Boxerul clujean Alexandru Macingo, a reușit să evadeze împreună cu alți patru băieți de la școala de corecție din Lugoj, dar a fost prins după 24 de ore de polițiști. Potrivit evz.ro, Alexandru Macingo, Florin Lăcătuș, Alexandru Lingurar și Ionuț Bancu, ultimul condamnat pentru profanare de cadavre, au fugit de sub nasul gardienilor și au reușit să stea ascunși pentru 24 de ore.

Cei patru au fost capturați de jandarmi pe raza localității Lugoj, fiind prinși în apropierea Stației CFR din localitate în timp ce așteptau un tren regio, Timișoara-Iași, cu care ar fi vrut să ajungă la Cluj Napoca, orașul unde Alexandru Macingo și-a făcut de cap în ultimii ani, cu largul concurs al autorităților judiciare. Macingo este campion național de junior, la box, fiind exclus din activitatea sportivă tocmai din cauza comportamentului său violent.

Fostul campion de box a fost condamnat la închisoare cu executare într-un centru de reeducare pentru minori după că, împreună cu alți amici infractori, au început să se ”joace”, prin centrul Clujului, celebrul joc ”lovește și fugi”, cunoscut în Statele Unite drept „knockout game”. Cu cinci pumni în față, Macingo a trimis la spital tot atâția clujeni care au fost operați de urgență. Fapta a avut loc în data de 5 aprilie 2014 iar boxerul s-a scuzat că a băut prea mult și nu a mai știut ce face.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.