Horea Uioreanu a devenit oficial denunţător al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). De la fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj au pornit două anchete ale procurorilor DNA Cluj. Ciudat este că, deşi denunţurile au fost depuse în prima parte a anului trecut, procurorii trenează anchetele de un an şi nu au început decât urmărirea penală in rem, adică împotriva faptei, şi nu împotriva unor persoane. Cu toate acestea, dosarul ”Mită la CJ Cluj” a fost trimis în judecată de zece luni, iar cele două dosare penale sunt în continuare în lucru. Ne întrebăm dacă procurorii DNA anchetează preferenţial dosarele ”de sertar…”

 

Cronologia acţiunilor procurorilor DNA la Cluj

Procurorii DNA vânează preşedinţii de consilii judeţene şi persoane publice cu notorietate. Preşedintele CJ Cluj la acea vreme, Horea Uioreanu, a sesizat două fapte de corupţie legate de drumul Răchiţele Ic-Ponor (dosarul 24/P/2014) şi de cum italienii de la Atzwanger încalcă legea la Groapa de Gunoi. În schimb, fostul preşedinte nu i-a impresionat pe procurorii anticorupţie. Probabil pentru că din acele dosare nu ar fi ieşit atât de mult ”sânge”, atât de râvnit de populaţie. Dar măcar au început urmărirea penală ”in rem”, adică împotriva faptei, în cele două dosare. Oricum, nu pot să le ţină ”la sertar” chiar la infinit. În continuarea vă prezentăm cronologia în privinţa faptelor sesizate şi descoperite de procurorii clujeni.

 

Ianuarie 2014. Horea Uioreanu era preşedinte la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, iar faptele penale de la drumul Răchiţele-Ic Ponor au fost sesizate de acesta la DNA Cluj. Vizaţi ar fi fost cei de la MBS Group, societate controlată de omul de afaceri turdean apropiat democrat-liberalilor Gabriel Silagyi.

11 Februarie 2014. Începe urmărirea penală in rem în dosarul ”Mită la CJ Cluj”

Aprilie 2014. Situaţie similară, iar acelaşi Uioreanu depunea un alt denunţ către procurorii clujeni legat de Centrul Integrat de Management al Deşeurilor (CMID) sau groapa de gunoi. Vizaţi de această dată erau italienii de la Atzwanger.

Mai 2014. DNA îl reţine pe Horea Uioreanu în dosarul Mită la CJ Cluj, unde denunţător a fost finul acestuia, Răzvan Pop, care a fost strâns cu uşa cu numeroase dosare penale. În toate a luat clasare. Preşedintele CJ Cluj este ulterior arestat preventiv.

Noiembrie 2014. Uioreanu este eliberat din arestul de la Penitenciarul Gherla, în schimb este plasat în arest la domiciliu.

27 Noiembrie 2014. DNA anunţă Consiliul Judeţean Cluj că a început urmărirea penală ”in rem” asupra faptei semnalate în plângerea penală din ianuarie 2014, legată de drumul Răchiţele-Ic Ponor.

Aprilie 2015. Control judiciar pentru Uioreanu. Procesul Mită la CJ Cluj este judecat în continuare pe fond la Tribunalul Cluj.

 

Dosarul penal cu parcurs mai facil

După cum se poate observa, dosarul ”Mită la CJ Cluj” a avut un decurs mult mai facil faţă de cele două denunţuri depuse de Horea Uioreanu în care s-a început urmărirea penală doar împotriva faptei. Mai mult, procurorii anticorupţie nici nu vor să spună care este fapta respectivă. Dar ne întrebăm dacă acele dosare vor fi vreodată finalizate prin rechizitorii de către procurori. Şi ne mai întrebăm dacă nu ar trebui să existe o ordine a dosarelor aflate pe rolul anticorupţie şi nu sondajele de opinie să dicteze… Pentru că teoretic două dosare care au început anterior ar trebui şi finalizate primele având în vedere că procurorilor li s-a pus la dispoziţia toată documentaţia necesară de către persoana cel mai bine informată despre cele două lucrări: beneficiarul lucrării.

Cu toate că cei de la CJ Cluj au fost notificaţi legată de urmărirea penală in rem în ceea ce priveşte fapta sesizată în ianuarie 2014, ei încă nu au fost notificaţi faţă de sesizarea lor făcută în aprilie 2014. Astfel, cei de la CJ Cluj vor afla în exclusivitate din Gazeta de Cluj despre o sesizare făcută chiar de ei.

 

DNA confirmă urmărirea penală

”Dosarele la care faceţi referire (n.r. plângerile penale depuse de Uioreanu în ianuarie şi aprilie 2014), se află în lucru pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj.

În acest moment, în cauzele respective este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă („in rem”), etapă care nu are caracterul formulării unei acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.

Alte informaţii referitoare la stadiul anchetei, nu pot fi oferite, în conformitate cu prevederile art.12, lit. e) din legea 544/2001”, se arată într-un răspuns oficial.

 

Uioreanu a întrebat-o pe Mariana Raţiu de plângerile penale

Dezbaterea în cazul ”Mită la CJ Cluj” a vizat şi subiectul despre cele două plângeri penale. Chiar Mariana Raţiu, directorul CJ Cluj, a explicat anterior pentru gazetadecluj.ro cum Uioreanu a întrebat-o în faţa judecătorului despre cele două plângeri penale depuse de acesta, iar ea a confirmat acest lucru.

”Nu am văzut ca judecătorul să motiveze de ce s-a dezbătut şedinţa în sala închisă. La începutul şedinţei a spus că să nu se simtă martorii ameninţaţi, să nu fie afectată buna desfăşurare a procesului. În ceea ce priveşte numărul mare de martori, zici că e un dosar de daune: dacă se prăbuşea un avion înţelegeam nevoia de explicaţie a angajaţilor consiliului despre lungimea pistei şi alte chestiuni de acest gen”, a declarat pentru www.gazetadecluj.ro unul dintre avocaţii din cauză.
”Am explicat instanţei despre lucrările de la despre pistă (n.r. noua pistă a Aeroportului Avram Iancu) şi Apron 4 (n.r. parcarea de avioane). Domnul preşedinte (n.r. fostul preşedinte al CJ Cluj-Horea Uioreanu) m-a întrebat dacă a semnat şi a dispus plângeri penale la Ic Ponor şi la Deşeuri pentru furt de pământ şi am spus că da. Plângerile penale au fost depuse anterior să vină DNA: în ianuarie şi respectiv în aprilie. Am depus plângere penală anterior. Pista a făcut obiectul cauzei că şapte acte materiale de mită erau între 2012-2014. Apron a început în 2013 şi nu putea fi doar acesta obiectul. De aia s-a extins şi sub aspectul acesta la pistă. Sub aspectul cercetării documentelor şi al verificării actelor dacă se va considera că sunt elementele unei infracţiuni, atunci va fi alta infracţiunea gen abuz în serviciu, de altă natură. Mita trebuie s-o sesizezi la momentul acela. Ne sperie şi pe noi că nu se mai face un flagrant în România şi totul se face numai pe declaraţii”, a declarant anterior Mariana Raţiu.

 

Expertiza care a dus la sesizarea DNA

Consiliul Judeţean Cluj a aflat că la construirea drumului Răchiţele – Ic Ponor materialele folosite ar fi fost altele decât cele prevăzute în contract, scria Diana Gabor într-un articol din martie 2014. După rezilierea contractului, societatea contractantă i-a dat în judecată, dar pe fir ar fi intrat şi DNA.

 

Lucrarea de la Răchiţele – Ic Ponor trebuia să aibă garanţie de 30 de ani

”Ni s-a respins de către instanţă intrarea la masa credală în insolvenţa MBS Group pentru că prejudiciul nu este cert şi că pretenţia noastră nu a fost depusă în termen. Nouă nu ni s-a comunicat hotărârea că ei au intrat în insolvenţă ca să putem depune cererea noastră în termen. Noi am aflat doar cu ocazia litigiului pe garanţia de bună execuţie la contractual de la Răchiţele-Ic Ponor. Ei au câştigat procesul pe fond, iar noi am depus ulterior recurs. Pe lucrarea respectivă garanţia era de 30 de ani, însă conform unor expertize clasele de beton folosite de cei de la MBS Group erau inferioare celor pe care le-au licitat”, ne-a declarat o sursă din cadrul CJ Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Comana Ctin-fost patron REGIOTRANS SI ALTELE(DECEDAT)
    Ganea Iorgu-patron REGIOTRANS SI ALTELE(AFLAT IN AREST PRVENTIV)
    Dumitrescu Claudiu-Director in Ministerul Transporturilor fost membru in Consiliul de administratie al CFR Calatori(AFLAT SUB CONTROL JUDICIAR)

    “Cum a fost planificată mita de 20 000 de euro…

    CLAUDIU DUMITRESCU :Să trăiţi! Sănătate! Ce mai faceţi?
    COSTEL COMANA: Să trăiţi! La mulţi ani!
    CLAUDIU DUMITRESCU :La mulţi ani! Toate cele bune!
    COSTEL COMANA: V-am sunat să vă zic la mulţi ani, că de Crăciun n-am apucat, să vă zic un an nou fericit şi să vă întreb dacă dumneavoastră puteţi să veniţi prin data de 2 prin zonă, pe la noi adică!?
    CLAUDIU DUMITRESCU :Nu ştiu ce să zic deocamdată că na… n-am vorbit nici cu soţia, n-am vorbit nimic!
    COSTEL COMANA: Păi vorbiţi, că io o să fiu numa’ în 2 şi în 3 până la prânz în Braşov şi vroiam să văd înainte că na… după aia plec o săptămână la schi în nordu’ Italiei şi mă întorc pe 10. Şi aş vrea să ne vedem înainte!
    CLAUDIU DUMITRESCU 😀 a. Păi să vorbesc şi eu cu soţia, că fiind de sărbători, poate dăm o fugă aşa să vedem cum e…
    COSTEL COMANA: Păi aşa v-aş ruga, dacă se poate în data de 2, că nu e nici drumu’ aglomerat…
    CLAUDIU DUMITRESCU 😛 ăi da, de fapt,. sincer să fiu cam asta e principala grijă! Drumu’!
    Că…
    COSTEL COMANA: Păi în 2 , în 2 nu o să aveţi nici o problemă!
    CLAUDIU DUMITRESCU :În zona Sinaia pe acolo e deja groaznic în perioada asta! Îţi petreci week end-u’ sau nu ştiu ce sau mă rog, perioada respectivă…
    COSTEL COMANA: Nu, păi da’ eu v-aş sugera ca în 2 pe la ora 10, sau 9 să vă puneţi în mişcare şi atunci nu o să aveţi nici o problemă!
    CLAUDIU DUMITRESCU :Îhî! Bine! Ne auzim atunci!
    COSTEL COMANA: Oricum, discutaţi cu soţia şi ne mai auzim, da!?
    CLAUDIU DUMITRESCU :Exact! Vorbesc şi eu cu soţia şi ..ăă..ne auzim. Până atuncia încă o dată multă sănătate, un an nou fericit!
    COSTEL COMANA: Şi dumneavoastră vă urez sănătate şi un an nou mai bun!
    CLAUDIU DUMITRESCU :Şi numai bucurii să aveţi! Da. Bine, ne auzim atunci!
    COSTEL COMANA: Okay! Să trăiţi!
    CLAUDIU DUMITRESCU :Sănătate! Numai bine!”

    Partenerii de afaceri Iorgu Ganea şi Costel Comană au scos dividente pentru a plăti şpaga

    IORGU GANEA: Da!
    COSTEL COMANA: Alo? Bună dimineaţa!
    COSTEL COMANA: Salut!
    COSTEL COMANA: Cum faci cu..ăă.. scoatem dividente? Că am vorbit şi io cu ăla şi o să vină în 2.
    IORGU GANEA: Aha!
    COSTEL COMANA: Scoatem….
    IORGU GANEA: Da, păi ajung şi io în juma’ de oră sînt acolo.
    COSTEL COMANA: Bine, da’….
    IORGU GANEA: Zi să facă hârtiile şi trimitem un băiat să ia.
    COSTEL COMANA: Păi nu, sau facem altfel…să scoţi tu din contu’ tău, dacă ai zece şi io zece şi….
    IORGU GANEA: Okay! Şi aşa!
    COSTEL COMANA: No, atunci tu scoţi, şi io scot şi mă….
    IORGU GANEA: Bine! Bine! Vin şi io! Tu unde, ai ajuns la birou?
    COSTEL COMANA: Io-s la birou, da.
    IORGU GANEA: Bine.
    COSTEL COMANA: Bine”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.