Organizațiile semnatare consideră firească și necesară demisia șefului SRI, George Maior, având în vedere repetatele atacuri și presiuni pe care le-a făcut în ultima perioadă la adresa Curții Constituționale a României și a altor opozanți ai legilor Big Brother.

 

În acest context solicităm public parlamentului să introducă în legile siguranței naționale o interdicție expresă a recrutării de colaboratori sau agenți din cadrul presei de către serviciile de informații. În acest fel opiniile și ideile transmise de presă vor reflecta doar convingerile ziariștilor și nu ordinele primite de unii dintre aceștia de la serviciile de informații.

Recunoașterea publică a directorului SRI privind existența în presă de agenți/colaboratori ai structurilor informative a confirmat suspiciunile mai vechi legate de prezența ofițerilor acoperiți în mass-media. Reamintim că pe 21 mai 2011, Parlamentul European a adoptat (cu o majoritate covârșitoare de voturi) rezoluția „Norme standard pentru libertatea presei în Uniunea Europeană”. Rezoluția cere, între altele, statelor membre, să adopte legislația necesară pentru a preveni infiltrarea în redacții a ofițerilor de informații.

 

Organizațiile semnatare cer autorităților și să nu se grăbească cu elaborarea de noi legi de tipul Big Brother sub imperiul emoțiilor, reale sau provocate. Pentru fiecare dintre cele trei legi Big Brother au fost adoptate sau sunt în lucru directive europene. Una dintre ele, cea privind retenția datelor, a fost invalidată de Curtea de Justiție a UE. Dacă va fi necesară o nouă directivă privind stocarea datelor, desigur că va fi adotată. Directivele privind cartelele prepay și cea privind securitatea cibernetică se află în stadii diferite de dezbatere la nivelul UE. Ca urmare, solicităm autorităților române să renunțe la excesul de zel și să inițieze reglementări interne numai după adoptarea directivelor europene în aceste materii.  

1 COMENTARIU

  1. duceti-va la bagdasar arsenii in centrul de ecelenta unde medicii va vor spune ca aveti bluotot la ureche . vrea s.r.i cconvorbirile telefonice intre medic sef si nepoata si nepotul minori a lui ciongo si sichii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.