Primaria municipiului Cluj-Napoca va începe de mâine, 4 martie 2015, redistribuirea alimentelor furnizate în cadrul programului POAD 2014. 11.825 de clujeni din cei 13.839 beneficiari ai acestui program guvernamental şi-au ridicat pachetele cu alimente (un procentaj de 85%), din 12 ianuarie 2015, de când a început distribuirea lor şi până în prezent, iar din cele 31.544 de cutii depuse în depozitele primăriei, au fost atribuite până acum 23.650 cutii.

Redistribuirea alimentelor se face conform criteriilor stabilite de Guvernul României, în baza Instrucţiunii cu nr. 12897/18.02.2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene şi comunicată în teritoriu către primării de către Instituţia Prefectului Judeţului Cluj. Conform Instrucţiunilor Ministerului Fondurilor Europene au dreptul să ridice supliment alimentar, în perioada de redistribuire, din stocul de ajutoare alimentare rămas din cadrul POAD 2014, doar persoanele care au ridicat cutiile cu alimente in perioada 12.01.2015 – 20.02.2015.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.