De-a lungul timpului au existat mai multe suspiciuni față de modul în care societatea de asigurări Carpatica Asig reușește să evite plata daunelor către diferite persoane implicat în diferite accidente, care solicită daunele cuvenite. Refuzul celor de la Carpatica Asig de a achita daunele auto respectă un tipar, și anume societatea de asigurări declară neconcordanţă între cele declarate şi cele constatate de inspectorii societăţi sau dorinţa de fraudare a societăţii din partea celor care depun dosare de daună, așa încât de nenumărate ori oamenii ajung în instanță pentru a-și primi banii care li se cuvin. Miza procesului este, uneori, onoarea.

 

Agentul clujean Gânj Emilian a formulat o plângere către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ulterior trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care arată că este victima unui abuz din partea funcționarilor de la societatea de asigurări Carpatica Asig SA, care nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu în instrumentarea dosarului său de daune. Refuzul de despăgubire invocat de societatea de asigurări s-a bazat pe concluziile unei expertize extrajudiciare, dispusă în mod ilegal de către angajați ai societății de asigurări, potrivit căreia accidentul în cauză nu a avut loc în condițiile declarate de către cei implicați în accident și probate de către cercetările efectuate de către autoritatea publică – Poliția Rutieră. În plângerea formulată, Gânz arată că problematic pentru el nu este doar faptul că nu i s-au plătit daunele, pe care a trebuit să le suporte personal, dar se insinua că ar fi fost un infractor care a încercat, prin mărturia sa mincinoasă, să înșele societatea de asigurări, fapt foarte grav din punctul său de vedere, având în vedere că este organ de cercetare penală în cadrul poliției clujene.

 

Accidentul

Pe 20 ianuarie 2011, la ora 7.50, Lucia Bondor, în condițiile în care nu își adaptase viteza de deplasare la condițiile de drum alunecos, a intrat în derapaj în zona intersecției dintre strada Decebal și strada Acad. David Prodan, acroșând un automobil Dacia Logan , după care a fost proiectată în mașina lui Emilian Gânj, parcată în apropiere.

În plângerea sa, Gânj arată că, așa cum reiese din documente întocmite de organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Control Intern al IPJ Cluj, s-a constatat că vinovați pentru faptele pe care el le-a reclamat – adică neplata daunelor cuvenite – sunt Luchian Decebal Sorin și Vâlvoi Mircea Nicolae, care în calitate de inspector, respectiv director al Departamentului de daune al SC Carpatica Asig au dispus, cu încălcarea art. 36 alin. 2 din Ordinul CSA 5/2010 efectuarea unei expertize extrajudiciare care să stabilească dinamica producerii accidentului.

 

O expertiză ilegală

Atunci când a avut loc accidentul, Bondor a sunat la societate de asigurări Carpatica Asig, unde era asigurată pentru răspundere civilă auto, solicitând deplasarea unui inspector la fața locului, dar cei de la Carpatica au refuzat deplasarea. Cum nu existau victime, cele trei persoane implicate au mers la sediul poliției Rutiere Cluj, unde li s-au luat declarații. Pe baza acestora și a constatărilor unui agent de poliție s-a stabilit dinamica producerii  accidentului. În procesul verbal au fost menționate și avariile autoturismelor. Dosarul de daune, întocmit la sucursala Cluj, din care reiese o pagubă de aproximativ 15.000 de lei pentru Gânj Emilian, a fost înaintat spre aprobare la Sibiu, unde  concluzia a fost că nu s-au putut ”găsi elemente care să confirme sau să infirme veridicitatea accidentului”, ca urmare s-a dispus o expertiză extrajudiciară.

”Au avut alături un expert de nădejde, căutat asiduu și aflat tocmai la Ploiești, un expert nici bolnav, nici sănătos, care a decedat la mai puțin de un an de la efectuarea expertizei în cauză”. povestește păgubitul.

Expertiză, făcută din birou, a constat practic într-o analiză formală a câtorva planșe și fotografii, fără o analiză a avariilor celor trei autoturisme, fără a lua în calcul niciuna dintre declarațiile persoanelor implicate în accident – pe care expertul le-a declarat de la bun început lipsite de importanță, fără să se țină cont de calculele care dovedeau dinamica accidentului. Concluzia acestei expertize era că ”Evenimentul nu a avut loc conform declarațiilor, iar avariile  autoturismelor păgubiților sunt incompatibile cu cel ale autoturismului implicat, Logan, răspunderea asiguratorie fiind exclusă. ”

Cei care au semnat dispunerea efectuării expertizei extrajudiciare au încălcat, așa cum am arătat mai sus, prevederile art. 36 alin. 2 din Ordinul CSA 5/2010, care spune că ”Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condiţiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice. ”

 

Interpretarea personală a legii

În primă fază, Luchian Decebal Sorin, unul dintre cei care a semnat dispunerea efectuării expertizei extrajudiciare, a declarat, în primă fază că nu a cunoscut prevederile acestei legi, pentru ca, ulterior să susțină că le cunoaște, dar le-a interpretat într-o manieră proprie: cercetările efectuate de către cei de la poliție, pe baza declarațiilor persoanelor implicate în eveniment, fără ca agentul să se deplaseze la fața locului permit efectuarea în paralel a unor investigații de către asiguratorul RCA.  Instanța a admis că dosarul poate fi reținut se judecare și a admis plângerea lui Emilian Gânj.

 

Carpatica Asig, o societate cu probleme penale

Pe 29 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Ilie Carabulea, persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări şi Marian Mîrzac, director al societății, la propunerea procurorilor DNA care instrumentează dosarul „Carpatica”. Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, Radu Mustăţea – membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România – a primit interdicţie de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ilie Carabulea este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals. Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

4 COMENTARII

  1. ASF se face că nu vede toate abuzurile acestei societăţi de asigurare… există mii de astfel de păgubiţi de care şi-au batut joc şi dintre care unii au semnat petiţia online: Nu Carpatica! Esti nevinovat plătesti! O petiţie care ar trebui citită în special de catre cei de la ASF! De ce nu se doreşte schimbarea legislaţiei privind RCA pentru ca pagubitul sa fie despagubit de societatea la care s-a asigurat el si nu vinovatul? Abia atunci dispar de pe piaţa societatile de asigurare rauplatnice… 🙂

  2. Cred ca mai intai ar trebui sa vedeti care este de fapt miza acestui proces si anume imbogatirea unui om fara scrupule care a fast despagubit de catre carpatica cu varf si indesat. Rusine celor care au publicar articolul fara sa faca o ancheta .Traim intr-o tara de rahat cu oameni de rahat.

    • Ce intelegi tu prin cu varf si indesat ? (cat i se cuvenea legal?) pentru ca atata i sa dat si de unde stii ca este fara scrupule? ai facut tu ancheta asta ? sau esti unul din cei pasibili de pedeapsa?
      esti penibil ca si pseudonimul „anonim” …si spre bucuria noastra a tuturora care stim practica carpatica ne bucuram ca vei ramane un ANONIM.
      Tara nu este de … oameni nu sunt de… dar bineinteles sunt si exceptii ca tine!

      Iti doresc toate cele bune…ca ai nevoie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.