Gheorghe Funar, fost secretar general al PRM, regretă decesul președintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu care a colaborat foarte multă vreme.

 

‘Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit Vadim. Nici acum nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi și că ne-a părăsit la aproape 66 de ani, în 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, suntem din același leat’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Gheorghe Funar.

Acesta a amintit câteva momente din perioada în care a colaborat cu Corneliu Vadim Tudor.

‘Eu am colaborat foarte bine cu Vadim, ne-am cunoscut de prin 1990, când l-am invitat și a participat, împreună cu alți colegi, de la Târgu Mureș, aflați în conducerea Uniunii Naționale Vatra Româneacă, la multe manifestări de suflet ale românilor din Ardeal, în special cele de la Târgu Mureș; a fost de multe ori și la noi în Cluj-Napoca și a participat la adunări publice. (…) Am colaborat apoi foarte bine în perioada ’92-’96, când Vadim era președinte al PRM, iar eu eram președinte al PUNR și împreună cu PSM am participat la formarea și susținerea Guvernului Văcăroiu. (…) După ce s-a pus la cale și a fost lichidat PUNR, Vadim a insistat să trec la PRM și, din 1998, timp de 15 ani, am fost cel mai apropiat colaborator al lui Vadim Tudor, el fiind președinte al partidului, eu secretar general’, a menționat Gheorghe Funar.

Fostul secretar general a PRM s-a referit și la divergențele pe care le-a avut cu Corneliu Vadim Tudor în ultima perioadă.

‘Eu m-am abținut de la divergențe, de la a le da curs, pentru că am avut suficiente motive pentru a-l aprecia și a-l susține în activitatea politică. A fost un politician deosebit de bun, patriot, apreciat, respectat de către români, în care românii și-au pus nădejdea de multe ori. (…) Din păcate, în ultimii doi-trei ani, Vadim a contribuit decisiv la prăbușirea PRM și la scoaterea lui din Parlamentul României.

Dar tragem nădejdea că acest partid și această idee superbă, România Mare, se va menține pe scena politică românească și păcat că Vadim n-are șansa să se bucure, să participe la sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. (…) Păcat că ne-a părăsit, mai era nevoie de Vadim în viața politică, în cultura românească și e de admirat tenacitatea cu care s-a bătut pentru apariția și menținerea revistei ‘România Mare’ și a ziarului ‘Tricolorul”, a mai spus Gheorghe Funar.

Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a decedat, luni seară, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală pentru probleme cardiace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.