Clujeanul Horea Pojaru a reuşit să pună poprire pe conturile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) pentru circa două milioane de lei, bani pe care ar trebui să îi primească de pe urma confiscărilor proprietăţilor pe care le avea pe vremea comuniştilor. Însă, pe de o parte, el şi-a cesionat titlurile valorice pentru o altă persoană şi, în acelaşi timp, s-a folosit de o dispoziţie semnată de Emil Boc şi de un raport de evaluare pentru a bloca conturile instituţiei. ANRP a început anul trecut procesul de centralizare a datelor de la autorităţile locale privind casele care trebuie retrocedate. Până în prezent, s-a realizat colectarea datelor din teritoriu din aproximativ 60% din unităţile administrativ-teritoriale.

 

Un clujean, Horea Pojaru, a reuşit performanţa să blocheze conturile ANRP pentru o sumă de circa două milioane de lei. Însă, el se află în situaţia în care, pe de o parte, şi-a vândut drepturile asupra titlurilor valorice la care ar fi îndreptăţit, iar, pe de altă parte, s-a folosit de o serie de documente semnate de Emil Boc pentru a putea executa silit instituţia care se ocupă de restituirea bunurilor confiscate de comunişti în mod abuziv.

“Dorim să atragem atenţia asupra unui caz flagrant de executare silită demarată la cererea unui cesionar din Cluj-Napoca, care a obţinut încuviinţarea executării de la Judecătoria Sectorului 5, pentru aproape 2 milioane de lei, într-un dosar în care nici fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), nici Comisia Naţionala pentru Compensarea Imobilelor nu au finalizat procedura administrativă de soluţionare şi nu au emis un titlu de despăgubire.

Titularul (Horea Pojaru, n.red.) acestui dosar a solicitat în justiţie obligarea A.N.R.P. şi a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să îi emită titlu de despăgubire, dar instanţa i-a respins acţiunea, atât în fond (2012), cât şi în recurs (2013).

Pentru încuviinţarea executării silite, cesionarul a folosit o dispoziţie a domnului primar Emil Boc din 2007 şi un raport de evaluare întocmit în 2011, când domnul Emil Boc era prim-ministru. Deşi avea un număr de ordine mare, dosarul a fost dat în lucru la data de 24.02.2011, fiind considerat „un caz special”, deşi persoana îndreptăţită îşi cesionase integral drepturile încă din luna mai 2010, aceasta fiind una din cauzele în care unor persoane privilegiate li s-a acceptat soluţionarea dosarelor în afara ordinii fireşti.  Pe calea executării silite se urmăreşte să se obţină dublul sumei care s-ar primi în mod legal prin aplicarea grilei notariale în temeiul Legii nr. 165/2013. A.N.R.P. va face contestaţie la poprirea dispusă în cadrul executării silite, dar doreşte să transmită că aceste practici de executare în mod abuziv a conturilor sale pun în pericol capacitatea instituţiei de a face plăţi în mod legal, la ordine, persoanelor îndreptăţite la despăgubiri”, arată reprezentanţii ANRP.

 

Statul îşi ia adio de la Fondul Proprietatea

 

În momentul de faţă, situaţia generală nu este tocmai “pe roze” la ANRP pentru că Fondul Proprietatea pare că urmează să fie controlat de acţionari străini, şi nu statul român.

Miza constă în acţiunile emise de stat la Fondul Proprietatea, pachetul deţinut de statul român micşorându-se pe zi ce trece. ai ANRP, cine şi când va primi acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) din pachetul tot mai mic pe care-l deţine statul. Conducerea ANRP este numită pe criterii politice, majoritatea membrilor fiind apropiaţi ai unor importanţi lideri din PSD. În momentul de faţă, statul, prin Ministerul Finanţelor, mai deţine  7,58% din acest fond după ce MFP a mai transferat în septembrie 1,13% din acţiuni pentru despăgubiri. Lista de acţionari ai fondului s-a extins cu o firmă din New York, Manchester Securities Corp, care a raportat o deţinere de 6,61%. Manchester Securities este o subsidiară a fondului de investiţii Elliott Associates, cu active administrate de 17 miliarde dolari şi care e condus de omul de afaceri american Paul Singer, care are o avere de 900 milioane de dolari. Cel mai mare acţionar privat este Georgia Palade van Dusen, moştenitoarea industriaşului interbelic Nicolae Malaxa, cu un pachet de 6,68% din Fond, care a revenit pe cumpărare luna trecută, după ce în august şi-a redus participaţia la 6,49%. De asemenea, la 15 iunie, compania de administrare a investiţiilor City of London Investment Management a anunţat că deţine în numele clienţilor săi indirect 5,85% din acţiunile FP, pachetul fiind format atât din acţiuni, cât şi din produse structurate emise de UniCredit Bank.

Cine împarte, parte-şi face

 

În primăvara anului trecut, fostul Guvern Mihai-Răzvan Ungureanu a avansat un proiect de lege prin care proprietarii de drept ai caselor naţionalizate pentru care nu era posibilă retrocedarea în natură primeau de la statul român despăgubiri în bani, însă plafonate la 15% din valoarea reală a proprietăţii câştigate în instanţă.

Actualul şef al ANRP este George Băeşu, fost deputat PSD de Vrancea, şi unul dintre apropiaţii “baronului” local, Marian Oprişan. Băeşu are doctoratul în Drept făcut sub tutela fostului premier, Adrian Năstase. Preşedintele ANRP apare pe listele negre ale Alianţei pentru o Românie Curată, în Top 10 candidaţi pătaţi la alegerile parlamentare din 2008.

60.000 de persoane aşteaptă despăgubiri

 

Specialiştii A.N.R.P. vor continua demersurile necesare pentru recuperarea sumelor executate silit. În prezent, se aşteaptă soluţionarea hotărârilor judecătoreşti în alte 133 de cazuri similare, care vizează suma de peste 46.000.000 lei. Circa 60.000 de persoane aşteaptă despăgubiri de la Fondul Proprietatea pentru ce au îndurat pe vremea comuniştilor.

 

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.