Două cluburi din Cluj organizează la Sala Polivalentă o petrecere rave. Invitații primei ediții sunt Marco Carola, Pan-Pot, K!D Chriss & Mihigh. Creatorul labelului Music On –Marco Carola– un ambasador mondial al techno-ului. Marco a contribuit la dezvoltarea scenei electronice încă de la începutul anilor ’90, iar după douăzeci de ani el este în continuare unul dintre cei mai respectaţi reprezentanţi ai scenei techno. În ultimii ani, cei doi berlinezi de la Pan-Pot au colindat lumea în lung şi în lat cu set-uri memorabile la festivaluri celebre precum Awakenings, ADE, Timewarp, fiind în acelaşi timp ‘highlight’-ul incontestabil din line-up-ul celebrelor Mobilee Rooftop Parties de la Sonar Festival Barcelona. K.D.Chriss a pus bazele proiectului “Club Midi” împreună cu Mihigh. A împărţit pupitrul cu nume mari precum Luciano, Marco Carola, Ricardo Villalobos, Loco Dice, Tania Vulcano, Richie Hawtin, Sasha, Steve Lawler, Dubfire, dOP, Booka Shade, Lee Burridge şi mulţi alţii. Mihigh este un adept al sunetelor obscure, nonconformiste şi hipnotice, acestea alcătuind un stil aparte, de poveste, în constantă dezvoltare. De primit cu urechile ciulite şi picioarele în mişcare.

 

Organizatorii se așteaptă la peste 5000 de participanţi, tineri din Cluj-Napoca şi din toaţă ţara, dar şi din străinătate. Interiorul Sălii Polivalente va avea parte de un design conceput special pentru acest eveniment, iar participanţii se vor bucura de o experienţă audio-video unică, datorită unui sistem de sunet de top (Funktion One) şi al proiecţiilor speciale de video-mapping.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.