Inspectorii ISCTR BN s-au prezentat în faţa judecătorului în dosarul de corupţie al fostului şef regional Rareş Pop. Aceştia au dat declaraţii pline de contradicţii, dar mai ales ”s-au scăpat” şi au mărturisit că erau sunaţi toată ziua, din toate părţile, de persoane care încercau să intervină în actul de control. Cu toate acestea, au încercat să-l scuze pe şeful lor, Ioan Dohotar, susţinând că toate acţiunile acestuia au fost ghidate de Rareş Pop.

 

Primul dintre inspectorii ISCTR Bistriţa care a depus mărturie în faţa instanţei a fost Aurel Ţigouan. Acesta a declarat că au existat intervenţii pentru a nu sancţiona sau pentru a sancţiona mai blând maşinile oprite în trafic, care i-au fost comunicate de Ioan Dohotar. Potrivit inspectorului, acesta primea ordine în acest sens de ”mai sus”, de la inspectorul şef regional Rareş Pop.

Potrivit acestuia, situaţiile în care s-a apelat la el pentru a schimba rezultatul unei verificări au fost puţine. Totuşi, se ştia printre inspectorii din ISCTR 4 de la Bistriţa-Năsăud că există în vigoare directive pentru ca anumite firme să fie ”protejate”. ”Adică să le oprim mai rar, şi când le oprim, să nu fie sancţionate”, explică inspectorul Ţigouan.

Numele acestor societăţi a spus că nu şi le aminteşte. A menţionat doar Romfour (societate cu sediul în Suceava) şi VAdriana (societatea fiind de fapt VTL Filip 98). Inspectorul Ţigouan a declarat că nu îşi aminteşte ca printre firmele protejate să fi fost şi Pehart, Frasinul, Construct perom, Romfulda, Lucasim sau Vitalia Servicii. ”Am evitat să avem contacte cu firmele respective, dar nu am încercat în mod expres să le favorizăm. Au existat şi situaţii în care le-am oprit şi le-am sancţionat”, povesteşte acesta.

 

Lista nescrisă

În ceea ce priveşte situaţiile concrete când s-ar fi intervenit, inspectorul a subliniat că a fost sunat odată când a oprit o maşină a CNADNR, nu pentru ca aceasta să nu fie sancţionată, ci pentru a grăbi controlul, pentru că utilajul era implicat în lucrările care se desfăşurau pe DN15.

Aurel Ţigouan mai menţionează că Dohotar l-a contactat pe colegul său când s-a realizat un control la firma Romfour, dar aceasta a fost oricum sancţionată. ”Nu am avut repercusiuni pe moment, dar mai târziu colegii mei au sancţionat o maşină a societăţii VTL Filip, pe care scria VAdriana, fiind deţinută de un domn Vulcănescu, şi atunci, alături de colegul Negrea şi de Dohotar, am fost chemaţi la Cluj”, spune inspectorul.

La Cluj, inspectorilor li s-ar fi atras atenţia să evite să mai sancţioneze firme de pe lista celor protejate, listă reiterată în cadrul discuţiilor cu Rareş Pop. ”Rareş Pop a spus că asupra lui se fac presiuni de la nivel mai înalt ca aceste firme să fie protejate. Nu îmi amintesc să ne fi ameninţat. Dohotar ne-a spus că acestea sunt indicaţiile de sus, şi că el nu ne poate spune ce să facem, să hotărâm fiecare. Dar Rareş Pop ne-a atras atenţia că dacă ne roagă o treabă, trebuie să ne conformăm, altfel vor fi consecinţe”, a declarat Ţigouan.

Inspectorul ISCTR de la Bistriţa a spus că personal a vorbit cu Rareş Pop la telefon doar de două ori. În cazul controlului la maşina Romfour, acesta a făcut doar aluzie la vremea din Maramureş, astfel că ar fi sugerat că vehiculul cu număr MM trebuie lăsat în pace, sau trebuie să-i fie aplicat un tratament mai blând. Ţigouan susţine că i-a spus colegului său Negrea despre acest telefon abia după ce s-a încheiat verificarea. ”Din discuţiile colegilor, ştiu că au existat intervenţii şi asupra colegilor mei. Intervenţiile nu erau explicite, se făcea doar o aluzie, şi noi înţelegeam despre ce este vorba”, a spus acesta.

 

Şeful de la Bistriţa, albit de subalterni

Aurel Ţigouan a menţinut pe tot parcursul declaraţiei sale că nu i s-a cerut niciodată în mod explicit să încalce legea, că cel cu care a vorbit de fiecare dată a fost Ioan Dohotar, şi că acesta nu ar fi intervenit pentru a schimba rezultatul vreunui control. Cu toate acestea, acelaşi inspector susţine că ordinele pentru a interveni în favoarea unei societăţi sau a alteia veneau de mai sus, de la Rareş Pop, care le comunica de fiecare dată prin Dohotar. Astfel că, cel puţin tehnic, există o contradicţie majoră în afirmaţiile inspectorului de la Bistriţa-Năsăud.

Un al doilea inspector ISCTR BN a încercat, de asemenea, să sublinieze nevinovăţia şefului judeţean. Acesta ar fi fost doar portavocea şefului său mai mare de la Cluj, Rareş Pop. Vasile Negrea îl menţionează şi pe Claudiu Crişan, despre care colegul său a declarat că nu a intervenit niciodată direct pe lângă el. În cazul lui Negrea, acesta ar fi sunat o dată pentru o maşină pe care o oprise.

”Prin domnul Dohotar Rareş Pop a intervenit pentru maxim 10 cazuri, pentru firmele Pehart Tek, Romfour, VAdriana, Lucasim”, arată Negrea. ”În noiembrie 2012 am verificat o maşină de la Lucasim, şi în februarie, martie 2013 una de la Romfour. Pentru acestea îmi amintesc că am fost sunaţi de domnul Dohotar, care ne-a spus că l-a contactat Rareş Pop, ca să fim mai blânzi în sancţionarea firmei. De asemenea, şi pentru SC Ramiro Dohotar a fost sunat de Pop, şi pentru Nicolmid chiar în timpul controlului”, înşiră inspectorul ISCTR.

 

Unul hăis şi unul cea

Un episod curios este cel al telefonului pe care l-ar fi primit Aurel Ţigouan în timpul unui control la o maşină a firmei VTL Filip 98, la un vehicul pe care scria VAdriana. Prima confuzie este în privinţa societăţii care ar fi fost verificată, pentru că Ţigouan vorbea despre Romfour. A doua, despre cine e patronul VTL Filip – colegul său vorbea de un Vulcănescu, Negrea a spus că e Adrian Filip, fost primar în Vişeu de Sus. Iar a treia este legată de momentul în care Ţigouan i-ar fi comunicat lui Negrea despre telefonul lui Rareş Pop, care întreba cum e vremea la Şintereag – în Maramureş. Primul a spus că după finalizarea controlului. Negrea susţine că imediat după ce a fost oprită maşina.

”Mai târziu ni s-a cerut baza de date, ca să vadă dacă am introdus sau nu acolo maşina. Pop l-a sunat iniţial pe Dohotar, care ne-a transmis că trebuie să dăm de urgenţă la Cluj baza de date. L-am sunat pe Mihai Badiu, care se ocupă la Cluj de acelaşi lucru, care mi-a spus că el nu a cerut aşa ceva, dar să am grijă să fie totul în ordine, că altfel Rareş Pop o să mă sancţioneze. Dohotar a vorbit la telefon cu Pop, şi noi eram de faţă, dar am înţeles din ce vorbea că urmează să fiu sancţionat. Am aflat că Dohotar s-a întâlnit cu Pop la o benzinărie din Dej şi acesta i-a spus că o să fiu detaşat la Sălaj pentru că nu am trimis baza de date”, povesteşte Negrea.

 

”Nu mai puteai să opreşti o maşină, că erai sunat”

Potrivit inspectorului, episodul şedinţei de la Cluj a început atunci când el a amendat firma Ramiro. Ulterior, Rareş Pop şi-a chemat subalternii de la Bistriţa şi le-ar fi spus că un patron este în audienţă la ministrul de atunci Dan Şova şi i-a spus că dacă nu rezolvă cu noi o să ne dea pe toţi afară. ”Ni s-a dat listă cu operatorii de transport pe care să-i lăsăm mai uşor, să nu-i sancţionăm sau să le dăm amenzi de până la 2,5 milioane (lei vechi, n.r.)”, a declarat Vasile Negrea.

Inspectorul ISCTR a spus că, oricum, societăţile care trebuie lăsate în pace, de obicei cei cu transport de persoane, erau cunoscute deja, din discuţiile cu colegii, pentru că în cazul acestora s-ar mai fi intervenit. ”Era o practică normală să nu aplicăm amenzi foarte mari firmelor de transport persoane, ne sunau şi şefii de la monitorizare şi control. Majoritatea din ISCTR sunau într-o vreme, cam 75%. În martie s-a ajuns că nu mai puteai să mergi la un control în trafic şi să opreşti o maşină, că erai sunat”, a declarat inspectorul.

Interesant este că anumite societăţi, cum este Frasinul, a omului de afaceri Traian Larionesi, nici măcar nu erau oprite, pentru că ”patronul era foarte influent în Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud.”

2 COMENTARII

  1. transportul este sustinut conform legislatiei in vigoare–dac a nu se incalca vreo prevedere–inducerea in eroare se sanctioneaza–fie ca este privat sau de stat–magist-judec.ciurea-david leli–bals-olt.

  2. Diana GABOR a devenit specialistul de serviciu in cazul procesului de coruptie al oamenilor din ISCTR. Titlurile si comentariile domniei sale sunt tare neinspirate si dau un caracter tendentios stirilor. Repet pentru a nu stiu cata oara ca ar trebui sa se rezume doar la a relata cu obiectivism ceea ce se intampla in acest proces si ar trebui sa renunte la efortul de a prezenta o anumita persoana ca si cum aceasta ar fi nevinovatul de serviciu si victima gastilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.