Sâmbătă, 28 martie, 2015, ora 9:00, 36 de voluntari, toţi studenţi de la USAMV şi UBB, Cluj-Napoca, au participat în cadrul proiectului Fundaţiei PRO WEST, “Beautiful spring in Cluj”. Fundaţia PRO WEST a donat Grădinii Botanice “Alexadru Borza”, 56 de bulbi, conţinând 7 soiuri de Canna Indica, bulbi care au venit să completeze colecţia deja existentă a grădinii. Bulbii, încolţiţi deja în ghivecele din sere, vor fi plantaţi tot de voluntarii Fundaţiei PRO WEST, la următorul proiect, pe data de sâmbătă, 30 mai, a. c.. În această vară aşteaptăm o explozie de culori din aceste soiuri, cum sunt; alaska, stuttgart, oison d’or, en avant, black night.

Sponsorizată de Loteria Română şi cu participarea consecventă a Napolact, Fundaţia PRO WEST finalizează cu succes pentru al-V-lea an consecutiv proiectul “Beautiful spring in Cluj”. Munca voluntarilor a fost coordonată de profesioniştii grădinii. Voluntarii au fost organizaţi în patru echipe distribuite în Departamentul Decorativ, pe platoul de trandafiri, în sere, pe pajiştea de sub tuie, pe straturile de flori. “În ciuda vremii noroase, voluntarii au lucrat foarte bine” au declarat d-ra Angela Pui, director, şi Elena Bene, coordonator. Au fost umpluţi cu uscături şi buruieni zeci de saci din plastic, care au fost culeşi de tractorul-remorcă al grădinii.

Următorul proiect al Fundaţiei PRO WEST va avea loc pe data de sâmbătă, 25 aprilie, a. c., ora 11:00, în Amfiteatrul Verde din campusul USAMV, cu tematica “Spunem NU Rasismului”. Proiectul va fi coordonat de Lect. Univ. Dr. Ioana Roman şi este deschis tuturor persoanelor, indiferent de etnie sau religie.

 Fundaţia PRO WEST este partener cu USAMV, Cluj-Napoca şi TVR3, Cluj, pentru următorii zece ani. Parteneri media sunt: Revista Agero-Stuttgart (Germania), Gazeta de Cluj, Radio Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.