Din seria Memoria EVZ, Evenimentul Zilei prezintă astăzi un număr din 1994 al cotidianului, în care Gheorghe Funar, fost primar al Clujului, recunoaște că a luat bani de la CARITAS. Reproducem mai jos integral textul din evz.ro.

Articolul din deschiderea „Bulinei roșii”, de pe 20 mai 1994, anunța că primarul Clujului de pe atunci și ex-președinte al PUNR, Gheorghe Funar, a recunoscut că a depus și câștigat bani de pe urma jocului piramidal Caritas, lansat la începutul anilor ’90, la Cluj Napoca, de infractorul Ioan Stoica.

„Și eu sunt un cetățean care, neavând destule resurse legale, am fost nevoit să-mi completez resursele materiale cu jocul de într-ajutorare Caritas. Asta e o chestie personală”, a mărturisit Gheorghe Funar, după ce a fost încolțit de ziariști la o conferință de presă.

INFO

Gheorghe Funar a fost primarul Clujului și, după ce a pierdut alegerile parlamentare pe listele partidului România Mare unde a fost introdus de C.V. Tudor. Ulterior cei doi s-au despărțit după ce s-au porcăit ca la carte. Astăzi, Gheorghe Funar nu mai reprezintă nimic din punct de vedere politic.

CV

Autoarea știrii, Crina Nedelcu a fost reporter la secția Politic a EVZ, după care ca plecat la PRO TV unde a fost reporter și apoi șef de departament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.