După ce afacerea familiei Cherteș și a lui Costică Pocol a falimentat, Parkingul din Mărăști a fost cumpărat de banca Italo Romena, la care falimentarii aveau cea mai mare datorie. Însă, după ce contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la sfârșitul lunii februarie, noul proprietar nu a încheiat nici un contract cu Primăria Cluj-Napoca, care este proprietarul terenului pe care a fost construită această parcare și care concesionase spațiul respectiv contra unei redevențe. După ce afacerea a fost preluată de italieni, municipalitatea clujeană se va zbate pentru banii de concesiune ca peștele pe uscat: adică ”dejaba”.

 

În 2008, Banca Italo Romena s-a înscris în CF-ul Parkingului Mărăști cu o datorie de 3,65 milioane de euro, bani pe care acționarii de atunci ai SC Parking Mărăști îi împrumutaseră pentru edificarea proiectului. La mijlocul anului trecut, prețul de licitație al clădirii a fost de aproximativ 3,4 milioane de lei, iar în cadrul licitațiilor de executare silită prețul de adjudecare scade de la termen la termen până la suma minimă care poate acoperi prejudiciul creat.

După ce afacerea familiei Cherteș și a lui Costică Pocol s-a dovedit a fi un fiasco, afacerea a intrat în insolvență, apoi în faliment și la sfârșitul lunii februarie 2015 banca a cumpărat imobilul S+P+5 etaje. Terenul pe care a fost edificat acest imobil nu a putut fi cumpărat deoarece el aparține Primăriei Cluj Napoca. Practic, la această afacere și-au dat mâna, fără să știe, fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar și cel de acum, Emil Boc.

Însă, concesiunea terenului a fost făcută de Boc care a închiriat terenul de sub parkingul din Mărăști pentru o perioadă de 49 de ani. Cu toate acestea, conform contractului, concesiunea nu se transmite altei societăți. Prețul pe care Parking Mărăști trebuia să îl plătească municipalității a fost stabilit, conform contractului încheiat în 2006, la 200 de euro/mp pentru o suprafață de 1.500 de mp. Conform capitolului VI Litigii din contractul de concesiune, ”Se interzice concesionarului de a concesiona drepturile și obligațiile care decurg din prezentul contrat de concesiune”. Iar în acest caz, Primăria Cluj Napoca, neavând încheiat vreun contract cu Banca Italo Romena pentru cei 1.500 de mp de teren din Mărăști, nu primește nici un ban de la italienii care au cumpărat acest business!

După ce Banca Italo Romena a cumpărat imobilul respectiv, italienii au făcut o înțelegere cu cea mai mare societate din România care se ocupă de administrarea clădirilor, SC BUILDING SUPPORT SERVICES (BSS) din Capitală. Această firmă l-a trimis în ”teren” pe Cezar Barbu, care, până în momentul de față, nu deține nici o împuternicire pentru a se ocupa de administra Parkingului Mărăști. Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să îl contacteze pe Barbu.

”Da, domnul Barbu Cezar a fost trimis la Cluj pentru aceste chestiuni dar o să vă contactăm noi pentru alte detalii”, au spus telefonic reprezentanții BSS.

De asemenea, același răspuns l-am primit și de la reprezentanții Băncii Italo Romena, iar până la închiderea ediției nu am primit nici un răspuns.

 

Un liberal și democrat, amici cu Boc

În 2004, fostul consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Cherteş, a deschis societatea Parking Mărăşti care este beneficiarul parcării din Mărăşti. Cherteş a făcut un împrumut la Banca Italo Romeno de circa 3,65 milioane de euro, bani pentru construcţia proiectului însă nu a mai achitat creditul. După nici o lună de zile, firma lui a primit contractul pentru construirea unei parcări în cartierul Mărăști, pe un teren concesionat de colegul său de alianță de atunci, democratul Emil Boc.

Acţionarul principal al societăţii, Mircea Chertes, fost consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu şi fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare a fost acuzat că ar fi obţinut contractul pentru realizarea parkingului fără a fi respectat condiţiile legale. De asemenea, în cadrul Parking Mărăşti, administrator este şi Costică Pocol, patron al SC Center Star (firmă în faliment) care a realizat construcţia „lipită” de Parking Mărăşti. Legat de acest imobil, primarul Emil Boc, în stilul caracteristic populist, a declarat că va face o plângere penală împotriva lui Pocol pentru nerespectarea regimului construcţiilor, însă nu s-a întâmplat nimic.

SC Parking Mărăşti, societatea care a realizat parkingul, a fost înfiinţată cu doar câteva luni înainte de a participa la licitaţie. Mai mult, respectiva societate avea capitalul social minim şi nu a mai avut activitate. De asemenea, compania a finalizat cu o întârziere de un an realizarea construcţiei, obţinând derogări din partea municipalităţii pentru a finaliza lucrarea. Mai mult, chiar dacă lucrările au fost finalizate, profitul a întârziat să apară. Spaţiile comerciale nu au fost închiriate numai în proporţie de 40 %, iar cetăţenii au „evitat” să staţioneze în parking.

 

Lacrimi de crocodili 

Iniţial, cei din cadrul firmei clujene au cerut insolvenţa, însă nimeni nu a fost în stare să redreseze afacerile încurcate ale familiei Chertes, aşa că magistraţii au dispus falimentul. Iniţial, administratorul companiei, Flaviu Chertes, fiul lui Mircea Chertes, a depus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere prin care cere reorganizarea judiciară a societăţii pe motiv că societatea nu-şi mai poate permite să plătească ratele restante, contribuţiile la bugetul de stat sau cele aferente contractului de parteneriat dintre SC Parking Mărăşti şi Primăria municipiului Cluj-Napoca. În total aproape 700.000 de euro. În cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj el susţine că din cei 4000 mp disponibili pentru închiriere, au fost închiriaţi doar 1600, chiria rezultată fiind insuficientă pentru a plăti datoriile. Mai mult, acesta a afirmat că nu mai deţine bani pentru a plăti restanţele către bugetul de stat, către bugetul local sau către ceilalţi creditori.

 

Licența Parking Mărăști

În 2008, Amelia Cândea,  studentă la Sociologie, a scris o lucrare de licență intitulată ”Informalitate și clientelism. Piața Mărăști din Cluj Napoca”. Pentru redactarea textului, ea a discutat cu clienții din piață, cu vânzătorii și cu alte diferite persoane.

”Primarul Funar a fost cel care a concesionat terenul Pieței Mărăști (pe 49 de ani) către trei acționari: ”Pocol o avut 40%, Bongdane 19% și APO 30%”. Primii doi, îmi spune cu o totală nonșalanță interlocutorul meu ”au lucrat amândoi la CFL Baciu 2, deci au reușit să fure de acolo atâția bani, pentru că numai acolo erau legume și fructe în vremea aceea. Cam ăștia au fost banii pentru concesionare, pentru teren. Iar pentru amenajare, pentru a amenaja piața, au scos un credit de la Bancoop”. Din acest împrumut însă o sumă importantă a fost folosită pentru a deschide o fabrică de bere în Săvădisla, iar o altă parte a fost investită la abatorul lui Costică Pocol, din Dâmbul rotund. Desigur, aceștia nu au mai putut să returneze ratele la bancă, și așa au fost confiscate de bancă magazinele limitrofe, terenul rămânând însă al acționarilor. Bancoop a vândut către persoane fizice un drept de folosință al magazinelor pe termen de 15 ani, recuperându-și o parte din sumă.

8 COMENTARII

  1. Asta se intampla atunci cand indiferenta atince cote alarmante. Fiti siguri ca pe Boc il doare fix in gaoaza de gaura asta care o vom avea, noi, clujenii in buzunar. El oricum de la anu nu va mai fi primar. Ce e cel mai trist e ca toate firmele astea care participa la lictiatii, nu sunt verificate temeinic inainte. Sau, tind sa cred ca sunt verificate. Iar daca se constata neregului, plicu’ le rezolva pe toate.

  2. Boc e un incompetent la fel ca si cei din CL si CJ. Suntem condusi de niste incompetenti care nu sunt in stare de nimic. Nu stiu si nu am auzit de ei decat nepotisme, favoritisme, timp in care, noi ne ducem pe rapa.

  3. Normal ca nu il doare nici in cot ca dar nu bugetul lui pierde ci bugetul orasului. Exact asa cum l-a durut de fiecare data cand bugetul orasului a pierdut si in favoarea bugetului lui. Mie oricum mi se pare brea dubios ca el sa nu aiba nici un mic beneficiu de pe urma acestei „afaceri”, daca el nu avea nici un beneficiu mergea pana in panzele albe pentru a se rezova, dar asa sta linistit

  4. Daca proiectul ar fi fost facut cu cao, nu se ajungea aici. Bine ca se aloca bani de la bugetul local pentru biserici si tot felul de asociatii no-name dar cand vine vorba de problema locurilor de parcare, Bo da din umeri. Bravos, conducere de toata jena.

  5. Cine le-a dat mana libera familiei Chifor sa faca un astfel de proiect? E penibil tu, ca primarie, sa cedezi locul pe care il ai, pentru o afacere profitabila preluata de o firma in insolventa. Rusine.

  6. Constantin, fi sugur ca cineva cere avea aceste posibilitate a dar frau liber nu un cetatean de rand. Ar trebuii sa le fie eusine celor din conducere pentru ceea ce se intampla. Adica daca nu pot sa conduca, sa gospodareasca acest municipiu sa isi dea dracului demisia si sa lase pe cine care e capabil de asa ceva

  7. Oare numai eu am ajuns la aceasta concluzie ca tot ceea ce se intampla aici este un cerc vicios. Defapt nici macar cerc, ca nu se mai intoarce nimic inapoi merge totul intr-o singura directie acesta fiind „conducatorii” nostri. Da va dati seama cat de bogata poate fi tara asta daca de 20 de ani coruptia este in floare si inca se continusa sa se fure

  8. ”Se interzice concesionarului de a concesiona drepturile și obligațiile care decurg din prezentul contrat de concesiune”. Si de ce ati mai scris articolul si il comentati aici degeaba? Acel singur articol din contractul de concesiune, da dreptul primariei de a revendica dreptul deplin de proprietate asupra terenului si incheia un nou contract de concesiune cu noul proprietar al cladirii contra unei alte sume de bani stabilita ulterior. TOTAL NEPROFESIONISTI ASAZISII ZIARISTI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.