Devenit deja un subiect dezbătut în ultimele trei luni, Cluj Arena are în continuare conturile blocate şi se îndreaptă doar spre insolvenţă. Motivul pentru care încă nu a fost declarată insolvenţa, este că directorul stadionului nu ar alege acest aspect ca soluţie salvatoare. De la momentul în care cei de la conducerea Cluj Arena au anunţat că le-au fost îngheţate conturile la o zi după festivalul UNTOLD, Mihai Seplecan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj  a explicat că singura soluţie ce trebuie aplicată este punerea în mişcare a demersurilor pentru insolvenţă.

 

Impozit pentru că e societate

Ideea de a plăti datoriile de două milioane de euro (datorii pe mai mulţi ani) pe care SC Cluj Arena SA le are de plătit primăriei Cluj-Napoca şi de a continua în aceeaşi formă este exclusă!

Din nefericire pentru aceştia, în fiecare an, societăţii ce administrează stadionul judeţului Cluj i s-ar imputa un impozit de 2 milioane de lei pe care aceasta nu ar avea cum să îl achite.

Astfel, după soluţionarea problemei cu impozitul, societatea trebuie desfiinţată. Atâta timp cât aceasta produce bani, nu există variantă ocolitoare pentru scutirea de la plata impozitului. În prezent Sc Cluj Arena SA are toate spaţiile închiriate, firmelor private. Dacă aceştia nu plătesc cheltuielile din cauza faptului că nu au acces la banii din conturile proprii, stadionul rămâne fără electricitate, gaz şi apă în câteva luni.

 

De la CJ Cluj şi să se vrea nu sunt bani

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj explică faptul că, conform contractului, administratorii societăţii ar fi avut datoria să plătească impozitul. De asemenea, acesta precizează că se poartă discuţii de două săptămâni încoace, dar că nu înţelege de ce doar în momentul în care s-au blocat conturile s-a semnalat datoria existentă.

„Se poartă discuţii pentru  soluţionarea situaţiei de la Cluj Arena. Noi nu avem  bani de deşeuri sau de drumuri, de unde să scoatem două milioane de euro? Dacă am vrea să vindem Cluj Arena nu o putem da primăriei ci va trebui organizată o licitaţie şi astfel ar putea pica pe mâna oricui. Sunt pe funcţie de două luni dar nu pot să nu întreb, dacă Radu Sporiş a fost consilierul lui Horea Uioreanu de ce nu a semnalat încă de atunci posibilele probleme. De altfel, administratorul bunului trebuie să plătească impozitul pentru acesta, conform legii, nu noi. Şi de ce noi nu ştiam de atenţionările că sunt datornici? E imposibil să le fi oprit conturile fără să nu îi anunţe din timp. Nu pot să spună că s-au trezit cu o situaţie „surpriză” pentru că sigur au primit adrese, înainte. Cum şti că ai de plătit factura de gaz aşa şti şi de impozit”, explică Seplecan în acelaşi asentiment cu vicepreşedintele Istvan Vakar.

 

Propunerea preşedintelui CJ: INSOLVENŢĂ!

De asemenea săptămâna trecută, Mihai Seplecan a anunţat că se va face o  şedinţă extraordinară pentru a discuta special doar despre situaţia critică de la Cluj Arena. Potrivit acestuia, insolvenţa pe SC Cluj Arena SA trebuie cerută în regim de urgenţă. De altfel, potrivit legii, dacă se ştie despre managementul greşit al unei societăţi şi nu se cere insolvenţa se poate vorbi de o complicitate.

„Cea mai bună soluţie ar fi ca firma să ceară insolvenţa, iar dacă se intra în faliment se şterge datoria. Eu am avut întâlnire cu liderii politici dar şi o întâlnire cu primarul Emil Boc. I-am propus să preia societatea şi implicit administrarea stadionului, dar a refuzat. Părerea mea şi a specialiştilor este că cei de la Cluj Arena ar trebui să ceară insolvenţa. Domnul Canta ne-a avertizat că facem o greşeală dacă trecem stadionul din domeniul public în cel privat şi acum îi dau dreptate. Dacă ar fi fost direcţie şi serviciu nu se plăteau datorii. Dacă va intră în faliment vom aduce stadionul în domeniul public şi nu se vor mai plăti impozite”, a declarat Mihai Seplecan.

Legislaţia specifică faptul că prin insolvenţă se demonstrează ce greşeli au dus la aflarea în imposibilitate de plată a impozitelor. Acesta este un alt motiv pentru care Seplecan vrea insolvenţa pentru Cluj Arena

“În momentul în care se cere insolvenţa se deblochează conturile, în acel moment nu mai curg penalităţile, iar în momentul în care se va dovedi că nu sunt vinovaţi la Cluj Arena pentru dezastrul care s-a petrecut acolo, va trece în faliment şi se vor şterge datoriile. Dar, dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, acele datorii le vor fi imputate vinovaţilor. De aceea eu cred că anumite persoane fug de această insolvenţă. Ulterior, după ce va intra în faliment, CJ preia stadionul şi îl aduce înapoi în domeniul public, nu se mai plătesc impozite mai departe, iar acea societate care intră în faliment, o vom face aici o direcţie de 10 – 15 oameni care să administreze Cluj Arena”, a explicat Seplecan.

 

Consilierii judeţeni şocaţi de veste

Aflat în şedinţă pentru a le  explica gravitatea situaţiei, directorul socetăţii, Radu Raţiu a încercat să puncteze în detaliu faptul că stadionul are conturile blocate. De asemenea acesta a justificat cum s-a ajuns aici: nu s-a ştiut de impozit la timp şi nu s-a ştiut cine are datoria de a-l plăti. Astfel, consilierii s-au arătat şocaţi şi au început să ia cuvântul în plenul şedinţei pentru a arăta că se vor implica în  găsirea unei soluţii.

“Ce se întâmplă la Cluj Arena trebuie discutat serios, în fiecare zi se adună penalităţi, nu se mai poate aşa ceva. Trei-patru ani de zile nu am ştiut că trebuie plătit impozit. Cine e de vină? Tişe, Uioreanu, Primăria că nu ne-a anunţat? Trebuie să luăm o decizie chiar dacă sunt prejudicii de imagine la nivelul Consiliului Judeţean. În fiecare zi se adună penalităţi, vrem să ştim ce datorii are Cluj Arena ca şi impozit la primărie, care e partea de debit şi care sunt penalităţi”, a declarat Dănuţ Canta (PSD).

Juriştii CJ i-au informat pe consilieri că instituţia (n.red. CJ) are obligaţia legală să suporte 50% din datorii.

“Datoriile pe care societatea Cluj Arena le are se ridică la 12 milioane de lei, din care 4 milioane este o penalitate din cauză că CJ Cluj nu şi-a evaluat imobilul în termen”, a precizat Radu Raţiu, directorul Cluj Arena.

“Eu rămân stupefiat că preşedintele CJ, aparatul executiv să nu cunoască la întrebarea noastră care sunt sumele, trebuie să vină directorul acestei societăţi să vă informeze. Cred că e multă ipocrizie în această poveste, societatea e pe plus, funcţionaează, la fel cum aeroportul plăteşte impozitul pe cele două terminale aşa trebuia şi CJ să ştie că are de plătit impozit. Datoria trebuie plătită, trebuie să dăm dovadă de seriozitate”, a replicat şi Alexandru Coroian.

“Pentru 60 de miliarde de lei nu răspunde nimeni? CJ va trebui să dea aceşti bani din banii proprii. Timpul va dovedi cine a fost vinovat, trei ani nimeni nu a ştiut că trebuie plătit impozit?”, s-a revoltat Canta.

 

Procedura de insolvenţă

Pe scurt, procedura intrării în insolvenţă a unei societăţi intervine la acumularea unui debit de 30.000 lei. Aceasta poate fi cerută de către administratorul societăţii respective, sau de către creditorii societăţii. Exista 2 modalităţi de a beneficia de aceasta şi anume procedura generală, prin care se parcurge etapa reorganizării societăţii şi apoi intrarea în faliment a acesteia, sau procedura simplificată atunci când societatea respectivă intră în faliment în mod direct. În cazul în care o firmă se încadrează în procedura generală, administrarea societăţii este preluata de către un administrator judiciar aşa cum se stabileşte printr-o hotărâre a judecătorului sindic. Scopul planului de reorganizare este ca prin desfăşurarea unor anumite activităţi, în anumite condiţii, societatea respectivă să reuşească să-şi plătească integral sau parţial datoriile în termenul indicat în planul de reorganizare. Dacă există un plan de reorganizare se poate consulta la sediul societăţii debitoare. În cazul în care planul de reorganizare eşuează sau dacă societatea reorganizată acumulează alte datorii care fac imposibilă continuarea activităţii, se intră în faliment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.