Gazeta de Cluj prefigura de acum câteva numere afacerile penale în care este implicat Georgel Mihuț, șeful de la Salina Dej. Săptămâna trecută, procurorii DNA l-au ridicat pe Mihuț și l-au acuzat de corupție. Dacă până acum se credea că relațiile cultivate de directorul Salina Dej, printre care și cu membrii familiei Hrebenciuc, îl pun pe Mihuț la adăpost de anchetele procurorilor, reținerea directorului dejean acuzat de corupție arată adevărata față a modului în care Salrom își administrează afacerea în teritoriu. În momentul de față, Mihuț este reținut pentru fapte de corupție în dosarul Transferoviar

 

Gazeta de Cluj a publicat câteva articole despre modul în care se fac afaceri la poarta Salinei Dej cu girul directorului instituției, Georgel Mihuț. Firmele preferate de Georgel Mihuț cumpără sarea la prețuri preferențiale, pentru ca ulterior să o revândă la un preț mai mare chiar la poarta instituției. Chiar dacă procurorii cercetează modul în care se fac aceste afaceri, directorul Salrom, Aurel Bucur, spune că a făcut și el o anchetă internă, dar nu a depistat nimic.

”În cadrul Salrom se va acționa conform legii. La data respectivă, am făcut o anchetă internă și s-a stabilit că toate contractele au fost încheiate în spiritul legii. Nu am avut motive să îl suspendăm pe domnul Mihuț”, explică Bucur.

De fapt, în decizia de menținere a lui Mihuț există și alte motive. Șefii Salrom au țesut o rețea de relații cu membrii familiei Hrebenciuc, ajunși și ei la zdup pentru fapte de corupție.

Aurel Bucur nu neagă faptul că face parte din cercul de apropiați al familiei Hrebenciuc, însă i se pare că alăturarea numelui lui de cel al lui Hrebenciuc este ”tendențioasă”.

”Ce doriți să spuneți prin veriga de legătură?! Mi se pare tendențioasă întrebarea dumneavoastră, insinuați că aș fi veriga de legătură între Hrebenciuc și cine? Faceți niște afirmații pe care nu cred că le puteți dovedi! Faptul că îl cunosc pe Hrebenciuc nu înseamnă nimic. Este o afirmație tendențioasă din partea dumneavoastră pentru că sunt milioane de oameni care îl cunosc pe domnul Hrebenciuc”, spune Bucur.

În privința reținerii lui Georgel Mihuț, șeful Salrom spune că dacă acesta va fi găsit vinovat nu va avea o problemă să îl primească în post.

”Acum am primit un referat de la DNA. Procurorii au obținut o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe care acum au prelungit-o la 29 de zile. Pe această perioadă domnul Mihuț va fi suspendat, dar nu va fi dat afară. Dacă va fi găsit vinovat, i se va desface contractul de muncă, dar dacă nu, se va întoarce”, spune șeful Salrom.

 

Afaceri de ocnă

Gazeta de Cluj a prezentat cum la Salina Ocna Dej sunt abonate o serie de societăți comerciale, protejate indirect de directorul companiei de stat, Mihuț Georgel. Gazeta de Cluj vă prezintă o parte dintr-o anchetă derulată de procurori care vizează modul în care se încheie afacerile la poarta salinei dejene.

În Dosarul 52/P/2011, deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, au fost cercetați Constantin Cornel Ticus și Dumitru Blaga pentru infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată. Conform documentelor de la dosar, s-a hotărât ”disjungerea din prezenta cauză a aspectelor referitoare la vânzarea de către Societatea Națională a Sării SA către SC Agoras SRO a cantității de 61 271, 71 tone de sare la un preț mai mic decât prețul practicat pe piața internă, fapte ce vor face obiectul dosarului penal numărul 139/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj”.

Conform informaţiilor obţinute de ziariştii Gazeta de Cluj, “transportatorul auto preferat de directorul salinei dejene este firma Cor&Gab, care primea pe tona de sare transportată 18 euro, în condiţiile în care aceeaşi societate transporta sare de la exploatarea de la Praid (judeţul Harghita) la 14 euro-tonă, iar transportul CFR este mult mai ieftin. În momentul de faţă, societatea preferată de director primeşte 16,5 euro/tonă la transport. O altă afacere pe care directorul o urmăreşte este externalizarea activităţilor de manevră CFU, deşi această activitate se desfăşoară acum în condiţii bune şi nu necesită nici o investiţie. Pe de altă parte, utilajele de producţie stau să pice, sunt deteriorate şi au nevoie de reparaţii dese. În această situaţie, investiţiile pe care le face directorul constau în geamuri termopan, laptopuri, plasme, telefoane mobile, camere de supraveghere a personalului”, mai arată informaţiile obţinute.

Societatea COR & GAB TRANS SRL, din judeţul Sălaj, este deţinută de Dana Ticus.

 

Firme preferate

EM Salt SRL primeşte discount de 15% şi apoi stă la poarta Salinei racolând micii beneficiari cărora le oferă un preţ mai mic cu 5% şi toate acestea cu acordul directorului. O altă firmă care primeşte facilităţi, fiind şi ea sub “protecţia”, directorului este firma Nusi Serv este deţinută de familia BESENYEI, ERZSEBET  şi NICOLAE.

 

10 km pătraţi de sare la Salina Dej

Zăcământul de sare din Dej are o suprafaţă de circa 10 km pătraţi, fiind dispus sub forma unei lentile. Potenţialul de exploatare al acestui zăcământ este de cel puţin 100 de ani. Rezervele sunt dispuse pe şapte nivele, iar în prezent exploatarea se face abia în miezul “lentilei”. Dacă sarea extrasă din alte unităţi are un procent de NaCl de 2-3%, cea din Ocna Dej are o concentraţie de 98-99%. Deși salina ar putea produce 600.000 de tone de sare anual, capacitatea este folosită doar la jumătate şi are o rentabilitate de 20%.

 

La nivel naţional, Salrom lucrează pe profit

Conform unui studiu făcut de ziarul bursa.ro, Salrom a încheiat anul trecut cu profit. Aurel Bucur, directorul general al societăţii, a declarat că profitul brut estimat al Salrom a fost de 34,6 milioane lei, cu 52% mai mare decât cel raportat în 2011. Compania a înregistrat, anul trecut, venituri totale estimate la 310,5 milioane lei, în creştere cu circa 8% faţă de cele din 2011. Profitul brut din 2012 a fost de 17 ori mai mare decât cel raportat în 2008, iar veniturile au crescut cu 48% în ultimii cinci ani.

aurel bucur sef salrom

48 COMENTARII

  1. Cum sa gaseasca Bucur Aurel ceva nereguli in contractele de la Ocna Dej atata timp cat spagarul cel mare al SALROM este tocmai el. Bucur Aurel, discipol al lui Hrebenciuc ( l-a pus director general pe Bucur Aurel prin trafic de influenta) vamuieste tot ce misca in societate indiferent ca este contract de export de sare (cercetati preturile cu care se vinde sarea la export fata de pretul de vanzare pe piata interna), contracte de achizitii materiale pentru productie sau investitii . Bucur Aurel este seful mafiei din SALROM. Nu-l mai satura dracu de spagi si de putere,iar daca cineva i se opune trece la intimidari si amenintari. LA puscarie cu mafia din SALROM guvernata de Bucur Aurel.

  2. Mafiotul sef al SALROM Bucur Aurel este anchetat in dosarul ,,TRANSFEROVIAR” in care deja DNA l-a arestat la domiciliu pe directorul Mihut Georgel de la Ocna Dej. Se pare ca maestrul Hrebenciuc isi cheama aghiotantul sa-i fie alaturi la mititica. Asa sa-i ajute Dumnezeu.

  3. Sa spuna liderii de sindicat de la federatia SALROCA codusa de Jianu D-tru cum au fost presati ,pacaliti si ademeniti de guzganul Hrebenciuc pentru a pune la conducerea SALROM pe spagarul Bucur Aurel.

  4. Sa dispara din Salrom acest nenorocit ciubucar Bucur Aurel cu toata sleatca lui de hoti si betivi care au facut ferelita imaginea societatii. La Gherla cu ei.

  5. Trebuie sa scapam de aceasta creatura ingrozitoare Bucur Aurel,.etalon al prostiei si hotiei in stil mafiot din SALROM. Sa te fereasca Dumnezeu de omul prost convins ca este destept.

  6. O da bunul Dumnezeu sa scape lumea asta din SALROM de lichele ,hoti si de spagarul NR.1 Bucur Aurel,acest mizerabil incult care calca pe demnitatea tuturor pentru a-si atinge scopurile mafiote. Da este o idee buna -LA GHERLA-cu hotii si spagarii

  7. Capcaunul ofensat Bucur Aurel are dreptate cand afirma ca milioane de oameni il cunosc pe Hrebenciuc,dar numai pe unul ca el la cocotat pe scaunul de diretor general SALROM pentru castigarea concursului organizat de PSD la scuipat afise electorale. Pentru a nu-si pierde indemanarea se antreneaza si in campania pentru prezidentiale scuipand pe toti stalpii si pe toate gardurile afise electorale cu Ponta. De data asta va castiga concursul de maiestrie si va fi facut ministru daca nu cumva se vor incapatana cei de la DNA si il vor salta si pe el ca pe colaboratorul sau Mhut Georgel.

  8. Capcaunul ofensat Bucur Aurel are dreptate cand afirma ca milioane de oameni il cunosc pe Hrebenciuc,dar numai pe unul ca el la cocotat pe scaunul de director general SALROM pentru castigarea concursului organizat de PSD la scuipat afise electorale. Pentru a nu-si pierde indemanarea se antreneaza si in campania pentru prezidentiale scuipand pe toti stalpii si pe toate gardurile afise electorale cu Ponta. De data asta va castiga concursul de maiestrie si va fi facut ministru daca nu cumva se vor incapatana cei de la DNA si il vor salta si pe el ca pe colaboratorul sau Mihut Georgel. Eu ii urez Sarbatori Fericite si La Multi Ani la GHERLA .

  9. In SALROM nu se poate pune problema ca Bucur Aurel ar fi veriga dintre Hrebenciuc si societate pentru simplul motiv ca Bucur Aurel este reprezentantul mafiei lui Hrebenciuc numit de acesta pe functia de director general al SALROM la intelegere cu federatia sindicala SALROCA condusa de Jianu D-tru de la EM Valcea. Astfel se explica jaful patronat si perfectionat in SALROM. Locul lui Bucur Aurel, mana lui Hrebenciuc in SALROM este la parnaie impreuna cu toti hitii si mafiotii sai .

  10. Bucur Aurel spune ca ii pastreaza postul lui Mihut Georgel in speranta ca acesta nu va povesti celor de la DNA prea multe despre afacerile dubioase din sistemul sarii. Daca Mihut Georgel ar deveni prea vorbaret, toata conducerea din SALROM si jumatate din cea de la saline ar fi pusa in catuse. ceea ce ar fi solutia corecta de a scapa SALROM de gasca de hoti, spagari si imbuibati condusi de monstrul mafiot Bucur Aurel.

  11. Asta care comenteaza mai sus e un jegos de sindicalist care i-a facut 15 plangeri penale directorului Bucur si toate plangerile i-au fost respinse. Acum se razbuna comentand pe forumuri.

  12. D-lui Cristian – faci parte din rindul celor carora li s-au rezervat catusele pentru jaful din SALROM,sau esti chiar mafiotul spagar Bucur Aurel ? In ceea ce priveste plangerile penale pe care le are acest hot, acestea sunt mult mai multe (peste 30) si sunt in lucru la organele abilitate sa se ocupe de hoti,spagari si mafioti. Va este frica sau ciuda ?

  13. Pana sa intre Hrebenciuc la mititica pentru jaful de prin padurile de pe Valea Trotusului, paranoicul mafiot Bucur Aurel nu considera asocierea cu familia Hrebenciuc deloc ,,tendentioasa” ci dimpotriva aducea aminte oricui si cu orice ocazie de aceasta asociere pentru a se impune si a-si intari pozitia de presiune si amenintare la adresa salariatilor care indraneau sa se opuna sub diferite forme sistemului mafiot de jaf din SALROM condus de Bucur Aurel.A venit timpul sa raspunda in fata legii acesti nemerrnici si sa ajunga toti acesti hoti alaturi de Hrebenciuc. Acum inca se tem oamenii sa vorbeasca, dar va veti minuna de cate au de povestit salariatii corecti si cinstiti din SALROM dupa ce vor fi saltati de DNA acesti mafioti care au ingrozit societatea.

  14. Dintre toti oamenii de valoare si profesionistii adevarati ai acestei societati SALROM nu s-a putut gasi unul cu verticalitate si neimplicat in tot felul de mizerii si afaceri dubioase care sa fie numit director general ? Cum a fost posibil sa fie numit tocmai acest individ infect Bucur Aurel care in afara de a face pe placul lui Silochi si al lui Hrebenciuc in campaniile electorale nu a avut nici o realizare profesionala notabila in viata lui. Daca s-a dorit ca la canducerea SALROM sa sa fie un hot ,ei sa stiti ca au ales bine dar

  15. Dintre toti oamenii de valoare si profesionistii adevarati ai acestei societati SALROM nu s-a putut gasi unul cu verticalitate si neimplicat in tot felul de mizerii si afaceri dubioase care sa fie numit director general ? Cum a fost posibil sa fie numit tocmai acest individ infect Bucur Aurel care in afara de a face pe placul lui Silochi si al lui Hrebenciuc in campaniile electorale nu a avut nici o realizare profesionala notabila in viata lui. Daca s-a dorit ca la canducerea SALROM sa fie un hot ,ei sa stiti ca au ales bine dar sa stiti ca Bucur Aurel nu este unul oarecare ci este un mafiot bine instruit in gasca de aghiotanti ai lui Hrebencic, unul care se impune in fata subalternilor prin presiuni,intimidari si amenintari in scopul jafului sistematic al SALROM. Sa intre DNA mai adanc in problema spagilor si cumetriilor din SALROM si sa-l curete de aceasta mizerie impusa si gestionata de hotul mafiot Bucur Aurel.

  16. Nesimtitul dilimache Bucur Aurel a confundat SALROM cu propria mosie si isi inchipuie cretinul ca poate sa dispuna cum vrea de linistea sufleteasca si de destinele salariatilor din aceasta companie a statului data pe mana acestuia de catre mafiotul Hrebenciuc la intelegere cu vanzatorii de iluzii din federatia sindicala SALROCA a lui Jianu D-tru de la EM Valcea. Daca aruncam o privire asupra conducerii SALROM si pe la sucursale ,nu putem sa nu observam ca la tot pasul te lovesti de sefi si directori fosti lideri din sindicatele SALROCA, si totul a culminat cu numirea prostului prin excelenta, dilimandrosul Bucur Aurel pe postul de mafiot sef al SALROM. Pacat ca sindicatele au inselat si vandut interesele legitime ale salariatilor din societate prin trocul mizerabil si rusinos pe care l-au facut cu Hrebenciuc. Sa tragem concluzia ca hotii si spagarii tupeisti si nesimtiti din SALROM au fost crescuti si formati, in special la sanul federatiei sindicale ? Nu am vazut nici o reactie de disociere a sindicatului de faptele penale savarsite la varful conducerii SALROM . RUSINICAAAAAAAAAAAAA.

  17. Daca tot a ajuns spagarul lichea Bucur Aurel la conducerea SALROM si-a adus si alcoolicul targului condamnatul pena,l cumatrul Goaga Daniel ia conducerea Salinei Targu Ocna pentru a merge snur afacerile de familie cu firma fratelui lui Bucur Aurel SC Forest SRL Darmanesti, sau firma finei acestuia si fiica cumatrului Leca SC One Activ Security Onesti ,sau firma cumatrului Leca SC ELEX International Onesti . Deasemenea trebuiau facute lucrarile la vila lui Bucur Aurel de la Coada Lacului Uz si ridicata vila alcolistului Goaga Daniel din Gura Slanic. Oare cu ce materiale si cu ce constructori ? Sa aiba in atentie DNA toate cele semnalate si multe altele care se vor ivi in curand ,iar SALROM sa scape de acesti ticalosi care au capusat aceasta societate. La puscarie cu lichelele, hotii si spagarii. din SALROM !

  18. Nu exista contract, de export sare , transport sare intern (inclusiv pentru CNADNR ), transport sare la export asigurat de SALROM, achizitii in sistem centralizat la nivelul SALROM sediu pentru toate subunitatile sau achizitii de lucrari si prestari servicii cu tertii, sa nu se negocieze spagile consistente sub atenta coordonare a imbecilului spagar Bucur Aurel. Acesta a perfectionat sistemul de furt in SALROM iar cei ce indraznesc sa se opuna intr-un fel sau altul sunt intimidati si amenintati cu sanctiuni, pierderea serviciului si chiar dosare penale , in acest scop fiind folosit consilierul juridic Braileanu (pitbulul lui Bucur Aurel )care desi, pontat zilnic prezent la servici, isi desfasoara activitatea de acasa chiar luni intregi la rand. De altfel acesta nu a reprezentat niciodata interesele reale ale SALROM in procesele din instantele de judecata ci a facut intelegeri dubioase in defavoarea societatii ori de cate ori a avut ocazia.. Toata aceasta filiera specializata pe hotie,furt si jaf la adresa SALROM a fost adusa la nivelul actual ca si performanta de HOTUL NR.1 Bucur Aurel format si scolit sub aripa lui Hrebenciuc care s-a aflat la originea reala a desemnarii tembelului Bucur Aurel la conducerea SALROM. Ne bucuram ca in sfarsit DNA isi indreapta atentia asupra jafului din SALROM.

  19. Singura societate cu capital de stat cu profil de exploatare miniera care este si a fost dintotdeauna profitabila a incaput pe mana mafiei lui Hrebenciuc, odata cu numirea dezaxatului mintal ,hot si spagar Bucur Aurel la conducerea SALROM impreuna cu clica de acoliti ai acestuia.

  20. Infractorul spagar Bucur Aurel impreuna cu toata clica lui de frati, fini, cumetri si acoliti care au jefuit sistematic SALROM si au calcat in picioare demnitatea salariatilor si imaginea societatii sa fie trimisi La Puscarieeeeeeee!!!!!!!!!

  21. Combinatele chimice din Romania au fost puse e chituci, lasand pe drumuri mii de salariati si ingrosand numarul asistatilor sociali, in timp ce SALROM a subventionat combinatul chimic BorsodChem din Ungaria cu sare de cea mai buna calitate si foarte ieftina. Interesele antiromanesti ale celor din conducerea SALROM trebuiesc clarificate de catre DNA iar vanzatorii de neam si tara sa plateascacu inchisoarea si confiscarea averilor.

  22. Veteranul spagilor provenite din vanzarea sarii (in special contractele de export ) din SALROM este nimeni altul decat ,,PROFESORUL” Voicu Adrian. Bucur Aurel s-a trezit in urma cu doi ani pe o pozitie care depaseste cu mult nivelul sau de intelegere profesionala, dar care i-a oferit posibilitatea de a se integra rapid in randul spagarilor din SALROM si si-a adus din plin contributia la infiintarea sistemului de tip mafiot bazat pe intimidare si amenintare asupra salariatilor nealiniati scopului prioritar al conducerii SALROM -jaful. Bineinteles ca in echipa de elita a spagarilor au fost cooptati atat oameni aflati pe posturi din conducerea centrala a SALROM cat si altii din conducerea subunitatilor. Merita efortul din partea DNA de a se indeparta mizeria din SALROM si trimisa acolo unde ii este locul -La Puscarie!!!!!!!

  23. Nu ar fi lipsit de interes sa se verifice de catre DNA si primele de sute de milioane lei vechi /individ acordate celor din conducerea SALROM si acolitilor, din care s-a facut cheta pentru campania electorala pentru a-si achita Bucur Aurel obligatia catre partid si cei ce au adus mafiotul la conducerea SALROM. Ar fi de interes sa se verifice si veniturile anuale individuale ( intre 2 si 5miliarde lei vechi ) ale celor din conducerea SALROM si a subunitatilor si sa ne dam seama ce caractere au cei ce spaguiesc si jefuiesc aceasta societate ce este condusa de HOTUL NR.1 Bucur Aurel. Ce punct de vedere are federatia sindicala SALROCA condusa de Jianu D-tru in legatura cu acest aspect ?

  24. Sunt nerabdator sa scapam de HOTUL Nr.1 al sistemului sarii, Bucur
    Aurel, iar eu sa nu mai fiu nevoit sa scriu si sa prezint pe la
    Petrosani TEZA DE DOCTORAT pentru acest nenorocit care se mai vrea
    si doctorand ca si Ponta . Oricum acest escroc este doctor in minciuna, prostie si hotie si pentru acest
    lucru este recunoscut de catre toti salariatii SALROM si nu numai. Are deja diploma
    de doctor mafiot acordata de academia maestrului HREBE sub egida PSD-lui Bacau. Spagarul sef al SALROM Bucur Aurel si cumatrul alcoolic condamnat penal Goaga Daniel sunt elitele profesionale si morale ale PSD-lui de la Targu Ocna. Sa-i salte DNA si sa-i duca la Gherla pentru cativa ani de puscarie pe care ii merita din plin. La Gherlaaaaaaa!!!!!!!!!!!

  25. S-a terminat si campania electorala si poporul a decis si noul presedinte al Romaniei .Nu mai poate afirma Bucur Aurel ca in cazul dosarului ,,Transferoviar” totul face parte din campania electorala a DNA, si ca atare asteptam ca DNA sa faca curatenie si sa destructureze grupul mafiot din SALROM condus de Bucur Aurel.
    LA PUSCARIEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  26. PSD Bacau , cu Silochi primar Targu Ocna, Serban primar la Slanic Moldova, Hrebenciuc si Benea, a reusit sa se faca de toata jena sustinand si numind infumurati ,dobitoci, hoti si spagari ca Bucur Aurel director general SALROM si cumatrul acestuia alcoolicul condamnat penal si inca director la Salina Targu Ocna, unitate de tot respectul pana sa fie adus acest clan mafiot la conducere. Ani de zile s-au chinuit mai marii PSD-lui Bacau sa puna mana pe societatea sarii care le scapase si din care nu se infruptasera pana la desfiintare asa cum au facut cu toata industria de pe platforma industriala Borzesti si toata Valea Trotusului. Pentru jefuirea SALROM nici nu se puteau gasi prostovani mai mari ca cei doi cumetri care sa teasa reteaua mafiota marca Hrebenciuc si mai nou pretinsa marca Benea. Are cu siguranta mult de treaba DNA-ul in a starpi mafia din SALROM si ai trimite pe toti hotii La Puscarieeeeee!!!!!!!!!!!!!!!

  27. Dragos Benea, Adi Serban, Silochi Stefan si Bucur Aurel sunt implicati toti in jaful din SALROM si din Salina Targu Ocna . LA PUSCARIEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  28. Cel mai mare ticalos din SALROM nu este altul decat borfasul JIANU DUMITRU liderul Federatiei Sindicale SALROCA care a mintit, inselat si vandut interesele legitime ale tuturor membrilor de sindicat din toate sucursalele si sediul central cand, la intelegere cu directorul Tanasie Marius mentorul sau de la EM Valcea, a facut pact cu diavolul Hrebenciuc pentru a fi numit director general la SALROM liderul de sindicat cu 15 oameni, sef de formatie peste12oameni(maistru) paranoicul mafiot BUCUR AUREL de la Salina Targu Ocna. Pentru a nu lasa nici o urma de indoiala in randul viceliderilor din SALROCA Jianu D-tru a organizat o intalnire cu Hrebenciuc la care a chemat si cativa vicelideri de la subunitati pentru a da greutate intelegerii. BUCUR AUREL , mafiotul marca Hrebenciuc, a avut grija sa-l multumeasca din plin pe Jianu D-tru , dar sa nu va inchipuiti ca a uitat cumva sa-l multumeasca si pe directorul Tanasie Marius care intre timp l-a convins si pe directorul MIHUT GEORGEL de la Ocna Dej sa faca plecaciuni ca semn de supunere si colaborare cu noul mafiot sef al SALROM. La Salina Slanic Prahova era director interimar Soare Liviu ( angajat si pus director peste noapte de catre directorul SEPRODI ZOLTAN pentru o spaga de 5000 EURO ), un mai vechi fost coleg de la Salina Targu Ocna al lui Bucur Aurel . La Salina Targu Ocna ,peste noapte, fara concurs si fara nici o experienta in domeniul exploatarii sarii ,a fost angajat cumatrul lui Bucur Aurel alcoolicul condamnat penal GOAGA DANIEL si pus director interimar ( fara respectarea prevederilor Statutului de Organizare si Functionare al SALROM ) desi la aceasta salina exista specialisti adevarati cu multi ani de experienta recunoscuta in toata societatea, dar care nu aveau merituoasele calitati de alcoolic , condamnat penal si cumatrul lui Bucur Aurel. La Salina Praid contolul era detinut cu mana forte de o alta lichea penala director Seprodi Zoltan care intre timp la solicitarea politica a UDMR a fost numit director general adjunct,si caruia nu ia fost greu sa se prinda in hora fratiei pentru ca la randul sau fusese coleg de sindicat cu Bucur Aurel. La Salina Cacica si la Salina Ocna Mures au fost schimbati rapid directoriii cu fosti lideri de sindicat agreati atat de Jianu D-tru cat si de Bucur Aurel. Nu trebuie uitat un alt director penal din sediul central si anume TORPENYI FRANCISC fost lider de sindicat la Salina Dej. Astfel reteaua mafiota a provenitilor din randul liderilor de sindicat pastoriti de Jianu D-tru s-a incheiat ,dar pentru a fi completa reteaua penalilor mafioti se inchide cu ,,PROFESORUL” VOICU ADRIAN care este veteranul incontestabil al mafiei din SALROM.
    Pana in prezent DNA a dat un semnal ca si-a atintit atentia si asupra jafului in stil mafiot din SALROM si l-a saltat pe Mihut Georgel de la Ocna Dej pentru mita primita si descoperita in ancheta ,,Transferoviar”. Se stie de implicarea spagarului sef Bucur Aurel prin luare de mita in acelasi dosar si asteptam continuarea anchetei. Consideram ca DNA va ancheta cat mai curand jaful de milioane multe de EURO pri contracte de livrare a sarii la export la preturi de 50% din preturile practicate pe piata interna. sa fie luate la puricat contractele centralizate cu dedicatie pentru achizitii materiale pentru productie, achizitii echipamente si utilaje, achizitii de lucrari si servicii,achizitii echipamente de lucru si protectie,achizitii de servicii medicale pentru tot personalul societatii la preturi care au in componenta si parandaratul consistent. Totul este controlat si vamuit. Daca are cineva curajul sa comenteze sau sa se opuna sistemului, este dat pe mana pitbulului consilier juridic BRAILEANU RADU CRISTIAN care este platit cu 11000 RON/luna, fara sporuri si prime,. si drept bonus Bucur ASurel ia permis sa lucreze de acasa si sa fie pontat fictiv zilnic timp de 3 luni. Acest jurist nu a reprezentat niciodata in instanta interesele reale ale societatii ci si-a negociat spaga si a reprezentat interesele celor cu care SALROM era in proces.(procesul fostului director general Nicolaescu Marcel care a cerut daune de 1 500 000 RON de la SALROM iar juristul Braileanu a pledat alaturi de avocatii lui Nicolaescu in favoarea acestuia) in Am prezentat succint reteaua mafiota a SALROM condusa si perfectionata de para-psihopatul Bucur Aurel campion la scuipat afise electorale marca Hrebenciuc si mai nou marca Ponta. Daca tot a inceput DNA sa faca curatenie, sper sa -i salte pe toti mafiotii ,hotii si spagarii din SALROM si la ,,OCNA” cu toti cei ce au jefuit fara rusine aceasta societate si si-au batut joc de demnitatea salinarilor.

  29. Daca transportul sarii cu cele doua vagoane a fost suportat de Transferoviar Grup, sarea a fost asigurata de directorul Tanasie Marius de la EM Valcea. Intrebarea fireasca este cum a facut director general al SALROM Bucur Aurel export de sare in nume propriu ? A facut Tanasie Marius un plocon mai marelui mafiot al SALROM constand in doua vagoane de sare ? De ce nu ? Ce conteaza 100 tone de sare pe langa milioanele de tone extrase anual de SALROM ? Lasand gluma deoparte trebuie sa mentionam ca o atentie de 100 tone de sare transportata in Serbia este un mizilic pe langa spagile consistente care se materializeaza in aceasta societate pentru a castiga bunavointa mafiotului Bucur Aurel si clicii lui de acoliti. Cum este posibil ca nimeni din Consiliul de Administratie , AGA , Ministerul Economiei (actionar 51% ) sau Fondul Proprietatea (actionar 49% ) sa na vada si sa nu ia nici o masura asupra acestei mafii care jefuieste aceasta societate de stat ? Jianu Mitica ,lidrul federatiei sindicale SALROCA si marioneta lui Tanasie Marius ,mai are tupeul sa apara in fata membrilor de sindicat pe care chipurile ii reprezinta in fata administratiei profund corupte ? Singura speranta ramane ca DNA sa se concentreze si sa lichideze aceasta adunatura de ticalosi care au confundat patrimoniul SALROM cu propria mosie si salariatii societatii cu proprii lor sclavi. Daca cititi atenti comentariul lui Valentin ajungeti la concluzia ca liderii de sindicat s-au transformat in mafiotii sistemului. Le doresc acestor nenorociti sa nu prinda sarbatorile de iarna in afara puscariei.

  30. In cadrul SALROM este d-na Camelia Fasie , o consiliera juridica de exceptie ,cu experienta de peste 20 de ani in sistemul sarii, care incearca sa tina piept acestui mafiot sef nr,1 Bucur Aurel si camarilei sale de nelegiuiti pusi pe jaf ca-n codru, umilit si calcat in picioare demnitatea celor ce au indrazneala sa li se opuna sau sa nu execute intocmai ordinele fara acoperire legala ale acestor ticalosi. Aceasta jurista a facut o plangere prezentand date concrete si anexe cu documente care dovedesc fara loc de tagada abuzurile instaurate in SALROM odata cu numirea la conducerea acestei societati a paranoicului Bucur Aurel . Toate aceste mizerii sunt acoperite prin juristul Braileanu Radu transformat in avocatul mafiei din SALROM. Plangerea facuta de catre jurista Camelia Fasie a fost inaintata catre Ministerul Economiei, Fondul Proprietatea, Consiliul de Administratie, AGA, Federatia sindicala SALROCA s.a. Desi aceasta sesizare este facuta de mai bine de doua luni , nici un organism cu raspundere din cele enumerate mai sus nu au avut curiozitatea de a dispune o verificare externa a celor sesizate si ca atare nu au dat nici un raspuns. Atat de putred este acest sistem de stat incat chiar nu mai intereseaza pe nimeni sa opreasca aceasta debandada organizata de acest mafiot Bucur Aurel ? Sau sunt manjiti cu totii si atunci asa se explica nepasarea de care au dat dovada cel putin pana acum ? Noroc cu cei de la DNA care mai fac sa tresara ,dar nu rea tare , acesti hoti, spagari si mizerabili mafioti din SALROM organizati de Bucur Aurel , omul lui Hrebencic si mai nou al lui Benea de la Bacau Oare cat vor mai continua nestingheriti acesti hoti din SALROM si cat va mai dura pana cineva sa opreasca acest jaf ? La Gherla cu toti acesti ticalosi !!!!!!!!.

  31. Incepand de miercuri s-au adunat toti mafiotii hotii si spagarii din SALROM in frunte cu NR.1 BUCUR AUREL, impreuna cu nevestele si amantele acestora, la o chiolhaneala de zile mari la hotel Danubius din Sovata, toata cheltuiala fiind suportata de societate in regim de delegatii si mese de protocol. Evenimentul se desfasoara sub umbrela unei asa zise analize de realizari si indicatori de exceptie pentru SALROM, acesti nemernici impaunandu-se cu realizarile muncii celor ce au ramas la sucursale sa munceasca pentru a se castiga suficient cat sa le suporte acestor mafioti cheltuielile cu sindrofiile organizate de acestia cu amantele lor. Pentru unii aceasta vacanta se va intinde pana sambata inclusiv, cand la EM Praid este organizata cu dedicatie Sfanta Varvara in avans pentru a se bucura si amaratii si pentru a se incheia chiolhaneala mafiotilor cu un festin de neuitat, totul pe banii societatii. Nu le ajunge cat au furat pe parcursul anului ? In dispretul tuturor salariatilor a DNA care le bate la usa si a intregii natii acesti Hoti aflati la butoanele SALROM nu se mai satura de bani, averi si chiolhaneli din jaful parca fara de sfarsit din SALROM. Cred ca am gresit si nu ne-am dat seama ca ei s-au adunat la Hotel Danubius din Sovata pentru a fi saltati mai usor de DNA si dusi acolo unde le este locul La Puscarieeeeeee!!!!!!!!!!!!!!

  32. Sper ca in urmatoarea runda cei de la DNA sa fie mai bine inarmati cu probe si sa umfle toata mafia din SALROM in frunte cu HOTUL NR.1 Bucur Aurel. La Parnaie cu leprele din SALROM.

  33. Sper ca in urmatoarea runda cei de la DNA sa fie mai bine inarmati cu probe si sa umfle toata mafia din SALROM in frunte cu HOTUL NR.1 Bucur Aurel. La Parnaie cu leprele din SALROM.

  34. Horby, de unde stii tu ca si-au dus nevestele si amantele???? Nu e cam totuna daca doarme unul in camera sau doarme si nevasta? Poate ca nevasta si-a platit patul. Nu mai comenta fara rost. Jianu, Bucur si Torpenyi nu si-au dus femeile cu ei! De cine vorbesti tu?

    • Eu inteleg din articol ca DNA nu a gasit nimic gresit in relatia Salrom- Agoras. Si ca Ocna Dej e mangeriata f bine dupa ce rezultate are! Si ia intrebati cate Wole si utilaje noi s-au adus in ultimii 5 ani! Si care e salariul mediu pe om? Ce ziceti de o cifra care incepe cu 3??? Nu sute!!!

    • Daca doarme pe banii societatii cu nevasta sau amanta in pat nu esta totuna,si daca se mai prezinta si la chiolhan cu siguranta nu este totuna. Pentru a te convinge de adevar uita-te pe deconturile mai din vara cand a avut loc o intalnire cu chiolhane similare si cand mafiotii au venit tot cu neveste si amante. Sunt convins ca si acum tot la fel s-a procedat . Dar tu Sile de ce esti asa suparat ? V-a stat cumva chiolhanul in gat ?

  35. Asa rau a fost condus SALROM?????????????? :
    Societatea Nationala a Sarii Salrom, detinuta de Ministerul Economiei, a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de 66,1 milioane euro, in crestere cu 13,5% fata de 2010, rulajul fiind cel mai ridicat de la infiintare, a anuntat luni compania. Profitul brut al companiei s-a dublat in 2011, la 5,2 milioane euro.
    In 2011, Societatea Nationala a Sarii a extras peste 2,4 milioane tone de sare, cantitate record in ultimii cinci ani, din care 27% a fost destinata exportului.
    Cu toate că producția a scăzut, compania de stat Salrom a înregistrat în 2012 rezultate financiare în creștere. Societatea Națională a Sării a avut anul trecut un profit net de 20,78 milioane lei, de peste 15 ori mai mare față de cel din 2011, care se ridica la 1,36 milioane lei. Veniturile totale ale Salrom s-au majorat anul trecut cu 7,5%, până la 309,2 milioane lei. Aceste cifre s-ar explica, în principal, prin faptul că a crescut prețul sării livrate. Reprezentanții companiei spun însă că aceste rezultate ar fi fost și mai mari de atât, dacă și-ar fi recuperat datoriile de la Oltchim. Combinatul vâlcean trebuie să plătească Salrom creanțe de aproape 19 milioane de lei
    Societatea Naţională a Sării – SALROM este singurul producător autorizat de sare din România. Societate pe acţiuni (Ministerul Economiei – 51%, Fondul Proprietatea – 49%), SNS a obţinut în 2013 un profit de 38,7 milioane de lei, în creștere cu 86% faţă de anul 2012, iar cifra de afaceri s-a ridicat la 308,3 milioane de lei, în creștere cu 13% faţă de anul 2012, chiar în condiţiile unei pieţe în scădere.

  36. D-nul Adi (probabil ,,Profesorul” Voicu Adrian) ne prezinta o insiruire de cifre drept indicatori de performanta din ultimii ani ,uitand sa precizeze pe cine cad fiarele vechi din saline pentru ca nu s-au mai facut reparatii la utilaje si oamenii lucreaza fara asigurarea echipamentelor si a conditiilor de munca in deplina securitate. Despre investitii ce sa mai vobim ca acestea se fac numai pe contracte cu dedicatie cu firme care accepta sa dea mita solicitata de mafia din SALROM, iar noi lucram cu utilaje vechi unele cu peste 20 de ani de functionare. S-au facut venituri suplimentare de la an la an bazate pe cresterea preturilor de vanzare a produselor de sare pentru piata din Romania ( inclusiv pentru sarea vanduta la CNADNR pentru dezghetarea drumurilor ) ,ceea ce nu se poate spune despre marfa vanduta pe preturi preferentiale (la jumatate din pretul sarii vandute pe piata interna ) firmelor din Ungaria, Serbia, Slovacia . Mafia din SALROM a jefuit fara mila aceasta societate . DNA sa nu se opreasca la Mihut Georgel de la Ocna Dej si sa-i umfle pe toti –
    La Puscarieeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Poate ca ar trebui sa intrebi minerii de la Dej cate utilaje noi s-au primit in ultimii 5 ani si ce s-a modernizat acolo si doar apoi sa vorbesti in numele tuturor! Si sa mai intrebi cat de des primesc echipament de lucru si ce calitate! Sa hulesti stand in fotoliu e usor, sa asiguri conditii decente de munca, sa asiguri salarii medii de peste 3000 lei ani la rand, sa creezi profit e putin mai greu…

      • Cel ce incearca sa manipuleze si sa ascunda adevarul din spatele cifrelor, cu siguranta ca sta in fotoliul invocat de tine pentru salar de 18000 lei RON plus sporuri,indemnizatii,adaosuri si prime, in timp ce altii trag de fiarele vechi pentru salari de mizerie. Societatea Nationala a Sarii Salrom la care ai facut referire nu inseamna Ocna Dej ci toate cele 7 sucursale plus sediul central. Faptul ca s-au achizitionat cateva utilaje ( uita-te mai bine la preturile de achizitie ) la Ocna Dej nu inseamna ca s-a rezovat catusi de putin problema retehnologizarii societatii. Ar fi mai corect sa intrebi tu salariatii din Salrom daca sunt de acord cu jaful din spatele achizitiilor ,adus pe culmile performantei de actuala conducere a societatii.

      • Ar fi bine ca cei de la DNA sa-ti indeplineasca dorinta si sa verifice toate contractele de vanzare sare ( intern si mai ales export ), achizitie materiale ,utilaje si lucrari din ultimii cinci ani de la Ocna Dej si nu numai, si atunci ne lamurim cu totii de amploarea jafului din Ocna Dej si SALROM.

  37. OARE CINE L-A PUS DIRECTOR PE AUREL BUCUR ????HREBENGIUC EL S-A ZBATUT SARACUTU’ DE EL CAND VENISE CEI DE LA FONDUL PROPRIETATEA SI AU SPUS CA ESTE NUMIT POLITIC.

  38. Cei de la SALROM ne-au trimis prostul Bucur Aurel acasa sa ne spalam pe cap cu el.Mai are ceva tunuri de dat impreuna cu Silochi si Adi Serban pana ce-i va salta DNA-UL. Pepiniera de hoti si tembeli a PSD-lui din Targu Ocna trebuie mentinuta la putere

  39. Alesii nostri, liderii de sindicat in frunte cu JIANU D-TRU presedintele Federatiei SALROCA, s-au adunat la Bucuresti ca sa faca petitii catre Ministrul Economiei cu amenintari de GREVA GENERALA in cazul in care acesta ar indrazni sa-l numeasca pe Duca Alexandru director general SALROM. Acesti indivizi, care de multa vreme nu mai reprezinta interesele salinarilor, au consultat membrii de sindicat inainte de a face asemenea demersuri in numele lor? Probabil considera domniile lor ca salinarii sunt marionetele sau figurantii pe spatele carora ei, alesii nostri ,trebuie sa decida soarta tuturor fara a ne consulta. Isi aleg ei directorul general care le convine astfel incat sa nu le deranjeze cumva afacerile locale si magariile in care sunt combinati cu cei din conducerile sucursalelor. Nu va mai erijati, domnilor lideri de sindicate alesi, in vocile autorizate care trebuie sa decida soarta tuturor salariatilor din aceasta societate pentru ca nu ati primit acest drept din partea membrilor de sindicate pe care ii sfidati cu nerusinare si nu-i consultati atunci cand faceti astfel de gesturi. Asa ati procedat si cand v-ati intalnit cu HREBENCIUC si l-ati sprijinit pe cel mai mare dobitoc posibil BUCUR AUREL sa ajunga director general al SALROM si rezultatul dezastruos il cunoaste toata lumea. Spun dezastruos pentru cei multi si amarati din aceasta societate ca pentru voi ,domnilor lideri de sindicat in frunte cu mizerabilul JIANU D-TRU, a avut grija BUCUR AUREL sa va multumeasca de asa maniera incat ati uitat cine va ales si pe cine trebuie sa reprezentati. Voi nu v-ati adunat la Bucuresti pentru a reprezenta interesele membrilor vostri de sindicat ci ati plecat la drum cu mandate date de catre directorii de sucursale care tremura de teama tragerii la raspundere pentru hotiile fara numar si jaful din sucursale patronat pana acum de BUCUR AUREL care a lucrat mana in mana cu VOICU ADRIAN si JIANU D-TRU. In numele cui amenintati voi cu GREVA GENERALA? Nu o sa va urmeze nimeni TRADATORILOR. Cu ce obraz o sa va intoarceti voi in fata oamenilor pe care i-ati mintit cu nerusinare,oare pentru a cata oara?

  40. Acesti indivizi, care de multa vreme nu mai reprezinta interesele salinarilor, au consultat membrii de sindicat inainte de a face asemenea demersuri in numele lor? Probabil considera domniile lor ca salinarii sunt marionetele sau figurantii pe spatele carora ei, alesii nostri ,trebuie sa decida soarta tuturor fara a ne consulta. Isi aleg ei directorul general care le convine astfel incat sa nu le deranjeze cumva afacerile locale si magariile in care sunt combinati cu cei din conducerile sucursalelor. Nu va mai erijati, domnilor lideri de sindicate alesi, in vocile autorizate care trebuie sa decida soarta tuturor salariatilor din aceasta societate pentru ca nu ati primit acest drept din partea membrilor de sindicate pe care ii sfidati cu nerusinare si nu-i consultati atunci cand faceti astfel de gesturi. Asa ati procedat si cand v-ati intalnit cu HREBENCIUC si l-ati sprijinit pe cel mai mare dobitoc posibil BUCUR AUREL sa ajunga director general al SALROM si rezultatul dezastruos il cunoaste toata lumea. Spun dezastruos pentru cei multi si amarati din aceasta societate ca pentru voi ,domnilor lideri de sindicat in frunte cu mizerabilul JIANU D-TRU, a avut grija BUCUR AUREL sa va multumeasca de asa maniera incat ati uitat cine va ales si pe cine trebuie sa reprezentati. Voi nu v-ati adunat la Bucuresti pentru a reprezenta interesele membrilor vostri de sindicat ci ati plecat la drum cu mandate date de catre directorii de sucursale care tremura de teama tragerii la raspundere pentru hotiile fara numar si jaful din sucursale patronat pana acum de BUCUR AUREL care a lucrat mana in mana cu VOICU ADRIAN si JIANU D-TRU. In numele cui amenintati voi cu GREVA GENERALA? Nu o sa va urmeze nimeni TRADATORILOR. Cu ce obraz va intoarceti voi in fata oamenilor pe care i-ati mintit cu nerusinare,oare a cata oara?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.