Magistratul Lucian Buta a respins expertiza depusă la dosul în care vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, este judecat pentru fapte de corupție, după ce, la începutul lunii ianuarie, procurorii DNA au anunțat arestarea preventivă a expertului desemnat de instanță, Ileana (Pintea) Cernea, precum și a expertului parte desemnat de Marian Oprișan, Mușuroiu Elena Valentina. De asemenea a fost respinsă solicitarea întocmirii unei noi expertize, cerere formulată de avocatul lui Oprișan, Gheorghe Mateuț. Procesul a rămas în pronunțare.

Expertiza contabilă respinsă ar fi trebuit să stabilească dacă s-a creat vreun prejudiciu bugetului de stat ca urmare a modiului de atribuire a licitațiilr și de executare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor din județul Vrancea.

La termenul din 22 ianuarie a avut judecarea pe fond a procesului. Procuroul de caz a solicitat condamnarea tuturor inculpaților la pedeapsa cu închisoarea pentru fapte de corupție, în timp ce avocații au cerut achitarea, motivând că acuzarea nu a adus probe pertinente pentru condamnarea acestora. În apărarea sa, Oprișan a susținut că este un dosar politic, făcut la comanda lui Traian Băsescu.

Procesul s-a aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca din 2010 și a acumulat nu mai puțin de opt ani de când este judecat de diferite instanțe.

Urmărirea penală a fostului vicepreşedinte al PSD, Marian Oprişan, a început în noiembrie 2005, iar pe 5 iunie 2006 acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost  acordate, fals si uz de fals, infracţiuni comise în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea. Consiliul Judeţean Vrancea a primit, în 2004, 1,9 milioane de dolari de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea drumurilor comunale din judeţ. Ca urmare, Comisia de licitaţie, numită de  Marian Oprişan, a selecţionat şi a atribuit lucrări de construcţie unor firme neeligibile, conduse de apropiaţi preşedintelui Marian Oprişan

O altă faptă imputată de procurorii DNA este că, în 2004-2005, Marian Oprişan „a negociat şi achiziţionat, fără hotărârea necesară a Consiliului Judeţean şi fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic „Căprioara”, în jurul căruia deţinea, împreună cu membrii familiei, 8 hectare de teren”. Pentru aceasta achiziţie, Oprişan ar fi alocat ilegal 1,7 milioane RON din fondurile publice al CJ Vrancea. În plus, acesta ar fi întocmit şi o adresă prin care a solicitat suma de 300.000 RON din fondul de rezervă al Guvernului. Pretextele invocate în adresa sunt nereale, iar banii primiţi au fost utilizaţi tot pentru achiziţia complexului.

Rechizitoriul mai arată că, în perioada 2003-2005, Oprişan ar fi folosit hotelurile „Rucăr” din Soveja şi „Hanul dintre Vii” din Câmpineanca, aflate în patrimoniul CJ Vrancea, pentru organizarea unor acţiuni de protocol în valoare de 520.000 RON. Conform calculelor anchetatorilor, prejudiciul creat Ministerului Transporturilor este de circa 1,5 milioane de euro, cel creat bugetului CJ Vrancea se ridică la aproximativ 600.000 de euro, iar cel creat în dauna Guvernului ajunge la circa 75.000 de euro. După intrarea în vigoare a noului cod penal, este posibil ca faptele care au fost obiectul urmăririi penale în acest dosar să se presc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.