Consiliul Baroului Cluj va solicita Uniunii Naționale a Barourilor din România să ceară mai departe ca noul Cod Fiscal să țină cont de prevederile din Statutul profesiei de avocat privind deductibilitatea cheltuielilor cu concediul de odihnă, scrie site-ul clujust.ro.

”Se aprobă de principiu inaintarea către Consiliul U.N.B.R. a unui memoriu pentru susținerea și efectuarea de demersuri legislative privind dreptul avocatului la refacerea capacității de muncă sub două aspecte:

  • al deductibilității fiscale a cheltuielilor pentru refacerea capacității de muncă
  • al deductibilității in sistemul C.A.A.R. (Casa de Asigurări a Avocaților din România – n.red.) a cheltuielilor pentru refacerea capacității de muncă”, se arată în hotărârea 152/2015 a Consiliului Baroului Cluj.

Articolul 226 din Statutul profesiei de avocat prevede la alineatul 1 că ”Avocatul are dreptul la recuperarea capacităţii de muncă prin una sau mai multe perioade de repaus în fiecare an. În perioada de repaus avocatul nu prestează activităţile sale profesionale obişnuite”, iar la alineatul 4: „Cheltuielile cu recuperarea capacității de muncă efectuate de avocat includ, nelimitativ, costurile transportului, cazării, meselor, tratamentului de refacere etc. Toate aceste cheltuieli sunt necesare pentru exercitarea corespunzătoare a profesiei şi sunt deductibile în condiţiile legii

Luna trecută, avocatul Dan Chertes din Baroul Cluj a primit răspuns negativ de la Agenția Națională de Administrare Fiscală la întrebarea lui ”în ce măsură cheltuielile enumerate în art. 226 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat sunt deductibile integral sau, dacă nu sunt integral, în ce măsură sunt deductibile (există un plafon)?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.