O sursa din armata dezvaluie:

 Dimitriu şi Bene ii santajeaza pe  militarii clujeni

Ştefan Dimitriu, administratorul societaţii Napoca SA, şi Ioan Bene, noul proprietar al societaţii, se lauda in faţa militarilor clujeni ca au cumparat acţiunile la proiectul Grup Taurus Development pentru a putea construi locuinţele militarilor in valoare de cel puţin 40 de milioane de euro. O sursa din apropierea armatei a declarat pentru Gazeta de Cluj ca militarii se simt şantajaţi pentru ca cei doi oameni de afaceri vor sa ridice preţurile faţa de cele caştigate prin licitaţie şantajandu-i cu necontinuarea lucrarilor şi ca in acest an le expira contractele şi ar putea pierde banii investiţi. Nici fostul acţionar al proiectul, Emilian Spatacean, nu pare atat de cinstit. Legatura sa cu Elena Udrea şi Traian Basescu l-au favorizat sa preia staţiunea Vaţa din judeţul Hunedoara prin intermediul Luminiţei Kohalmi, o persoana cu influenţe atat in MApN, MDRT, cat şi la Administraţia Prezidenţiala, dar care s-a implicat activ şi in proiectul de la Cluj-Napoca.

Aproximativ 700 de militari clujeni ar fi trebui in aceasta toamna sa se mute in noile locuinţe care ar fi trebuit sa fie construite in cartierele Gheorghieni şi Maraşti. In schimb, oamenii de afaceri clujeni implicaţi in proiect nu vor derularea proiectului la costurile caştigate prin licitaţie, ci vor sa faca un profit cat mai mare de pe spatele Armatei romane. De la prima intalnire cu beneficiarii locuinţelor, Dimitriu şi Ioan Bene le-ar fi declarat militarilor ca nu doresc construcţia de locuinţe la preţul stabilit prin licitaţie. Ei ar fi vrut sa ridice preţul cu aproximativ 100 de euro pe metru patrat, fapt care a reprezentat o bomba pentru militarii clujeni. Mulţi dintre aceştia şi-au vandut locuinţele, au luat credite de la banci şi i-au dat dezvoltatorului sume de bani care se ridica in unele cazuri şi la 50.000 de euro, insa locuinţele nu sunt nici pe departe de a fi terminate. Mai mult decat atat, Hotararea de Guvern prin care s-a declarat caştigatorul licitaţiei, respectiv societatea Grup Taurus Development, ar expira in toamna acestui an şi oamenii ar putea ramane fara locuinţe, dar şi fara banii pe care i-au investit in proiect.

Cionca, şmecherul de serviciu

Adrian Cionca, patronul Casei de Insolvenţa Transilvania, a dorit şi el sa faca parte din acest proiect. Mai mult decat atat, asociatul sau, Nemeş Flaviu, are jumatate din acţiunile societaţii Grup Taurus Development. La o intalnire cu militarii, Cionca le-a sugerat angajaţilor armatei sa nu mai dea niciun ban pentru acest proiect şi sa-l ajute pe el sa intre in acţionariatul societaţii pentru ca atunci “va fi bine pentru toata lumea”, conform unei surse apropiate mediului militar. Fapt profund ilegal derulat de catre Cionca, dar nepedepsit datorita protecţiei de care beneficiaza atat in Cluj-Napoca, cat şi la nivel naţional.

Proiect taraganat de patru ani

Proiectul construcţiei de case a fost taraganat de patru ani de zile. Daca licitaţia iniţiala a inceput in iunie 2008, contractual a fost atribuit in februarie 2009 societaţii Grup Taurus Development. Surse din apropierea armatei au declarat ca de la momentul semnarii contractului anumiţi militari au avut indoieli in ceea ce priveşte felul in care se vor desfaşura lucrarile avand in vedere problemele societaţii Grup Taurus, deţinuta de Spataceanu ca şi Grup Taurus Development, care tocmai ce intrase in insolvenţa. Contractele de rezervare a locuinţelor s-au semnat pana in luna mai 2009, iar taxa era de aproximativ 10% din valoarea construcţiei. Daca unii oameni au platit aceasta taxa şi s-au retras din proiect, ei inca aşteapta şi pana in ziua de astazi sa işi primeasca banii inapoi, deşi in contract se arata ca ei trebuie sa primeasca aceasta suma in maxim 10 zile. Astfel, oamenii care au platit taxa de rezervare işi aşteapta de mai bine de un an banii inapoi, fara niciun succes insa.

Dimitriu a prevazut ca va prelua abuziv

Ştefan Dimitriu a participat şi el la licitaţia iniţiala alaturi de Grup Taurus Development, el fiind la vremea respectiva acţionar majoritar in cadrul societaţii Napoca SA. In momentul cand a vazut ca nu i se atribuie contractul datorita faptului ca nu a vrut sa lase din preţ, Dimitriu ar fi declarat la acea vreme ca orice s-ar intampla el tot o sa ajunga sa construiasca aceste case pentru ca relaţiile sale in Cluj-Napoca şi in ţara vor izbavi, conform unei surse apropriate proiectului. Cu influenţa lui Ioan Bene, fost partener de afaceri cu actualul ministru de Interne Ioan Rus, se pare ca Dimitriu a izbavit pana la urma şi a reuşit sa intre in contractul care prevede construcţia cartierelor de 40 de milioane de euro pentru militarii clujeni.

Clauzele, favorabile constructorului

Militarii au declarat sub protecţia anonimatului pentru Gazeta de Cluj ca de la bun inceput contractul a fost facut “cu dedicaţie” pentru un constructor favorit. Majoritatea clauzelor contractuale luau apararea constructorului in loc sa ii protejeze pe militari. Aceleaşi surse au declarat ca exista suspiciunea ca grupul de lucru de la Armata romana ar fi „pe-o mana” cu constructorul, o parte dintre aceştia avand chiar locuinţe in cadrul proiectului. Aceleaşi surse susţin ca daca toţi membrii grupului de lucru ar fi avut locuinţe s-ar fi luptat mai tare pentru proiect şi pentru interesul militarilor, chiar daca constructorul le-ar putea oferi locuinţele pe gratis.

Relaţia Kohalmi-Atanasiu-Basescu

O persoana foarte influenta care s-a implicat in mod activ in proiectul locuinţelor militarilor de la Cluj-Napoca este Luminiţa Doina Kohalmi Szabo(foto 5 sursa:Hotnews.ro), potrivit unei alte surse din Armata. Ea l-ar fi introdus prima data in cadrul licitaţiei de 40 de milioane de euro pe Emilian Spataceanu, avand la momentul respectiv  relaţii importante in MApN.  Relaţiile Luminiţei Kohalmi in MapN au inceput cu Atanasiu şi nu s-au sfarşit cu Meleşcanu ori cu Oprea, ea continuand prin Elena Udrea şi ajungand in prezent consilier la preşedintele suspendat Traian Basescu.

Falimentarea staţiunilor de lux a Romaniei

Mai mult decat atat, soţul Luminiţei, Szabo Iosif Kohalmi,  a preluat impreuna cu Emilian Spataceanu staţiunea turistica Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara, care era folosita anterior pentru recuperarea militarilor din Afganistan şi Irak. Contractul a fost semnat prin incredinţare directa, iar familia Kohalmi şi Spatacean au devenit acţionari peste noapte a trei hoteluri, restaurante şi staţiunea termala. Societatea prin care au fost incredinţaţi direcţi cu o staţiune de lux pentru militarii romani a fost Balneovita Tour, firma in care sunt acţionari 50%-50% Kohalmi Szabo Iosif şi Spatacean Emilian. Societatea este momentan publicata in Buletinul Insolvenţei. Dupa afaceri de 600.000 de lei in 2010, societatea a raportat in 2011 o cifra de afaceri de doar 4.174 lei, insolvenţa declarandu-se numai la sfarşitul anului, respectiv la 27 octombrie 2011.

De la 15 milioane de euro in sus

Luminiţa Kohalmi a fost prima data promovata in administraţia naţionala de catre Teodor Atanasiu pe vremea cand acesta era ministrul Apararii Naţionale şi ea era asociata cu soţia ministrului. Urmatorii miniştrii au pastrat-o in funcţie, respectiv Meleşcanu şi Oprea, ultimul promovand-o la cabinetul personal al Elenei Udrea. Luminiţa Kohalmi nu a rezistat mult timp fara funcţie publica dupa ce Elena Udrea nu a mai fost ministru, aceasta fiind luata in braţe de nimeni altcineva decat preşedintele Traian Basescu, unde a angajat-o la administraţia prezidenţiala. Pe declaraţia sa de interese depusa in luna iunie, aceasta declara ca nu are niciun interes, uitand de interesul pe care l-a manifestat in mod vizibil in cadrul proiectului Ministerului Apararii Naţionale de la Cluj.  In perioada cand a facut parte din cabinetul Elenei Udrea, Luminiţa Kohalmi s-a ocupat de un proiect de 15 milioane de euro, intitulat Romania online, dar şi ar fi preluat impreuna cu soţul staţiunea Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara, conform presei.

Nici Spataceanu, nici Dimitriu sau Bene nu sunt altceva decat oameni de afaceri care vor sa caştige un profit cat mai mare in urma unei licitaţii pe bani publici, insa militarii care nu ii vor semna actele adiţionale nici lui Spataceanu, omul cu legaturi pana la preşedintele suspendat Traian Basescu, nici lui Ioan Bene, fostul asociat al ministrului de Interne Ioan Rus, arata ca Armata romana nu este atat de uşor de prostit de şiretenia mediului de afaceri. Pana la urma, exista posibilitatea ca acest contract sa se refaca, poate cu noi clauze in favoarea militarilor de aceasta data, care pana la urma urmei işi construiesc locuinţele din proprii bani.
Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.