Cristian Adomnitei, presedintele Consiliului Judetean Iasi, este vizat de perchezitii efectuate de procurorii DNA la sediul Consiliului Judetean(CJ) Iasi. Oamenii legii ar viza un contract de promovare a municipiului Iasi incheiat cu societatea Laser Co. Mai jos redam comunicatul integral al DNA pe acest subiect:

”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.

În cursul zilei de 15 aprilie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 21 locații situate în municipiul Iași, din care 19 la sediul unei instituții publice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul oficial al DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.