Se discută mult, poate excesiv de mult , despre imunitatea parlamentară. Unii confundă imunitatea cu impunitatea parlamentarilor, adică cu exonerarea lor de răspundere juridică, mai exact penală, ceea ce este eronat, dar chiar imunitatea a stârnit multe comentarii. Unele opinii avansate au fost destul de îndepărtate de ceea ce spune Constituția României la articolul 72, pe care le reproduc, deoarece comportă numai trei aliniate, care au determinat mai multe decizii ale Curții Constituționale. Nimic nu este simplu în lumea aceasta, chiar dacă reglementarea normativă s-ar părea că nu comportă multe controverse. Dar să dăm cuvântul legii supreme:

 

”Art. 72 – Imunitatea parlamentară

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.”

 

Nu cred că necesită multe explicații prevederea că nu se poate antrena răspunderea juridică pentru felul cum au votat parlamentarii, sau pentru opiniile exprimate în spațiul public și privat. Aceasta ține de esența democrației. De altfel, Ministerul Public nu a cerut nicicând acordul Parlamentului pentru ca unui deputat sau senator să-i fie antrenată răspunderea penală, cu tot ceea ce implică aceasta pentru felul cum au votat sau pentru declarațiile făcute.

Procedura controlului parlamentar intervine când este vorba de percheziție, reținere sau arestarea unui parlamentar pentru infracțiuni de drept comun. Acest filtru trebuie exercitat astfel ca să nu fie încălcat principiul consacrat de articolul 16 din Constituție, că nimeni nu este mai presus de lege, că toți suntem egali în fața acesteia.

În această privință, se poate afirma fără ezitare că de mai multe ori cele două Camere ale Parlamentului au exagerat, au făcut ceea ce noi juriștii numim abuz de drept, atunci când au refuzat cererile Parchetului de percheziție, reținere și arestare. Solidaritatea parlamentară transpartinică a funcționat excesiv. Să ne amintim cum s-a întâmplat în cazul cererii de percheziție a lui Adrian Năstase, sau foarte recent pentru Varujan Vosganian, care, în plus, s-a dat în stambă în pretoriul Parlamentului. Virtuțile personale ale unui om, chiar talentul literar, nu justifică manifestările melodramatice, chiar dacă este adevărat că și magistrații pot să greșească, dar în justiție există două filtre (judecata în fond și judecata în recurs) până când se dă o hotărâre definitivă.

Să nu uităm nici faptul că cererile de arestare sunt supuse controlului unor judecători, așa că votul favorabil al unei camere nu semnifică automat că parlamentarul este expus eșafodului, așa cum spunea nu de mult Călin Popescu Tăriceanu. Recent, mai multe cereri de arestare nu au fost acceptate de instanțe, cum s-a întâmplat cu Toni Greblă, care a fost cândva senator, și apoi judecător la Curtea Constituțională. Președintele Senatului are însă dreptate când spune că cele două Camere ale Parlamentului nu sunt registraturi, și că nu orice cerere trebuie acceptată de plano. Parlamentul, în examinarea unor astfel de cereri, fără să se substituie Parchetului, sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, trebuie să pipăie fondul cauzei, ceea ce nu înseamnă că se substituite justiției, ci că este chemat să împiedice orice exagerare în aprecierea faptelor parlamentarului, respectiv trebuie să analizeze dacă se impun sau nu măsuri preventive. Propunerea făcută recent de un ziarist exaltat, ca Parchetul să nu trimită la Parlament dosarul de urmărire penală, deoarece se impietează asupra caracterului secret al cercetării penale, nu poate fin însă acceptată. Deputații și senatorii sunt demnitari, iar prezumția de nevinovăție și onorabilitatea membrilor Parlamentului trebuie asigurată și printr-un cadru normativ adecvat. Ca atare, sunt împotriva desființării imunității parlamentare, care este un concept democratic reglementat și în alte constituții europene. Desigur, este criticabil abuzul imunității parlamentare, dar Parlamentul României, așa cum este, mi se pare incomparabil mai bun decât fosta Mare Adunare Națională. Cât privește caracterul confidențial al cercetării penale, să nu uităm câte probe apar pe ecranele televizoarelor și paginile ziarelor înainte ca inculpații să fie trimiși în judecată, unde dezbaterile au caracter public. Mi-am adus aminte că la Academia Română, aici, la filiala din Cluj, am participat la o sesiune științifică, în care am discutat, printre altele, și despre imunitatea parlamentară și pericolul de a se abuza de aceasta. Atunci, printre altele, am spus că este adevărat că imunitatea nu se confundă cu impunitatea penală. Domnul Cristi Danileț, care a participat la dezbateri, a fost de acord că un oarecare control al cererii Parchetului trebuie exercitat efectiv cu ocazia demarării procedurii parlamentare.

Din această perspectivă, propunerea președintelui Senatului, ca pe marginea imunității parlamentare și a problemelor pe care le creează să se întreprindă o dezbatere informală cu Consiliul Superior al Magistraturii este binevenită. Cele trei puteri ale statului (legislativă, executivă și judiciară), chiar dacă sunt independente, trebuie să colaboreze, altminteri statul nu poate funcționa, intră în blocaj.

Cererea Parchetului, referitoare la domnul senatorul Șova se pare că s-a rezolvat definitiv, în sensul respingerii acesteia, deși a fost aprobată cu o majoritate simplă, adică a celor prezenți, dar în viitor lucrurile se vor limpezi, mai ales după ce se va publica decizia Curții Constituționale. Aceasta a statuat că și o hotărâre de respingere a cererii Parchetului trebuie motivată și publicată în Monitorul Oficial, chiar dacă cutuma parlamentară este contrară acestei decizii promovată de jurisdicția constituțională.

În concluzie, parlamentarii trebuie să beneficieze de o imunitate parlamentară, dar nu și de impunitate.

 Adrian Man

16.04.2015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.