Societatea Ornitologică Română vă invită să participați la cel mai mare eveniment dedicat migrației de toamnă, din Europa – Euro Birdwatch 2015. Scopul acțiunii este popularizarea observării păsărilor (birdwatching). An de an, în primul weekend al lunii octombrie, mii de europeni participă la acest eveniment, completează fișe cu speciile de păsări sălbatice observate, iar apoi trimit rezultatele pentru a fi centralizate. În România, Euro BirdWatch este organizat în fiecare an de partenerul BirdLife International, Societatea Ornitologică Română. Anul acesta, clujenii sunt așteptați sâmbătă, 3 octombrie, de personalul Biroului Teritorial Cluj al SOR, la observații pe malul Someșului, în dreptul platoului Sălii Sporturilor, între orele 10 și 14.

Indiferent de cât de multe sau de puține cunoștiințe aveți despre păsări, specialiștii de la SOR vă aștaptă cu binocluri, lunete și cu determinatoare, pentru a vă bucura împreună de migrația păsărilor. Doritorii pot să își completeze singuri fișele de observație, care trebuie trimise apoi la sediul central al SOR, în București, prin email. Observațiile din întreaga Românie vor fi trimise până duminică, 4 octombrie, la coordonatorul european al evenimentului, partenerul BirdLife International din Olanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.