul ACI şi a spus cel puţin verbal că propunerea pe care le-am făcut-o eu este una normală. 37% a fost suplimentarea, iar decizia este la CJ dacă poate face această suplimentare sau ba. Procesul cu acel folos nerealizat nu ţine.Sper că nu se ajunge. Vom cere banii de proiectare pe care poţi să îi ceri. Cu juriştii trebuie să formulăm. Sigur ne îndreptăm împotriva lor”, a declarant anterior pentru Gazeta de Cluj Vakar Istvan, preşedintele CJ Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Bani aruncatzi pe apa sambetei . In loc sa duca canalizari in orase care nu au nici macar apa, dara mite gaz , investesc sume colosale pt straini , tot companii private . Alo DNA va rog sesizarea cum se cheltuiesc banii in consiliul judetean . E o aberatie camd tetarom 3 are un grad de ocupare de nici 40%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.