Continuatorii lui Andrei Marga distrug universitatea:

 

Lucian Năstasă-Kovacs, cercetător la Academia Română și proaspăt ales director al Muzeului de Artă din Cluj, este și directorul școlii doctorale al Universității Babeș-Bolyai în afara legii. Cu toate că nu este angajat propriu-zis al universității, iar rectorul a dat o decizie în luna mai 2014 că doar angajații instituției pot conduce școli doctorale, el este și în acest an director. Chiar șeful Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat(CSUD), Andrei Mărcuș, fost acolit de-al lui Marga, a dat o decizie prin care spune că directorii școlilor doctorale trebuie să fie angajații UBB. Mai mult, el a omis să își posteze declarația de avere, deși funcția sa este asimilată directorului de departament.

 

Lucian Năstasă-Kovacs, directorul 24/24

Lucian Năstasă-Kovacs este un omnipotent. El este cercetător al Academiei Române, unde are o normă de opt ore, este proaspăt ales director al Muzeului de Artă, unde are iarăși o normă de opt ore, este director de școală doctorală la UBB, unde are iarși o normă de opt ore. Mai este și directorul unui Institut de Armenologie, proaspăt lansat la UBB unde nu știm cât lucrează. În total, Năstasă-Kovacs lucrează mai mult de 24 de ore pe zi. Oare când mai doarme?

Andrei Mărcuș a fost unul dintre acoliții preferați ai lui Marga. Este printre puținii supraviețuitori ai vechiului regim, care a a condus 20 de ani universitatea. Se pare că acesta nu respectă nu doar deciziile rectorului, ci și propriile decizii. Cu toate că surse din universitate ne-au relatat că rectorul Ioan Aurel Pop i-a cerut în fiecare ședință de Birou de Consiliu de Administrație să intre în legalitate cu directorii de școală doctorală, acesta nu se conformează. Mai mult, el nu își respectă propriile decizii. Cam se joacă cu latura penală, domnul Mărcuș. Și nu credem că e bine.

”Această decizia(n.r. cea prezentată în imagine) va fi pusă în aplicare începând cu anul universitar 2014-2015, cu mențiunea că reglementarea nu se aplică retroactiv. Domnul profesor Lucian Năstasă-Kovacs este directorul școlii doctorale de Relații Internaționale și studii de securitate, asimilat, conform legii, unui director de departament.”, se arăta într-un răspuns al purtătorului de cuvânt al UBB, Paul Fărcaș, din 12 septembrie.

 

Blatul Năstasă-Ivan

Lucian Năstasă Kovacs este unul dintre apropiații lui Adrian Ivan, despre care Gazeta de Cluj v-a relatat numeroase pagini. În urma ultimului articol publicat de ziarul nostru despre profesorul de la Facultatea de Istorie, acesta și-a anunțat candidatura pentru funcția de rector în 2016 promițând că va participa la toate evenimentele vieții academice. Ivan nu a fost prezent nici măcar la deschiderea anului academic 2014-2015. De altfel, Adrian Ivan și cu Lucian Năstasă-Kovacs își oferă reciproc protecție: Ivan îi acorde ore în cadrul masteratului Studii de Securitate, iar directorul școlii doctorale îl ține sub aripa sa ca și conducător de doctorat.

 

Cine este Adi Ivan?

Directorul Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Adrian Liviu Ivan, precum şi directorul Direcţiei Judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale, Paula Vasilica Ivan, nevasta acestuia, sunt suspecţi de falsuri în declaraţia de avere, arătam anterior. Cei doi nu îşi prezintă suprafeţe similare ale terenurilor şi locuinţelor, precum şi anumite datorii bancare, care apar doar într-o declaraţie de avere. Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ar trebui să se autosesizeze şi să demareze cercetările în acest caz.

 

Falsurile familiei Ivan

Adrian Liviu Ivan este un profesor al Universităţii Babeş-Bolyai cunoscut mai mult pentru grija pe care o dă propriei declaraţii de avere. El şi-a trecut chiar şi proiectele finanţate european, fapt întâlnit mai rar printre colegii săi. Dar se pare că el împreună cu nevasta sa nu şi-au trecut aceleaşi lucruri pe declaraţia de avere, deşi erau obligaţi să facă acest lucru. Acest lucru poate fi perceput ca un fals în declaraţia de avere. Luăm în calcul pentru această analiză declaraţiile de avere ale lui Adrian Liviu Ivan din 2013, postat pe site-ul UBB, dar şi cea a nevestei acestuia, Paula Vasilica Ivan, din anul 2013 de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate, declaratii.integritate.eu. Nu am luat în calcul declaraţia lui Adrian Liviu Ivan din 2014, deoarece nici pe site-ul ANI, dar nici pe site-ul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale nu am regăsit declaraţia din acest an a conducătorului instituţiei, deşi acest lucru trebuia făcut public până la această dată.

 

Interviul în care îl lăuda pe Pop, realizat în 2012 de Gazeta de Cluj

Rep.: Mai are șansa Academia Română să fie condusă în curând de un clujean?
Lucian Năstasă-Kovacs.: De ce nu? Eu cred că da. De exemplu actualul rector, Ioan Aurel Pop, este și tânăr, dar are și multe calități. Este cel mai tânăr membru al Academiei Române. Nu poți să nu pui în seama ardelenilor un soi de înțelepciune de a îndrepta lucrurile. Vechiul Regat și conduita regățenilro este diferită de cea a ardelenilor. Ei întotdeauna se uită cu jins spre Ardeal. Acuma există ironii și se asociaza politicul cu știintificul. Faptul că au fost miniștrii, prim-miniștrii clujeni care uneori au deranjat oamenii nu poate fi extrapolat în domeniul științei.
Nu știu dacă în 2014 va candidat domnul Ioan Aurel Pop la șefia Academiei, dar poate fi unul dintre candidați. Nu văd de ce nu ar câștiga șefia instituției.

Lucian Nastasa

1 COMENTARIU

  1. Mare jmecher Lucianos. Perie si pe unii, si pe altii. Il pizmuieste pe Pop, dar nu se da inapoi sa-si foloseasca instrumentul din spatele dintilor si in alte scopuri. Complicat personaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.